Finanțare guvernamentală pentru modernizarea sistemului de alimentare cu apă din satele Porumbacu de Jos și Porumbacu de Sus

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sistemul de alimentare cu apă din satele Porumbacu de Jos și Porumbacu de Sus urmează a fi modernizat, cheltuielile necesare derulării acestui important proiect fiind asigurate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Zilele trecute, la sediul ministerului, primarul comunei Porumbacu de Jos, Georgeta Maria Poșa, împreună cu ministrul Adrian Ioan Veștea, au semnat contractul de finanțare pentru proiectul “Modernizare sistem de alimentare cu apă în satele Porumbacu de Jos și Porumbacu de Sus”, a cărui valoare totală se ridică la suma de 7.289.705 lei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Semnarea documentului de finanțare pentru obiectivul de investiții din comuna sibiană a fost programată în cadrul unei întâlniri ce a prilejuit încheierea unor documente similare pentru încă 34 de proiecte ce au ca scop creșterea standardului de viață al locuitorilor din 28 de județe ale țării. Proiectele, în valoare totală de 481.322.870,98 lei, au ca obiective modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră, a stațiilor de pompare și a stațiilor de epurare, înființarea sau extinderea sistemelor de distribuție a gazelor naturale, precum și construirea sau modernizarea unor poduri.

Primăria Porumbacu de Jos a fost sigura administrație din județul Sibiu ce a fost reprezentată la această întâlnire.

„E un proiect important pentru comuna noastră. Ne bucurăm că am semnat și acest contract, făcând încă un pas spre normalitatea pe care toți ne-o dorim. Licitația pentru atribuirea contractului de execuție este deja în curs de lansare”, a declarat primarul comunei Porumbacu de Jos, Georgeta Maria Poșa, după semnarea contractului de finanțare pentru acest obiectiv de investiții.

 

Foto: www.mdlpa.ro

Autor
08 februarie 2024 la 19:11
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 1 minut
Concert în cadrul proiectului „Muzică în Catedrala Evanghelică” – 20 iunie 2025
Proiectul „Muzică în Catedrala Evanghelică” continuă cu un nou eveniment deosebit, care aduce la Sibiu un ansamblu coral...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 17 minute
Străzile Lupeni și Rovinari primesc o nouă înfățișare, la Mediaș
Procesul de modernizare a cartierului Vitrometan din Mediaș este în plină desfășurare, două dintre străzile din această zonă,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 34 minute
Salvamont Sibiu, pregătiri intense în Cheile Turzii pentru salvări din pereți înalți
În perioada 10–12 iunie, Serviciul Public Salvamont Sibiu a participat la Stagiul Național de salvare din pereți înalți,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 oră
Războiul din Israel are efecte și asupra FITS: Spectacolele companiilor israeliene Vertigo Dance Company şi Kibbutz Contemporary Dance Company din cadrul FITS 2025 au fost anulate
Spectacolele pe care companiile de dans israeliene Vertigo Dance Company şi Kibbutz Contemporary Dance Companyar fi trebuit să...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 oră
„Fără Filtru” – un spectacol social, cu și despre adolescenți, la Casa de Cultură Avrig
”Fără Filtru”, spectacolul câștigător al ediției din acest an a Olimpiadei Naționale de Arta Actorului, va fi prezentat...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
Mai multe locuri în avioanele Lufthansa, pe ruta Sibiu – München
Reprezentanții Aeroportului Internațional Sibiu anunță că începând din iarna acestui an zborurile companiei Lufthansa pe ruta Sibiu –...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
Drumurile județului, împânzite de filtre rutiere. Ce caută polițiștii
În această săptămână (16–22 iunie) drumurile județului vor fi împânzite de filtre rutiere, polițiștii desfășurând acțiunea ROADPOL „Alcool...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ore
Despre antreprenoriat, economia locală, valori și bani – dezbatere cu elevii avrigeni
Pentru adolescenții elevi în clasa a XI-a, noțiuni cum ar fi marketing, antreprenoriat, afaceri, comerț, inițiativă, bani, profit,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 ore
Biblioteca ASTRA, locul de unde se pleacă în Țara Minunilor
În această săptămână cei mici sunt chemați să intre în lumea minunată și plină de mister și să...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 ore
Totul despre arta tradițională, în cursul de vară de la Școala Populară de Arte
Tinerii care vor să cunoască și să învețe ce cuprinde meșteșugul artei tradiționale, pot afla la Școala Populară...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 ore
Piața Volantă Transilvania, organizată mai devreme în această săptămână
În acest weekend Piața Volantă nu va fi organizată ca de obicei, sâmbătă. Producătorii locali își vor prezenta...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 ore
Accident rutier, cu o victimă, pe strada Ștefan cel Mare
În cursul dimineții de marți, un echipaj SMURD a intervenit de urgență pe strada Ștefan cel Mare din...
Actualitate
1 min de citit