A murit dr. Angela Paraschiva Muntean. Peste 35 de ani și-a dedicat viața copiilor și adolescenților de la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu

A murit dr. Angela Paraschiva Muntean. Peste 35 de ani și-a dedicat viața copiilor și adolescenților de la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu

Dr. Angela Paraschiva Muntean, unul dintre cei mai experimentați medici în psihiatrie pediatrică din Sibiu și fost șef al Secției de Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda”, a încetat din viață duminică. Timp de peste 35 de ani a îngrijit copii și adolescenți, iar după pensionarea de la începutul acestui an a ales să se întoarcă la spital și să continue consultațiile.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Angela Paraschiva Muntean și-a început activitatea la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu în 31 ianuarie 1991, ca medic secundar în specialitatea Neuropsihiatrie infantilă.

Absolventă a Liceului „Gheorghe Lazăr” din Sibiu și a Facultății de Medicină din Cluj-Napoca, unde și-a efectuat și rezidențiatul, a devenit medic primar în anul 1999.

Între 2003 și 2004 a coordonat Laboratorul de Sănătate Mintală pentru Copii, iar din 2004 a ocupat funcția de medic șef al Secției de Psihiatrie Pediatrică. În această perioadă a contribuit la dezvoltarea serviciilor destinate copiilor și adolescenților și familiilor acestora.

În 2015 și 2016, dr. Angela Muntean a coordonat Programul Național de Sănătate Mintală la nivelul județului Sibiu, iar activitatea sa profesională a inclus și conducerea mai multor studii clinice în domeniul ADHD.

S-a pensionat, dar s-a întors la copii

Dr. Angela Muntean s-a pensionat la 1 ianuarie 2026, însă despărțirea de spital și de pacienții săi a fost doar una formală. A continuat să lucreze în cadrul Centrului de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor Copii.

„Deși s-a pensionat la 1 ianuarie 2026, dragostea pentru copii a adus-o înapoi alături de ei, în spitalul nostru. A continuat să își desfășoare activitatea în cadrul Centrului de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor Copii, oferindu-le în continuare timpul, experiența și grija sa”, au transmis reprezentanții spitalului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Foștii colegi o descriu drept un medic cu o experiență profesională deosebită în psihiatria pediatrică și un reper pentru generațiile de medici cu care a lucrat.

„Doamna doctor Angela Paraschiva Muntean a fost un model de dăruire și devotament. Din dragoste pentru pacienți, a ales să își dedice și acest an, primul de pensie, îngrijirii lor, punând nevoile copiilor înaintea propriei odihne”, se arată în mesajul Spitalului de Psihiatrie din Sibiu.

După mai bine de trei decenii petrecute în aceeași instituție, colegii își iau acum rămas-bun de la medicul care a făcut parte din istoria Secției de Psihiatrie Pediatrică.

„Spitalul nostru îi va fi mereu recunoscător pentru tot ceea ce a făcut pentru copii, pentru familiile lor și pentru colegi. A lăsat în urmă un exemplu de omenie, responsabilitate și iubire pentru cei mai vulnerabili pacienți.”

Autor - Ștefania VESA
13 septembrie 2026 la 20:46
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Curajul nu are gen. Povestea Mariei-Cristina Niță, pompier la ISU Sibiu
Astăzi este despre ei. Despre oamenii care pleacă spre locurile din care ceilalți fug. 13 septembrie este Ziua...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
West Nile face victime în România. DSP Sibiu: Niciun caz confirmat în județ în acest sezon
Direcția de Sănătate Publică Sibiu îi avertizează pe sibieni să continue să se protejeze împotriva înțepăturilor de țânțari,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 6 ore
Profesorii care merg cu clasele de elevi la cinema au acces gratuit în septembrie și octombrie
Profesorii care însoțesc clase sau grupuri de elevi la cinema, în Sibiu, pot beneficia de acces gratuit în...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 9 ore
Înfrângere fără drept de apel a ”călăreţilor roşii”, la Târgovişte. Chindia a marcat patru goluri în poarta lui Măluţan
Echipa lui Eugen Beza a pierdut cu 4-0 în deplasarea de la Târgovişte. Şelimbărul rămâne cu numai 5...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 9 ore
Ziua Pompierilor din România, marcată la Sibiu. „Cea mai mare reușită este că ne întoarcem cu toții sănătoși acasă”
Pompierii din întreaga țară își sărbătoresc, duminică, 13 septembrie, ziua, la 178 de ani de la lupta din...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 10 ore
CSU Sibiu câştigă la diferenţă de o posesie în faţa Coronei, la Piteşti. Urmează “Memorialul Elemer Tordai”
Baschetbaliştii sibieni au câştigat, sâmbătă după-masă, cu 104-102 meciul cu CSM Corona, disputat în cadrul “Memorialului Georgel Ziguli”,...
Actualitate
4 min de citit
acum 10 ore
ARA Kinetoterapie, despre hernia de disc: Ce este și cum putem ameliora durerile
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 11 ore
Recomandarea săptămânii | Petre Din: „Istoria scrisă de tineri. The History written by young people” nr. XII
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 11 ore
Mijloc de septembrie cu vreme de toamnă și de vară. În funcție de zile
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi apropiată de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 12 ore
Sibiul, capitala securității pe Flancul Estic: șefii Gărzii Naționale americane, în vizită la comandamentul NATO
Sibiul a fost, zilele acestea, punctul central al dialogului militar româno-american. După întrevederile oficiale de la București cu șeful...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Copil de 7 ani, rănit după ce a căzut într-un autobuz, pe strada Rahovei din Sibiu
Un copil în vârstă de 7 ani a ajuns la spital, sâmbătă după-amiază, după ce a căzut într-un...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Investigații gratuite pentru femei, la Sibiu. Caravana „Prevenția Salvează Vieți” rămâne până în 25 septembrie
Femeile din Sibiu pot beneficia gratuit de teste HPV și mamografii, în cadrul campaniei naționale „Prevenția Salvează Vieți”,...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.