VIDEO | Revine Săptămâna Gastronomică la Sibiu. Lista celor 32 de restaurante care pregătesc meniuri la 50 de lei

VIDEO | Revine Săptămâna Gastronomică la Sibiu. Lista celor 32 de restaurante care pregătesc meniuri la 50 de lei

Sibienii vor putea încerca meniuri speciale la 32 de restaurante din oraș, în perioada 2–8 noiembrie, în cadrul celei de-a doua ediții a Săptămânii Gastronomice. Fiecare local participant va propune două preparate la prețul fix de 50 de lei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Numărul restaurantelor înscrise a crescut față de prima ediție, organizată în martie, când au participat 26 de localuri. Potrivit organizatorilor, atunci au fost vândute peste 6.000 de meniuri în cele șapte zile ale campaniei.

Evenimentul este organizat de Organizația Patronală HoReCa Sibiu și se adresează atât localnicilor, cât și turiștilor. Oferta va cuprinde preparate din bucătăria tradițională, specialități internaționale și rețete reinterpretate, fiecare restaurant stabilindu-și propriul meniu.

Lista restaurantelor participante

La ediția din noiembrie s-au înscris Spic Paste și Vin, Sia Fusion, Kulpa, Turtha, Soul Indian Cuisine, Grădina Restaurant & Terasă, Insieme Ristorante-Pizzeria, Atrium, Serata, Crama Sibiul Vechi, Cucina di Paolo, Rabbit Hole, Restaurant Korona, Restaurant Zestrea, Restaurant La Turn și Cofetăria Naty Delice.

Lista este completată de Hochmeister Delikat’essen, Kulinarium, Bistro-Kulinarium, Butoiul de Aur, Kombinat, Inspirat, Crama Sibiană, Supporter Sports Pub & Grill, Casa Frieda, Old Lisbon, Perfect Bite, Cafe Wien, Enjoy Sushi, Tajmahal, Joyme Pub și Casa Grinda.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Peste 6.000 de meniuri vândute în martie

Prima ediție a campaniei a avut loc în martie 2026. Rezultatul de peste 6.000 de meniuri vândute într-o săptămână a determinat organizatorii să continue proiectul și să atragă mai multe restaurante.

„Ne dorim ca Săptămâna Gastronomică să devină o tradiție a Sibiului”, a declarat Horațiu Bujac, președintele Organizației Patronale HoReCa Sibiu.

Ediția din noiembrie îl are ca sponsor principal pe Selgros, iar promovarea este susținută de Rock FM, Kiss FM și Magic FM.

Autor - Vlad IGNAT
14 octombrie 2026 la 11:46
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 9 minute
Polițiștii sibieni caută o adolescentă de 15 ani dispărută din Brateiu
Polițiștii sibieni caută o minoră de 15 ani, din localitatea Brateiu, care a plecat luni de acasă spre...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Aparatură nouă pentru pacienții oncologici din Sibiu, cumpărată din economiile proiectelor europene
Consiliul Județean Sibiu va achiziționa nouă echipamente medicale pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, folosind economiile rezultate...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Pr. Irimie Marga, paroh la Biserica Sfântul Luca din Sibiu: „Sfânta Parascheva, ocrotitoarea românilor”
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, cinstită în fiecare an la 14 octombrie, nu vorbește doar despre evlavia Moldovei, ci...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 12 ore
Juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu continuă parcursul fără sincope. A patra victorie şi 8 puncte din 8 posibile în Campionatul Naţional U17
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu, pregătită de Gabriel Şofronici şi Matei Damian,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 13 ore
BIS Teatru anunță că a câștigat, în primă instanță, procesul cu Primăria Brașov
Asociația BIS Teatru, organizatoarea Festivalului „25 de ore de teatru non-stop” de la Sibiu, anunță că a câștigat,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 13 ore
Cum va arăta clădirea fostului Liceu CFR. Contestația pentru proiectare și reabilitare, respinsă
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins contestația depusă de asocierea CON-A Operations – Condesign împotriva...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
Nepoata unui fost antrenor de la FC Inter a întors două scaune la “Vocea României”
Raluca Oaidă revine într-o emisiune-concurs după apariţia la X-Factor. Acum în vârstă de 28 de ani, aceasta a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 15 ore
RĂȘINARI: Consiliul Local a aprobat fondurile necesare organizării referendumului din 8 noiembrie
Consiliul Local Rășinari a aprobat fondurile necesare organizării referendumului local programat pentru 8 noiembrie 2026. Decizia a fost...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 15 ore
Încă un fost jucător care a retrogradat cu FC Hermannstadt şi-a găsit echipă. Era dat ca şi transferat în Peninsulă, dar a rămas în Superligă
După ce, cu 10 zile în urmă, o echipă din cel de-al cincilea eşalon al Italiei îl anunţa...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 15 ore
Casa Teutsch din Sibiu are o nouă directoare. Marlene Herberth vrea să apropie patrimoniul de generațiile tinere
Marlene Herberth, antropolog, curatoare și artistă vizuală cunoscută pentru proiectele culturale din Țara Făgărașului, a preluat conducerea Casei...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
CSU Sibiu Volei a pierdut primul meci oficial de la înfiinţarea echipei
Nou-înfiinţata CSU Sibiu Volei a pierdut, sâmbătă la prânz, cu 3-0 meciul disputat în Sala ”Transilvania”, cu CSU...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 19 ore
RACOVIȚA: Conferință despre sănătate și educație, organizată pentru elevi
Școala Gimnazială Racovița va organiza joi, 15 octombrie, conferința „Mens Sana in Corpore Sano”, ediția a II-a, junior....
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.