Recomandări privind prevenirea bolilor la albine

          Apicultura,  în România, este o afacere cât se poate de viabilă, fiind favorizată de o climă blândă şi de o natură darnică, cu plante melifere variate, cu păduri intinse de tei şi salcâmi, cu suprafeţe mari cultivate cu pomi fructiferi şi floarea soarelui. ce dăinuie anual din martie până în octombrie.

            Produsele de baza obţinute de la albine, miere, ceară, laptişor de matcă, polen, venin de albine, apilarnil, propolis sau pastura, sau combinate şi prezentate sub forma de loţiuni sau creme, sunt din ce in ce mai mult solicitate pe piaţa naţională sau la export, România reprezentând în acest domeniu, cca 2% din totalul mondial şi cca 9-10 % din producţia Europei, comform uuor date statistice publicate.

            Efectele terapeutice şi energovitalizante ale produselor apicole, având în vedere că 1kg. de miere este echivalentul a 3 l. de lapte, 50 de ouă, 12 kg. de carne, sau 30 de banane, justifică orientarea tot mai puternică a cumpărătorilor, indiferent de vârstă, spre astfel de produse.

            Din aceste motive, precum și prin faptul că apicultura poate asigura o indeletnicire permanentă, sau ca o a doua ocupaţie, asigurând venituri băneşti consistente, creşterea albinelor s-a dezvoltat simţitor, atât prin creşterea numerică a famililor de albine, dar și prin organizarea persoanelelor care practică această activitate, ca persoane fizice sau juridice, deținătoare de stupine sau de exploataţii apicole cu activitate complexă înregistrate / autorizate la D.S.V.S.A. Județeană.

            Activitatea cu albinele presupune respectarea unor reguli tehnologice sau  de protecție sanitară foarte stricte, pentru a se evita anumite accidente sau modificări în starea de sănătate a albinelor, implicit a stupinei.

            Calitatea mierii şi a produselor apicole este monitorizată permanent prin examene efectuate la laboratoarele acreditate pentru verificarea parametriilor cu referire la umiditate, aciditate, zaharoză, zahăr invertit, glucoză, lactoză, substanţe insolubile, analize prin care se pot identifica şi eventualele falsificări ale mierii,

            Albinele, ca şi alte organisme vii, se pot îmbolnăvi de diferite boli. care prin mortalitea pe care o produc, reduc numărul albinelor şi prin aceasta familiile de albine se depopulează, devenind neproductive, pagubele materiale şi financiare fiind însemnate atât pentru apicultori cât şi pentru economia naţională (dat fiind rolul major pe care îl au albinele în polenizarea culturilor entomofile)

            Bolile albinelor se împart în boli contagioase, necontagioase şi intoxicaţii.

Ø     Bolile contagioase se grupează în:

·         ·                    virotice (puietul în sac, boala neagră);

·         ·                    bacteriene (loca americană, europeană, septicemia, paratifoza);

·         ·                    micotice (ascosferoza, aspergiloza, melanoza);

·         ·        parazitare (nosemoza, varooza, amibioza, acarioza, brauloza, senotainioza, triunghiulinoza).

Ø     Bolile necontagioase ale albinelor sunt reprezentate prin:

·                               puietul răcit;

·                            · boala de mai;

·                            · diareea albinelor;

·                            · anomaliile mătcilor.

Ø   Intoxicaţiile albinelor se pot produce cu : cu polen, cu nectar, cu miere de mană, cu medicamente, cu pesticide folosite pentru combaterea dăunătorilor.

Ø  Dăunătorii albinelor sunt: găselniţa, fluturele “Cap de mort”, viespiile, lupul albinelor, furnicile, prigoriile,ciocănitorile, şoarecii.

            În cadrul măsurilor de prevenire a bolilor la albine, pe lângă acţiuniile specifice pentru fiecare boală specifică, un rol important îl reprezintă aplicarea măsurile de profilaxie generală, din care pentru perioada de iernat, se recomandă următoarele:

Ø      Alegerea vatrei de iernare, asigurând: · să poată fi protejată de vânturile reci. să asigure liniştea necesară albinelor, să poată fi curăţată uşor de zapadă iar apa după dezgheţ să se scurgă uşor (să nu băltească)  protejarea de şoareci prin instalrea de grătare la urdiniş.

Ø   Supravegherea modalul de iernare şi starea famililor de albine prin controale auditive (ascultare) fără a se recurge la deschiderea stupului:

·            zumzetul moderat şi uniform arată că familia de albine este în stare bună şi că iernarea decurge normal;

·             bâzâitul puternic arată că familia este în suferinţă;

·            zumzetul slab, însoţit de zgomotul asemănător foşnetului frunzelor, înseamnă că familia este înfometată;

·         când zumzetul este foarte slab sau nu se percepe aproape deloc, se va interveni, fără abuz însă, prin lovirea cu mâna a peretelui din faţă al stupului, iar dacă albinele răspund printr-un zumzet puternic, care însă încetează imediat, înseamnă că familia iernează în condiţii bune.

Ø     Îndepărtarea fără zgomot a zăpezii neafânate şi a gheţii (când este cazul) de pe scândurelele de zbor ale stupilor şi desfundarea urdinişurilor blocate de albinele moarte..

Ø    Asigurarea şi supravegherea zborurilor de curăţire ale albinelor având în vedere că, în sezonul nefavorabil, albinele au capacitatea de a acumula în intestinul gros o cantitate importantă de excremente, care pot declanşarea diareii pe al cărei fond se pot instala boli grave, în special nosemoza, excremente care se vor elimina prin zboruri de curăţire în zilele cu temperaturi de +12°C.

Ø    Aprecierea modului de iernare a albinelor se face după aspectul diferitelor resturi scoase de pe fundul stupului, după cantitatea de albine moarte găsite pe jos, în faţa urdinişului,respectiv :

·               mortalitatea crescută a albinelor atenţionează faptul că familia a iernat cu prea multe albine-vârstnice;

·                 uzura organismului lor din cauza unor boli;

·             prezenţa albinelor umede, mucegăite, arată că în stup este prea multă umiditate.

Ø  Prezenţa obligatorie a apicultorului în stupină pentru a urmării modul de desfăşurare a zborului, identificarea familiilor ce prezintă stări anormale şi soluţionarea altor situaţii constatate.

Ø    Colaborarea permanentă cu serviciile sanitare veterinare şi cu Asociaţia Crescătorilor de Albine din zonă.

            Apicultura este sprijinită financiar de Guvernul Român, comform Programuluii Naţional Apicol, prin alocarea de sume substanţiale din fonduri europene şi din bugetul naţional, sume destinate pentru sprijinirea activităţilor de profilaxie şi combatere a varoozei, a analizelor fizico-chimice ale mierii, achiziţionarea materialului biologic pentru refacerea efectivului apicol precum şi pentru achiziţionarea stupilor şi inventarierea tuturor masivelor melifere de pe teritoriul României, analiza aspectelor geografice judeţene şi de infrastructura rutieră. sprijin care favorizează obţinerea în stupine de produse apicole importante cantitativ și la parametrii calitativi superiori.

    Dr. Penţea Ioan Viorel– Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu