„Ziua porților deschise la Moara de apă Oprea, Cârțișoara” – parte a procesului de creare a „celei mai frumoase mori de apă din România”

„Ziua porților deschise la Moara de apă Oprea, Cârțișoara” – parte a procesului de creare a „celei mai frumoase mori de apă din România”

La trei luni după ce vechea moară de apă din Cârțișoara – Oprea (obiectiv neutilizat aproape două decenii), a fost achiziționată de un nou proprietar, în urma unei investiții foarte importante și a unui volum de muncă imens, a sosit momentul ca aceasta să fie deschisă pentru vizitare, astfel încât orice persoană interesată, localnic sau turist, să poată vedea imobilul și să poată afla detalii interesante despre istoria acestuia, intențiile pentru perioada următoare, transformările și reabilitarea de care a avut parte etc.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Chiar dacă nu este vorba de o inaugurare a obiectivului (mai sunt încă finisaje de efectuat și procesul de recondiționare a întregii instalații și a clădirilor este unul deosebit de complex și cu multiple cheltuieli), oamenii care sâmbătă, 2 august, începând cu ora 16, vor răspunde invitației prilejuită de „Ziua porților deschise la Moara de apă Oprea, Cârțișoara”, vor putea vedea partea instalației deja recondiționată, vor vedea cum roata morii se învârte din nou, și cu puțin noroc, vor asista la procesul de măcinare a boabelor de cucuruz (din cauza nefolosirii îndelungate a morii, repornirea completă a instalației de măcinare s-au putea să fie amânată pentru perioada următoare). Va fi o întâlnire a celor de iubesc obiectivele de acest fel, comunitatea locală, istoria, obiceiurile, tradițiile și personalitățile locului, a oamenilor care își doresc să readucă la viață un obiectiv ce poate fi un reper important pentru turismul, cultura, și poate, pentru economia locală. Cu această ocazie, se vor putea schimba idei despre modalitatea de exploatare a locului și se va încerca formarea unei echipe de colaboratori (tineri intelectuali, studenți, elevi ori profesorii lor, care doresc să se alăture acestui proiect) , cu ajutorul cărora se vor putea forma și implementa noi viziuni de valorificare a culturii, identității și tradițiilor comunităților din Streza și Oprea, reunite astăzi în comuna Cârțișoara.

Conform informațiilor puse la dispoziție de Laurențiu Dorodici, proprietarul morii, se intenționează ca acest loc, pe lângă redarea destinației inițiale, să fie extins într-un adevărat centru dedicat culturii, istoriei, tradițiilor și obiceiurilor locale, primul obiectiv în acest sens fiind înființarea unui muzeu al morăritului pe apă.

„Am decis să achiziționez moara din Cârțișoara în primul rând pentru a reda oamenilor, localnici sau nu, acest obiectiv, pentru a nu-l lăsa să ajungă la pieire și pentru a nu se pierde meșteșugul morăritului la moara de apă. Tot ce voi face si tot ce voi investi va fi pentru Cârțișoara și Țara Făgărașului, pentru noi toți, cea mai frumoasă țară din lume!”, ne-a mărturisit, la câteva zile după achiziționare, Laurențiu Dorodici. Acum, la trei luni de când obiectivul a primit o nouă șansă la viață, același proprietar completează declarația: „Am promis si trebuie sa mă țin de cuvânt: Vom avea cea mai frumoasă moară de apă din România și poate una din cele mai frumoase din Europa”.

Deschiderea oficială a Morii de apă din Oprea, Cârțișoara este programată pentru luna octombrie a acestui an, în același timp cu includerea acesteia în circuitul turistic.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dan FRÂNCU
30 iulie 2025 la 11:47
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 oră
CRISTIAN: S-a asfaltat tronsonul de drum dintre srăzile V şi XVI
Primăria Comunei Cristian informează cetățenii că au fost executate lucrări de asfaltare a carosabilului pe tronsonul de drum...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 1 oră
Muzeul ASTRA susține memoriul pentru dezvoltarea satului românesc
Muzeul ASTRA susține memoriul pentru dezvoltarea satului românesc. Documentul propune actualizarea cadrului legal pentru gospodăria țărănească tradițională, astfel...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 3 ore
România a câștigat procesul pentru Roșia Montană. Sibianul Ion Ariton a fost ministrul care a sprijinit România în arbitraj
România a câștigat definitiv procesul cu compania canadiană Gabriel Resources privind proiectul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 5 ore
Recomandarea săptămânii | Cătălin Neghină: „Poezia lasă urme”
Actor al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, poet, dramaturg și fost jurnalist cultural, Emil Cătălin Neghină este...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Au mutat tabăra în toiul nopții și au alergat pe munte: cum au ajuns cadeții AFT pe podium la Mountain Challenge Competition
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 19 ore
Demers artistic inedit: „Oraşul Imprimat”
Expoziția „Orașul Imprimat” a adus un suflu nou în viața culturală a Sibiului. Evenimentul reprezintă rezultatul primului proiect...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 21 ore
Sibiul se iluminează în albastru de Ziua Mondială a Diabetului
Ziua de 14 noiembrie este dedicată luptei împotriva diabetului zaharat la nivel internațional. A fost marcată pentru prima...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 21 ore
Dan Perjovschi și elita mondială a artelor vizuale, în dialog la Forumul Medierii Culturale 2026
Cluj-Napoca, în spațiul regenerat al Pavilionului Tinerilor (Parcul Feroviarilor), găzduiește cea de-a VIII-a ediție a Forumului Medierii Culturale,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 ore
Voleibalistele de la CSU Sibiu obţin al treilea succes consecutiv şi urcă pe locul secund
Echipa sibiană s-a impus, sâmbătă, în Sala ”Transilvania”, cu 3-1 în faţa formaţiei CS Mara Baia Mare, în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 23 ore
ACS Mediaş pierde derbiul cu Corona, la revenirea pe Stadionul ”Gaz Metan”. 4.000 de spectatori în tribune
Echipa din Mediaş a cedat cu 2-0 în faţa Coronei Braşov, cele douăechipe făcând rocada în fruntea clasamentului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 23 ore
Interul câştigă în mocirla de la Săcele şi rămâne pe loc de play-off
Echipa din Sibiu s-a impus, în aceatsă după-amiază, cu 2-1 la Săcele, în etapa a XIII-a a Ligii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Cinematograful „Pacea” ar fi împlinit anul acesta 90 de ani sau pe când sibienii mergeau la film la „Corso”
Tot nimerind momente aniversare mai puțin omagiate și mai puțin promovate cu tam-tam-ul aferent, ne-a ieșit că anul...
Actualitate
• 13 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.