Deunăzi, o cunoștință mi-a relatat un episod la auzul căruia am zâmbit dezarmat, chiar dacă unora întâmplarea li se pare de plâns. Persoana despre care vorbim a mers la un medic neurolog pentru un consult, iar acesta i-a recomandat câteva ședințe la Fizioterapie. Urmând calea firească, recomandată de medic, a sunat la Spitalul Județean pentru a face o programare la cabinetul de Fizioterapie, pentru un consult de specialitate și stabilirea tratamentului. Dialogul cu doamna care i-a răspuns la numărul de telefon la care se fac programări frizează absurdul, iar pe unul mai puțin familiarizat cu fliturile românești îl poate redirecționa către alte specializări medicale. „Sun la numărul la care se fac programări și îmi răspunde o doamnă. Îi spun că am fost la medicul neurolog, că trebuie să merg la fizioterapie și că doresc să fac o programare. Îmi răspunde că trebuie să mă înscriu pe o listă, dar că listele încă nu au sosit. Recunosc, nu am înțeles nimic din acest răspuns, nu am priceput de unde ar fi trebuit să vină listele, așa că am întrebat din nou dacă nu mă poate înscrie pe lista de așteptare pentru consult. Mi-a spus că nu, pentru că nu sunt venite încă listele. Dezarmată, am întrebat când vor veni, ca să știu cât mai am de așteptat până voi începe tratamentul care sper că mă va scăpa de dureri. Doamna mi-a răspuns cu nonșalanță că nu știe, iar când am întrebat-o în ce dată să revin cu un telefon, mi-a dat un răspuns la care nu am avut replică: «Nu știu, sunați dumneavoastră din când în când». Din nefericire, de-a lungul timpului, a trebuit să merg de mai multe ori la medic, dar niciodată, oricât de dificilă ar fi fost situația, nu am avut parte de un asemenea răspuns. Înțeleg că e o chestiune birocratică, administrativă, dar pentru cineva cu o problemă medicală, să i se spună să mai sune din când în când nu e deloc plăcut”, e povestea receptorului unui mesaj emis de un funcționar al unei unități medicale, către care omul suferind privește cu speranță. Putem admite că hățișul birocratic e o mare problemă, că există nesincronizări la nivel de hârțogărie, dar astea nu sunt problemele pacientului, nu le-a generat el, iar comunicarea joacă un rol foarte important într-o situație delicată. În general, oamenii nu merg cu plăcere la spital, și în niciun caz nu trebuie să suporte urmările disfuncționalităților sistemului medical românesc. Nu de alta, dar în fața unui astfel de răspuns, te apucă pandaliile și ajungi la o altă unitate medicală, situată pe strada Doctor Dumitru Bagdazar unde, apropo, există o secție de Fizioterapie foarte bine pusă la punct. Să fi avut răspunsul dezarmant al doamnei de la „programări” un raționament atât de sofisticat? Să se fi gândit că e mult mai simplu să faci o criză la auzul recomandării „sunați din când în când” care să te bage pe ușa din față la Psihiatrie, iar de acolo, în calitate de pacient, să ai acces la Fizio? Să nu o bănuim totuși de atâta subtilitate și să rămână că mai avem mult de lucrat la capitolul „comunicare cu pacienții”. În rest, să rămânem calmi, docili, să respirăm adânc. Dar nu în exces, ci doar așa, din când în când.