Ședința solemnă a plenurilor reunite din Parlamentul României prilejuită de marcarea unui an de la izbucnirea războiului din Ucraina a fost un bun prilej pentru reîncoronarea gargarei și a platitudinilor în -zice-se- principala instituție a democrației. Cu toate că nu ne mai uimește nimic atunci când vine vorba despre nivelul încremenit sub genunchiul broaștei al multora dintre aleșii noștri, nu am putut să nu tresărim iritați la auzul atâtor și atâtor platitudini, exprimări șablonarde, lipsite de conținut. Limbajul de lemn și-a suflecat iar mânecile și ne-a cărat, fără milă, pumni în timpane. Inși cu simbrie babană de la stat, care, în general, nu fac mare lucru, au trecut la perorații penibile, croșetând în discursurile lor sterile carpeta ce înfățișează un nivel jalnic al clasei politice. Unii le-au transmis ucrainenilor că pot sta liniștiți pentru că românii sunt alături de ei, alții au cântat în alocuțiuni ridicole vitejia vecinilor. Un europarlamentar a ridicat penibilul pe cea mai înaltă treaptă a ipocriziei, spunându-ne că, de fapt, ucrainenii apără Europa. Asta era: în realitate bieții oameni nu se jertfeau pentru Kiev, Herson sau Zaporojie, ci pentru Europa. Uneori, mistificarea are rolul ei, dar când se transformă în penibil, te zgârie pe urechi, pe rațiune, pe bunul simț. N-am înțeles niciodată rostul discursurilor plictisitoare rostite în atmosfera îmbâcsită a festivismului. Să zicem că o declarație decentă de solidaritate transmite un semnal, însă, când toți sporovăitorii se îngrămădesc la microfon să emane ”bla-bla”-uri efectul obținut e lehamitea asistenței. Unii dintre cei care au glăsuit cu solidaritate conjuncturală și-au luat rolul în serios, rățoindu-se la un inamic nevăzut, de mai aveau puțin și începeau să mimeze lupta cu un adversar imaginar, așa cum fac puștanii când vor să-și demonstreze bărbăția prematură în gesturi de teribilism. Cei mici beneficiază de circumstanțele atenuante ale vârstei, în schimb, când ești ditamai omul căruia îi înmuguresc firele albe pe la tâmple, ba mai ești și demnitar, nu se face să te comporți ca pe maidanul din spatele blocului. În fond, la ce am asistat cu prilejul ședinței care a întrerupt somnul de frumusețe al multor parlamentari? La o defilare a nimicului încropită de câțiva inși ce se îndeletnicesc, îndeobște, cu dormitatul și care ne-au oferit o mostră despre cum poți face risipă de cuvinte într-un demers steril desfășurat sub înaltul patronaj al festivismului de mâna a treia. Și încă ceva: să nu trecem cu vederea slugărnicia și săgețile înmuiate în mocirla interesului politic, prezente în emanațiile câtorva dintre palavragiii care au ținut să se facă remarcați la reuniunea cu pricina.