Unul dintre cele mai renumite coruri de băieți și bărbați din Germania, Staats-und Domchor Berlin, va susține două concerte în județul Sibiu. Evenimentele vor avea loc în 24 și 25 octombrie, la Sibiu și Mediaș, iar intrarea va fi liberă.
Corul german se află în primul său turneu în România. După concertele de la București și Brașov, artiștii vor ajunge la sfârșitul acestei săptămâni în județul Sibiu.
Primul concert Staats- und Domchor Berlin va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 19:00, în Catedrala Evanghelică din Piața Huet, Sibiu. Publicul va putea participa gratuit.
Duminică, 25 octombrie, de la ora 10:00, membrii corului vor cânta în cadrul slujbei religioase de la Catedrala Evanghelică din Sibiu.
În aceeași zi, de la ora 18:00, Staats- und Domchor Berlin va susține un concert la Biserica „Sf. Margareta”, din Castelul Bisericii Mediaș. Și la acest eveniment, intrarea va fi liberă.
Staats- und Domchor Berlin are o istorie care începe în anul 1465. Corul își desfășoară activitatea în cadrul Universității de Arte din Berlin și este dirijat de Kai-Uwe Jirka.
Ansamblul cântă în mod regulat în Catedrala din Berlin, dar și în importante săli de concert și biserici din capitala Germaniei. Prin turneele internaționale, corul promovează tradiția muzicală europeană.
Repertoriul pregătit pentru turneul din România include lucrări semnate de Heinrich Schütz, Felix Mendelssohn Bartholdy, Benjamin Britten și Francis Poulenc.
Concertele de la Sibiu și Mediaș vor oferi publicului ocazia de a asculta un ansamblu cu o tradiție muzicală de peste cinci secole, aflat pentru prima dată în România.
foto: S T A A T S – U N D D O M C H O R B E R L I N
Mihai POPA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Ștefania VESA