"Un patriot român şi eminent ziarist"

"Un patriot român şi eminent ziarist"

Astfel l-a caracterizat prim-ministrul Bavariei Franz Josef Strauss pe Pamfil Şeicaru, în mesajul transmis la moartea acestuia, în octombrie 1980. "Moştenirea pe care a lăsat-o compatrioţilor săi este lupta pentru drepta­te, omenie şi pace", a continuat neamţul.
Pamfil Şeicaru (n. 1894, Buzău) a fost directorul zia­rului Curentul din 1928 până în 1944, când a părăsit Ro­mânia bănuind ce-l aşteaptă dacă rămâne. A şi fost condamnat la moarte de noua putere în 1945, dar el trăia liniştit în Spania, apoi în Germania, continuând să scrie. A fost un jurnalist de dreapta, deputat, pamfletar te­mut şi vizionar. În 1939 a fost singurul care a scris că aşa-zisele garanţii militare oferite de Marea Britanie şi Franţa României nu valorează nimic, cele două ţări trebuind să se pregătească pentru propria lor apărare împotriva lui Hitler şi a prevăzut inevitabila sacrifi­care de către marile puteri a ţărilor mici şi mijlocii din Europa. Se spune că, în 1966, Ceauşescu l-ar fi graţiat "pe şest", iar în august 1977 ar fi venit incognito în ţara natală, cu ştiinţa Securităţii. A avut mulţi duşmani, fiind numit: omul cu o mie de feţe, şacalul, cea mai odioasă întruchipare a gazetarului necinstit, versatil, afacerist, adevărat rechin al presei, şantajist ("şantajul şi etajul", o vorbă care a făcut carieră). Cei care l-au apreciat susţin că a fost cel mai important gazetar din România interbelică şi acestora înclin să le dau dreptate. Vă dau câteva panseuri de-ale Maestrului: "Cei mai mulţi bani i-am câştigat nu pe ce am publicat, ci pe ce nu am publicat; Călimara unui gazetar de luptă nu poate fi umplută cu apa sălcie a amabilităţilor; Să-ţi respecţi semnătura ca să te res­pecte cititorul, ca să-i păstrezi încrederea; Gazetăria este un gen bastard, produs al întâlnirii social-politicului cu literatura". La facultăţile de jurnalistică un semestru ar trebui să-i fie rezervat lui Pamfil Şeicaru, biografie şi operă. * Mă îndoiesc că aţi auzit de Clement Leonarduzzi, "omul din umbră", consilierul de taină al lui Emmanuel Macron, şeful acestuia în cam­pania electorală, "discret şef de orchestră al unei campanii victorioase", vorbind mult şi repede când trebuie, ştiind când să tacă şi unde să se aşeze în raport cu şeful său. Spuneţi-mi, rogu-vă, ce consilieri au preşe­dintele Klaus lohannis şi prim-ministrul? Talentul unui şef se vede şi prin ce consilieri ştie să-şi ia, nu doar servitori care să stea capră şi să fie prompţi în a le lua paltoanele când coboară din maşini. * Pentru a sărbători 90 de ani de existenţă a Armatei revoluţio­nare populare în Coreea de Nord, Kim Jong-un a regizat o paradă "di granda", ca să-i impresioneze şi pe ruşi şi, mai ales, pe americani. Toată capitala, Phenian, a fost în roşu… * Non multa, sed multum, aşa aş putea caracteriza excelenta carte a lui Dan Popescu (prof.univ.dr. în economie) "Parcurs însângerat. Tragedii şi destine tragice într-o lume învolburată", apărută la Editura Continent. Sunt "marginalii la 4 volume, perioada 1940-1945, scrise de Mihail Manoilescu, Constantin Pantazi, Gh. Barbul şi Serbii M. Plohii". V-o recomand nu doar fiindcă mie mi-a plăcut, ci fiindcă parcurge o etapă tragică în istoria dramatică a României, pe care, volens, nolens, trebuie să ne-o asumăm.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor - N. I. DOBRA
15 iunie 2022 la 19:33
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
Drumeție pe unul dintre cele mai spectaculoase trasee din Munții Făgăraș. „Anii Drumeției” îi invită pe sibieni la Fereastra Zmeilor și Trei Pași de Moarte
Programul „Anii Drumeției” organizează sâmbătă, 25 iulie, o excursie pe unul dintre cele mai spectaculoase trasee din Munții...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Primăria pregătește cea mai amplă transformare a centrului istoric din ultimele decenii. Concluziile dezbaterii cu operatorii HoReCa
Primăria Sibiu pregătește schimbarea radicală a felului în care va arăta centrul istoric. Terasele din Piața Mare, Piața...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 1 săptămână
Avanpremieră la TNRS Sibiu: „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” revine într-o montare contemporană
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu îi invită pe iubitorii de teatru la avanpremiera spectacolului „Tinerețe fără bătrânețe și...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Primul magazin Primark din Sibiu: 8 milioane de euro investite și peste 100 de locuri de muncă
Primark, unul dintre cei mai cunoscuți retaileri internaționali de modă, a deschis astăzi, 14 iulie, primul său magazin...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Spectacolul „MANTAS”, scris și regizat de sibianul Bogdan Sărătean, a câștigat Trofeul Festivalului Internațional Underground de la Arad
Spectacolul „MANTAS”, scris și regizat de sibianul Bogdan Sărătean și produs de compania independentă Bis Teatru, a câștigat...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
„Concerte pe Acoperiș” revine la Sibiu. Ada Milea, Byron și artiști internaționali vor urca pe terasa Filarmonicii
larmonica de Stat Sibiu a anunțat organizarea celei de-a VII-a ediții a festivalului „Concerte pe Acoperiș”, unul dintre...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Picnic în natură și drumeție prin Colinele Transilvaniei. O nouă experiență organizată de „Anii Drumeției” la Alma Vii
Programul „Anii Drumeției” propune sâmbătă, 18 iulie, o nouă ieșire în natură, de această dată în zona satului...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Iulie continuă cu vreme instabilă. Maximele nu vor atinge 30 de grade
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi apropiată de...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Sibiul și specificul local. Avem doar 26 de nume cu sonoritate locală la restaurante, terase, cafenele baruri sau fast-food-uri
Chiar dacă nu lucrezi în turism dar stai într-o localitate turistică și în plus, ești și tu turist,...
Actualitate
8 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 săptămână
Ce poți face în weekend la Sibiu. Raliu, concerte, drumeții, teatru și competiții sportive pe 11 și 12 iulie
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 2 săptămâni
VIDEO | „Țâpe dracii jar pă mine”. Reclamă inedită la gulașul gătit de Zilele Hungarikum, în Muzeul ASTRA
Cum reclama este sufletul comerțului, la Zilele Hungarikum, organizate în acest weekend la Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 săptămâni
Bujorii de munte, atracția unei noi drumeții organizate în Munții Făgăraș. Participanții au urcat până pe Vârful Suru
Pajiștile alpine acoperite de bujori de munte au fost principalele atracții ale unei noi drumeții organizate în cadrul...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.