S-au deschis înscrierile pentru sesiunea pasionaţilor de istorie organizată de liceul din Avrig

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Până la data de 18 fe­bruarie, şcolarii şi liceenii din toată ţara îşi pot înscrie lucrările (comunicări, stu­dii, prezentări, eseuri, re­ferate etc) pentru cea de-a XIV-a Sesiune Regională de Comunicări şi Referate a Elevilor "239 de ani de la martiriul lui Horea şi Cloş­ca", organizată la Liceul Teoretic "Gheorghe Lazăr" Avrig. Manifestarea se va desfăşura sâmbătă, 24 fe­bruarie, începând cu
ora 11, la Centrul de Docu­mentare şi Informare din cadrul liceului avrigean.

Sesiunea Regională de Comunicări şi Referate "239 de ani de la martiriul lui Horea şi Cloşca" se adresează pasionaţilor de istorie din clasele VIII – XII, iar activitatea urmăreşte stimularea cunoaşterii mai aprofundate a diverselor evenimente ale istoriei na­ţionale şi universale şi co­nectarea elevilor la circuitul mai detaliat al informaţiilor istorice.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Fiecare participant ad­mis la această sesiune poate propune orice temă istorică, diversitatea su­biec­telor fiind, la fiecare ediţie, unul dintre punctele importante şi valoroase ale activităţii.

La final, participanţii vor primi din partea orga­nizatorilor diplome/adeve­rinţe care să certifice par­ticiparea la activitatea desfăşurată.

Cei ce doresc informaţii suplimentare ori vor să se înscrie, pot telefona la nu­mărul 0753539801, sau pot trimite email la adresa petre_din@yahoo.com, persoană de contact
prof. Petre Din.

Sesiunea Regională de Comunicări şi Referate "239 de ani de la martiriul lui Horea şi Cloşca" este organizată cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Ju­deţean Sibiu.

Autor
18 ianuarie 2024 la 00:38
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 4 minute
“Ora părinţilor” în trafic, faza pe Andrei Şaguna
Ar trebui organizat zilnic un eveniment din acesta umanitar-pedagogic între anumite ore ale dimineţii şi amiezii, pentru ca...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 minute
Mediaș ia măsuri pentru prevenirea atacurilor de urs
Marți, la sediul Primăriei din Mediaș a avut loc o întâlnire pe tema semnalărilor recente privind prezența urșilor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 9 minute
A fost inaugurat spațiul multifuncțional „Sibiu Hall”
În preambulul ceremoniei militare dedicată împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est, care...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 11 minute
Numai să ai bani să te duci, că ai prin cine. Sunt 79 de agenţii de turism în judeţ şi 52 în Sibiu
Sezonul cald este în plin debut, iar gândurile multor români şi sibieni se duc deja spre locurile unde...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 13 minute
Consiliul Județean Sibiu sprijină raioanele din Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană
Administrația județeană continuă să susțină în mod activ parcursul european al Republicii Moldova, prin dezvoltarea de proiecte concrete...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 38 minute
Concert în cadrul proiectului „Muzică în Catedrala Evanghelică” – 20 iunie 2025
Proiectul „Muzică în Catedrala Evanghelică” continuă cu un nou eveniment deosebit, care aduce la Sibiu un ansamblu coral...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 54 minute
Străzile Lupeni și Rovinari primesc o nouă înfățișare, la Mediaș
Procesul de modernizare a cartierului Vitrometan din Mediaș este în plină desfășurare, două dintre străzile din această zonă,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Salvamont Sibiu, pregătiri intense în Cheile Turzii pentru salvări din pereți înalți
În perioada 10–12 iunie, Serviciul Public Salvamont Sibiu a participat la Stagiul Național de salvare din pereți înalți,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 oră
Războiul din Israel are efecte și asupra FITS: Spectacolele companiilor israeliene Vertigo Dance Company şi Kibbutz Contemporary Dance Company din cadrul FITS 2025 au fost anulate
Spectacolele pe care companiile de dans israeliene Vertigo Dance Company şi Kibbutz Contemporary Dance Companyar fi trebuit să...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ore
„Fără Filtru” – un spectacol social, cu și despre adolescenți, la Casa de Cultură Avrig
”Fără Filtru”, spectacolul câștigător al ediției din acest an a Olimpiadei Naționale de Arta Actorului, va fi prezentat...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
Mai multe locuri în avioanele Lufthansa, pe ruta Sibiu – München
Reprezentanții Aeroportului Internațional Sibiu anunță că începând din iarna acestui an zborurile companiei Lufthansa pe ruta Sibiu –...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 ore
Drumurile județului, împânzite de filtre rutiere. Ce caută polițiștii
În această săptămână (16–22 iunie) drumurile județului vor fi împânzite de filtre rutiere, polițiștii desfășurând acțiunea ROADPOL „Alcool...
Actualitate
2 min de citit