Ziua Constructorului 2026 | Unde poate duce lipsa meseriașilor – avertismentul PSC Sibiu

În satele românești, un obicei nescris obligă la plantarea unui pom odată cu nașterea unui copil. Munca părinților asigură rod peste zeci de ani pentru cei care vor urma, așa cum se întâmplase și înaintea lor.

În construcții, adică tocmai în domeniul care lasă moșteniri trainice peste generații, această regulă nu mai are aplicabilitate. Astăzi, meseria nu se mai transmite, iar efectele se simt deja și vor conduce, în lipsa unor măsuri, la consecințe grave.

În România, Ziua Constructorului este sărbătorită pe 14 septembrie pentru că în 1895, în ziua aceea, a fost inaugurat podul lui Anghel Saligny de la Cernavodă – cel mai lung pod din Europa la acea vreme. Podul stă în picioare de 131 de ani. Oamenii care l-au ridicat s-au dus demult, dar au lăsat în urmă nu doar construcția, ci și meseria. În zilele noastre, cei care încă mai ridică poduri se întreabă dacă mâine va mai avea cine să le repare…

Tribuna a solicitat, cu ocazia Zilei Constructorului, puncte de vedere din interiorul breslei, din partea președintelui Patronatului Societăților din Construcții Sibiu, Cosmin Vîlcu, managerul general al CONLAN GRUP.

Aducem oameni de la mii de kilometri

-Ziua Constructorului este marcată de un context complicat, generat de situația mondială, dar și de incertitudinile politice și economice naționale. Totuși, peste acești doi factori, din domeniu este vehiculată o altă problemă majoră: lipsa de personal. A devenit aceasta principala preocupare a companiilor? Există cifre care să o confirme?

-Da, a devenit principala problemă și, spre deosebire de celelalte două, nu este ciclică, ci structurală. Incertitudinea economică trece; oamenii care nu au intrat în meserie nu au de unde să mai vină.

Cifrele există și vin din trei direcții. Prima: percepția firmelor. În studiul „Piața de Construcții și Instalații în România 2026”, realizat de MKOR pentru Uniprest Instal și prezentat în cadrul conferinței Install Efficiency 2026, lipsa personalului calificat a trecut pentru prima dată pe primul loc între problemele companiilor. Este înaintea incertitudinii economice.

A doua: nevoia declarată de angajatori. Pe lista publicată de Ministerul Muncii la stabilirea contingentului de lucrători străini pentru 2026, meseriile de șantier apar cu cele mai multe posturi vacante din economie – peste 40.000 numai în categoriile principale (zidărie, placări și finisaje, construcția de clădiri, muncitori necalificați). Contingentul aprobat de Guvern este de 90.000 de lucrători străini pentru 2026, după 100.000 în 2025, iar în 2024 s-au emis aproape 106.000 de avize de angajare. Aducem oameni de la mii de kilometri ca să facă o muncă pe care nu mai avem cine să o învețe aici.

A treia: Europa. Raportul EURES „Labour Shortages and Surpluses in Europe 2025”, promovat în iunie 2026 sub egida Autorității Europene a Muncii și a Comisiei Europene, arată că 57% dintre deficitele raportate în UE sunt de severitate medie sau mare și că meseriile de șantier – electricieni, instalatori, acoperitori, operatori de utilaje – sunt printre cele mai greu de ocupat. Raportul recomandă explicit statelor membre să îmbunătățească calitatea locurilor de muncă în construcții.

Există și un paradox statistic pe care îl consider revelator. INS raportează pentru trimestrul II 2026 o rată a locurilor de muncă vacante de doar 0,52% pe economie, iar în construcții numărul posturilor vacante declarate este sub 2.000, în scădere puternică față de anul trecut. Din informațiile mele, explicația nu este că avem oameni, ci că firmele au încetat să mai declare posturi pe care știu că nu le vor ocupa. Lipsa de personal nu se mai vede în statistica posturilor vacante; se vede în avizele pentru străini, în termenele care alunecă și în costul muncii, care a crescut, potrivit datelor Eurostat, cu peste 10% pe an în construcțiile din România în ultimii ani.

-Poate conduce lipsa de personal la o încetinire a pieței construcțiilor?

-Poate și, din informațiile mele, a început deja să o facă – nu ca prăbușire, ci ca frecare permanentă. Lipsa de personal nu anulează cererea; o transformă în întârziere. O echipă incompletă înseamnă termen prelungit, subcontractare la preț mai mare, ore suplimentare, calitate obținută sub presiune și, în final, un constructor care nu mai depune oferte pentru că nu are cu cine să le execute. Cererea rămâne pe hârtie; capacitatea de a o transforma în clădiri scade.

Semnele sunt vizibile în cifrele oficiale, chiar dacă anul 2026 pare încă bun. INS arată o creștere de aproape 14% a lucrărilor de construcții în primul semestru – dar autorizațiile pentru clădiri rezidențiale au scăzut cu 11,6% în primele șapte luni, iar suprafața autorizată la clădiri nerezidențiale a fost în iunie cu aproape 38% mai mică decât în iunie 2025. Comisia Națională de Strategie și Prognoză, în prognoza din iunie 2026, a redus semnificativ estimările de creștere pentru economia românească și pentru ramura construcțiilor în orizontul 2026–2027.

În același studiu MKOR, 62% dintre profesioniști sunt pesimiști cu privire la anul 2026, față de 48% în 2025.

„PNRR a forțat livrările”

-Realitatea pare mai dramatică…

-Părerea mea este că în 2026 lipsa de personal nu a oprit piața pentru un motiv simplu: termenul PNRR a forțat livrările, iar firmele au dus proiectele la capăt cu orice cost. Din 2027, când presiunea termenului dispare și volumul se așază, lipsa de personal devine constrângerea principală: nu vom mai construi cât ni se cere, ci cât putem cu oamenii pe care îi avem. România a făcut investiții pentru 50 de ani, forțate în câteva luni. Ne-am uitat la termen, la cost, la factura următoare. Nu ne-am uitat la ce se întâmplă cu meseria însăși.

-Cât de gravă ar putea fi încetinirea, având în vedere, pe lângă lipsa de personal, și cei doi factori enunțați la început?

-Depinde de un singur lucru: dacă încetinirea este ordonată sau bruscă. Datele oficiale descriu contextul fără menajamente. Comisia Națională de Strategie și Prognoză a redus în iunie estimarea de creștere economică pentru 2026 la 0,1%, invocând inflația ridicată, consolidarea fiscală, conflictul din Orientul Mijlociu și încetinirea consumului; BNR ține dobânda de politică monetară la 6,5% de doi ani; taxa pe carbon la frontieră (CBAM) scumpește din ianuarie oțelul, cimentul și aluminiul – din informațiile mele, cu 9–10% la nivel de materie primă; iar România traversează un ciclu politic tensionat, marcat de instabilitate și de deciziile grele legate de închiderea PNRR și de reforma bugetară.

Scenariul sumbru

-Să ne imaginăm scenariul cel mai grav…

-Luate separat, fiecare dintre situațiile de mai sus este gestionabilă. Scenariul grav este combinația lor într-un „stop-go”: comenzile publice se întrerup timp de douăsprezece-optsprezece luni din cauza bugetului, investitorul privat amână din cauza dobânzilor și a incertitudinii, iar în acest gol pierdem oamenii. Lucrătorul străin pe care l-am adus, l-am cazat și l-am calificat pleacă spre Vest. Meseriașul român întors din Italia sau Germania pleacă din nou – pentru că este, prin definiție, mobil. Elevul de clasa a IX-a vede că se închid șantiere și își alege altă meserie. Iar când comenzile revin, peste doi ani, nu mai avem cu cine să le executăm și cumpărăm capacitatea înapoi la preț dublu.

De aceea spun că gravitatea acestei încetiniri nu se măsoară în procente din PIB, ci în oameni. O scădere de 3% a volumului se recuperează într-un an bun. Un pom tăiat nu se replantează la loc: o generație care nu a intrat în meserie se recuperează în cincisprezece ani. Din experiența mea, sectorul poate traversa o ajustare de piață; ce nu poate traversa este o a doua rupere a lanțului de transmitere a meseriei, după cea din anii 2000.

-În ce măsură structurile asociative ale breslei, precum Patronatul Societăților din Construcții (PSC), pot prelua mesajele și pot determina decidenții la dialog real și eficient?

-În mare măsură pot, și avem două dovezi recente. Prima este chiar ziua pe care o sărbătorim: Ziua Națională a Constructorului există prin Legea 350/2018, la inițiativa Federației Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC). A doua este cazul burselor din dual: la scurt timp după semnalul public al Federației Dualis, un proiect de lege a fost înregistrat la Senat. Decidenții răspund, din experiența mea, la două lucruri: la cifre pe care nu le pot contesta și la o voce coerentă a sectorului, nu la plângeri individuale.

Aici este forța unei structuri ca PSC: aduce la masă date, nu impresii; vorbește în numele unei ramuri cu contribuție semnificativă la PIB (aproximativ 7% doar din activitatea de construcție și până la 15% împreună cu ramura imobiliară, potrivit datelor BNR și INS), cu FPSC ca federație patronală reprezentativă la nivel de sector; și are filiale locale care pot lucra direct cu consiliile județene, inspectoratele școlare și liceele tehnologice – acolo unde se decid, concret, clasele de dual și șantierele-școală.

Respectul pentru muncă

-Totuși, dincolo de dialog, firmele au propria răspundere.

-De acord. Dialogul eficient are o condiție pe care trebuie să ne-o asumăm și noi. Meseria nu se transmite prin lege și nu se transmite prin hotărâre de guvern; se transmite de la om la om. Lanțul acesta s-a rupt, cred, nu din lipsă de bani, ci din lipsă de respect pentru munca făcută cu mâna. De aceea campania pe care o susținem de Ziua Constructorului nu cere nimic statului! Ne cere nouă câteva:

Educația începe cu respectul pentru muncă. Atâta timp cât acasă și la școală se spune „dacă nu înveți, ajungi zidar”, nu avem dreptul să ne plângem că nu găsim zidari. Meseria nu e plan B: un copil de paisprezece ani trebuie să poată spune „vreau să fiu constructor” și să fie privit cu aceeași mândrie ca oricare altul. Moștenirea nu este numai ce lăsăm, ci și cine rămâne: clădirile rezistă, întrebarea este cine le va repara peste 20-30 de ani.

Pentru cei din patronat este limpede că respectul despre care vorbeam nu se măsoară în discursuri, ci pe șantier: în salariul plătit la timp, în echipamentul de protecție care există cu adevărat, în felul în care îi spui bună dimineața omului de pe schelă și în faptul că îi știi numele. Un tânăr care vede așa ceva rămâne în meserie. Unul care vede contrariul pleacă – și are dreptate să plece.

Ei bine, un patronat care spune asta cu voce tare și o face la el în firmă are legitimitatea să ceară statului să facă restul. Plantăm un pom acum, așa cum se făcea pe vremuri. Umbra lui vine peste douăzeci de ani – și vine pentru altcineva. Dar vine!

Patronatul din Construcții își asumă responsabilitățile care îl fac un partener serios al statului și transmite semnalele din interior. Iar astăzi, cel mai grav semnal este lipsa meseriașilor.

Fiecare al doilea euro de lucrare executată în PNRR este finanțat de constructor

-PNRR s-a încheiat oficial pe 31 august 2026, iar Guvernul raportează o absorbție de peste 90%. Cât din acești bani a intrat efectiv în România și ce riscă proiectele care nu sunt încă recepționate?

-Ca să răspund corect, trebuie să pornesc de la cât a fost, de fapt, PNRR-ul României – pentru că procentul de absorbție depinde de numitorul la care îl raportăm, iar numitorul s-a schimbat de trei ori.

România a pornit, în 2021, cu un plan de 29,18 miliarde de euro: 14,2 miliarde granturi și 14,9 miliarde împrumuturi. În decembrie 2023, Consiliul UE a aprobat reducerea la 28,51 miliarde de euro, ca urmare a ajustării în funcție de creșterea economică impuse de Comisie – un calcul care a tăiat automat 2,11 miliarde din granturi, compensate doar parțial prin componenta REPowerEU (261 de milioane) și rezerva de Brexit (43,2 milioane). În august 2025, prin OUG 41/2025, Guvernul a scos din finanțare directă proiectele cu risc ridicat de neimplementare – 7 din cele 27 de spitale inițiale, infrastructură energetică blocată în licitații, dotări educaționale supraevaluate, sisteme informatice fără studii de fezabilitate – și bugetul a coborât la 21,4 miliarde de euro. Iar în iulie 2026, la ultima renegociere, România a renunțat la încă 1,3 miliarde de euro din împrumuturi. Astăzi, PNRR înseamnă 20,1 miliarde de euro: 13,5 miliarde granturi și 6,6 miliarde împrumuturi. Pe acest numitor recalculat, Guvernul raportează un grad de absorbție estimat de 90,58% pentru granturi și de peste 95% pentru împrumuturi.

-Sunt bani reali?

-Cifra reflectă angajamente și cheltuieli certificate, nu bani intrați în țară. Financiar, potrivit tabloului de bord al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene la 1 septembrie 2026, sumele efectiv încasate de la Comisia Europeană sunt de 12,97 miliarde de euro – aproape 65% din ținta recalculată de 20,1 miliarde și aproximativ 45% din planul inițial de 28,5 miliarde. Sumele plătite beneficiarilor pe proiecte ajung la 13,47 miliarde de euro, pentru 13.757 de proiecte contractate și 7.573 de beneficiari cu plăți.

-Deci care e bilanțul real?

-Pe 14 august 2026 a fost depusă Cererea de plată nr. 5 – penultima din plan – de 2,84 miliarde de euro, acoperind 75 de ținte și jaloane. Odată validată, absorbția efectivă pe granturi poate urca la aproximativ 78%. Dar această cerere nu este încă validată de Comisia Europeană, iar de încasat mai rămân 7,1 miliarde de euro. Din informațiile mele, aici se decide bilanțul real al PNRR: nu în procentele raportate, ci în cât din aceste 7,1 miliarde intră efectiv în conturile României în următoarele luni.

-Care este riscul proiectelor nerecepționate?

-Cât despre risc: la nivel național sunt peste 15.000 de proiecte în derulare, dintre care circa 4.500 nu erau încă recepționate la termenul-limită pentru implementarea fizică, 31 august 2026. Pentru un proiect nerecepționat, riscul este dublu – penalizarea sau

pierderea finanțării europene pentru autoritatea contractantă și, în oglindă, o factură neplătită pentru constructorul care a executat lucrarea. În opinia mea, ceea ce trebuie să ne preocupe acum nu este dacă am „absorbit” 90% sau 60%, ci ca aceste 4.500 de recepții să nu se transforme în 4.500 de litigii.

-Cât din PNRR a trecut, de fapt, prin șantierele constructorilor – și câte din lucrările executate au fost efectiv plătite? Cum arată situația la Sibiu?

-Federația Patronatelor Societăților din Construcții, organizația patronală reprezentativă prin lege a sectorului, constituită din opt organizații patronale de profil, între care și PSC, a analizat baza de date a proiectelor PNRR din tabloul de bord MIPE, cu o valoare totală analizată de 21,1 miliarde de euro. Rezultatul este fără echivoc: sectorul construcțiilor concentrează 9,45 miliarde de euro, adică 44,8% din total. Aproape jumătate din întregul PNRR trece prin șantierele noastre; toate celelalte sectoare la un loc – educație, digitalizare, sănătate, sprijin pentru mediul privat – însumează 55,2%.

Cifra care contează însă pe teren este alta. În sectorul construcțiilor, valoarea lucrărilor certificate tehnic și efectiv executate este de 6 miliarde de euro, adică 64% din valoarea contractată. Sumele efectiv încasate de constructori pentru aceste lucrări erau, la 1 septembrie 2026, de doar 3,1 miliarde de euro – 33%. Există, așadar, un decalaj de aproape 3 miliarde de euro între stadiul fizic al lucrărilor și decontările făcute constructorilor de către autoritățile contractante. Concret, fiecare al doilea euro de lucrare executată în PNRR este, în acest moment, finanțat de constructor din propria lichiditate, din credit bancar sau din întârzierea plăților către furnizori și subantreprenori. Aceasta este presiunea reală asupra companiilor din sector – și explică, din informațiile mele, de ce firme cu portofolii pline au probleme de trezorerie.

Din perspectivă teritorială, proiectele cu acoperire națională – autostrăzi, cale ferată, scheme-cadru – reprezintă 42,6% din PNRR, cu un progres tehnic de 63,6% și unul financiar de doar 31,1%. Între județe, Bucureștiul conduce detașat, cu 10,1% din total, urmat de Cluj (2,7%), Iași, Timiș, Constanța, Mureș și Bihor, fiecare cu peste 400 de milioane de euro; la polul opus, Brăila, Giurgiu și Ialomița au sub 115 milioane fiecare. Ca execuție financiară, Constanța și Giurgiu sunt cele mai în urmă (15–17%), în timp ce Suceava, Maramureș și Galați depășesc 42%.

Și constructorii sibieni au livrat de două ori mai mult decât au încasat

-Cum arată PNRR în județul Sibiu?

-Județul Sibiu are, în tabloul de bord MIPE, o alocare PNRR de 288,1 milioane de euro – 1,37% din total și locul 11 între județe. Progresul tehnic este de 63,7%, practic identic cu media proiectelor naționale (63,6%) și a celorlalte județe (64,6%); progresul financiar este de 32,0%, ușor peste media națională de 31,1%. Aplicate la alocare, aceste procente înseamnă lucrări executate de aproximativ 183 de milioane de euro și plăți de aproximativ 92 de milioane – un decalaj de circa 91 de milioane de euro, adică aceeași proporție „doi la unu” dintre executat și plătit pe care o vedem la nivel național. Sibiul nu este un caz-problemă precum Constanța sau Giurgiu, dar nici nu face excepție de la regula sectorului: constructorii sibieni au livrat de două ori mai mult decât au încasat.

Dincolo de cifrele agregate, tabloul local confirmă că finalul PNRR a fost o cursă contra cronometru. Potrivit datelor Ministerului Dezvoltării publicate de Tribuna în iulie 2025, județul avea 128 de proiecte PNRR gestionate prin MDLPA (66 în mediul urban, 62 în rural), dintre care, la 1 iulie 2025, doar 7 erau finalizate și 36% aveau progres zero, cu 677,7 milioane de lei rămase de plătit, adică 85% din valoarea contractată; într-un singur an, aceste proiecte au trebuit duse de la zero la recepție. Consiliul Județean Sibiu raportează în septembrie 2026 nouă contracte PNRR în valoare de 204,3 milioane de lei – spitale, școli, transport școlar electric, eficiență energetică. Iar Municipiul Sibiu derulează, în 2026, 28 de contracte de finanțare europeană de 444 de milioane de lei și a rezervat 409 milioane de lei din excedent tocmai pentru cheltuielile neeligibile și cofinanțarea acestor proiecte – un semn, în opinia mea, de administrare prudentă, dar și o măsură a cât de mult din costul real al PNRR rămâne pe bugetele locale și, în aval, pe constructori.

-Ce ar trebui să se întâmple?

-Concluzia noastră, ca patronat, este aceeași la Sibiu ca și la nivel național: sectorul construcțiilor a dus în spate cea mai mare parte a PNRR, dar decalajul dintre lucrările executate și sumele efectiv recuperate de la Uniunea Europeană se transferă direct în lichiditatea companiilor. De aceea susținem trei lucruri. Unu: accelerarea recepțiilor – fiecare recepție amânată este o factură întârziată. Doi: aplicarea corectă a Legii 141/2026, publicată pe 13 iulie și cerută de FPSC de ani de zile, care permite recepția lucrărilor esențiale cu suspendarea recepției doar pentru lucrările auxiliare nefinalizate și decontarea etapizată a ceea ce s-a executat; modelul de proces-verbal a fost aprobat prin Ordinul MDLPA 930/2026 și este în vigoare din 18 august – nu mai există niciun motiv procedural pentru a ține blocate lucrări gata de folosit. Trei: o pregătire reală, din timp, pentru exercițiul financiar european 2028–2034, astfel încât următorul ciclu de investiții să nu înceapă, ca acesta, cu doi ani de întârziere și să nu se termine cu o cursă de recepții în ultima lună.