Foto: Răzvan NEGRU
Trecem peste faptul că s-a sărbătorit (cine o fi sărbătorit) Dragobetele, acest Valentine’s Day mai pe folclor, care până la urmă tot Valentine’s Day este dar cu aromă mai naţionalist-păgână. Trecem şi ajungem la momentul în care am citit despre nu ştiu care sărbătoare din asta mărgineană, una cu foc cu urlete, cu noapte, în fine, un fel de horror sătesc, care cică ar fi marcat intrarea în Postul Paştilor. Şi mi-am amintit de alte obiceiuri din acestea ciudate, care se încadrează în categoria „tradiţia spune că”.
Când invoci tradiţia, deja devii un serios. În spatele tău şi al tradiţiei se aliniază toată istoria neamului tău, ca individ, neam, trib, localitate, etnie, naţiune, credinţă. Adică înţelegi, noi dacă în noaptea Învierii ne uităm pe dealuri după focurile de pe comori sau dacă ducem toaca în cimitir, sau dacă la urarea de „Hristos a înviat” fetele cele nemăritate spun „eu să joc înainte” în loc de normalul „Adevărat a înviat”, deja gata, eşti pe tradiţie. Un păstrător „cu sfinţenie”. Este confirmarea că noi suntem aici, pe aceste meleaguri de la începutul lumii, că ne tragem din primul dac care a realizat că e dac şi nu finlandez, că avem continuitate nu cum spun ăia care nu cred în continuitatea noastră, că în fine, suntem nişte cineva pe aici, nu ca viniturile de la migraţia indo-europenilor la cea de la sat la oraş ca să devină IT-işti sau vloggeri.
În paralel, ne mândrim cu faptul că noi suntem un popor născut direct creştin. Adică teoretic noi ar trebui să fim cei mai mari producători de sfinţi, de înţelepţi sau măcar de oameni buni şi de iubitori ai aproapelui, că de aia suntem români. A, faptul că tu ca creştin NU trebuie să te mândreşti cu şi de nimic, nu prea se mai pune, pentru că suntem un popor excepţional, mândru de fiinţa, portul, istoria (da, iar istoria că ea e foarte bună la sentiment, mai ales cea de clasa a IV-a unde nu sunt prea multe probleme), geografia, relaţiile cu alte etnii (că noi suntem toleranţi dar ĂIA nu ne lasă în pace), că avem bani şi case şi că nu suntem ca prăpădiţii ăilalţi. A, şi suntem nişte tradiţionali.
Aşa de păstrători ai tradiţiei strămoşeşti suntem încât acestea au rezistat şi creştinismului cu care ne mândrim (!?!). Pentru că în principiu, dacă nu e inventată de chiar de către beneficiarii ei din diverse motive dintre care principalul era să scape de monotonia de acasă, tradiţia asta este fix o urmă a religiilor şi credinţelor pe care le aveam înainte de a ne creştina, dar pe care noi, de la atâta trăire şi evoluţie spirituală nu le-am uitat şi le-am practicat de voie vreme de sute de ani. Am fost şi pe alocuri suntem fix ca în poezia aceea de ne-au pus-o să o învăţăm pe dinafară la şcoală, „Zburătorul” (alt personaj necreştinesc dar „tradiţional”) de Ion Heliade Rădulescu: „ori du-te la moş popa, ori mergi la vrăjitor”. O dovadă că păgânismul şi creştinismul sunt, conform şi graţie tradiţiei, cel puţin pe picior de egalitate.
Bun, de acord că tradiţiile acestea sunt foarte interesante, că ele explică multe despre originea şi credinţele vechi ale noastre. De acord că merită studiate, păstrate în muzee, să fie indexate în fişiere şi foldere. Numai că problema este că tu de fapt ai de ales: ori eşti creştin, ori eşti cu „tradiţii” din astea. Una nu se împacă cu cealaltă. Sunt niveluri diferite. Plus că multe dintre obiceiurile acestea, în afară de barbarie, nu denotă altceva.
Ştiu că am supărat ceva lume cu asta dar scuzele mele dar asta e atunci când „tradiţia spune” că are multe multe lucruri de noaptea minţii.
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Mihai POPA
Ștefania VESA
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Nu e chiar asa, ca sa devenim crestini ca la carte, ar trebui sa devenim ca 0rimele popoare care au devenit crestine, care erau din Orientul Mijlociu sau Apropiat, nu din Europa. La fel cum cei din America Latina au transformat crestinismul datorita a ce erau deja, iar apoicei din Africa si zone mai indepartate din Asia, asa si europenii au transformat crestinismul in altceva decat au scris unii din Orientul Mijlociu. Crestinismul nu are cum sa dea delete la ceea ce esti. Crestinismul s-a adaptat la fiecare popor ca sa reziste, nu invers. Nu avea cum sa fie acelasi crestinism nici la popoare diferite europene, ce merge la italieni nu merge la norvegieni. De aia unii au ramas catilici si altii au devenit luterani.