Terra Salis – lumea copiilor unde sănătatea se împletește cu joaca

Terra Salis – lumea copiilor unde sănătatea se împletește cu joaca

La doar câțiva pași de Sibiu există un loc în care timpul pare să curgă altfel, un loc unde copiii își pot consuma energia în joacă, iar părinții se pot bucura de liniște și aer curat. Terra Salis din Ocna Sibiului este destinația unde sănătatea întâlnește distracția, iar tradiția locului se reinventează într-un spațiu modern, gândit pentru întreaga familie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Terra Salis este mai mult decât o simplă salină artificială: este un spațiu în care copiii pot respira sănătate și se pot bucura de joacă într-un mediu sigur și prietenos.

Haloterapia, terapia cu aerosoli salini, este cunoscută pentru efectele sale benefice asupra căilor respiratorii și pentru întărirea imunității. În halocamera de la Terra Salis, aerul curat și bogat în particule de sare îi ajută pe cei mici să respire mai ușor, să doarmă mai bine și să facă față cu mai multă energie provocărilor zilnice. Mulți părinți aleg să își aducă aici copiii nu doar pentru efectele preventive, ci și ca suport în perioadele de recuperare după răceli sau alergii sezoniere.

„Printre beneficiile imediate ale ședinței de haloterapie se numără: tusea devine mult mai productivă, iar secrețiile se elimină mult mai ușor; respirația și somnul se îmbunătățesc, dând copilului senzația de eliberare a căilor respiratorii, de liniște imediată; poate împiedica agravarea unei boli respiratorii acute; poate fi folosită ca terapie adjuvantă alături de orice alt tratament medical recomandat de medicul pediatru. Pentru eficiență, se recomandă ședințe de cel puțin 7 zile, ideal 10 zile, a câte 45 de minute.” – dr. Raluca Bodea, medic pediatru

Dar Terra Salis nu înseamnă doar sănătate. Este un adevărat univers al distracției pentru copii. Aici, fiecare zi poate fi o aventură plină de descoperiri, de la toboganul uriaș și spațiile de joacă pline de energie, la consola PlayStation, air hockey, pinball și biliard. Cei mici pot explora în aer liber, se pot bucura de tiroliană, de pista de paintball sau de experiențele moderne oferite de scaunele VR, totul într-un cadru sigur și organizat cu grijă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Terasa primitoare completează atmosfera relaxată, fiind locul unde părinții se pot bucura de o băutură răcoritoare în timp ce copiii își consumă energia în voie. Nu este de mirare că Terra Salis a devenit tot mai apreciată ca destinație pentru evenimente speciale, de la zile de naștere memorabile, până la excursii școlare sau activități pentru grădinițe, fiind o alegere ideală pentru Școala Altfel sau Săptămâna Verde.

„Suntem un grup de 48 de copii. Un punct forte al acestei locații este că suntem în natură, avem atât spațiu interior, cât și exterior. Este un spațiu mixt, în care se combină sănătatea cu activități sportive, un spațiu compact, iar gazdele sunt foarte primitoare și ne-au oferit tot ceea ce copiii au avut nevoie.” spune Damaris Cristina Drașovean, învățătoare Școala “Nicolae Iorga” Sibiu.

„Nu am stat prea mult pe gânduri când am văzut locația. Am venit cu așteptări mari și nu am fost dezamăgiți; copiii se simt foarte bine. Există posibilități de recreere atât în interior, cât și în exterior, iar pentru cele 4 ore din cadrul programului Școala Altfel avem un spațiu ideal pentru joacă și distracție. Copiii sunt încântați și se simt foarte bine.” explică Alice Thal, învățătoare Școala “Nicolae Iorga” Sibiu.

Povestea acestui loc este inspirată din tradiția Ocnei Sibiului, unde minele de sare au modelat odinioară peisajul și au dat naștere lacurilor sărate cu proprietăți terapeutice. Astăzi, Terra Salis readuce în prezent această moștenire, oferind un spațiu modern și confortabil, unde beneficiile sării se combină cu bucuria timpului petrecut în familie.

Aici, copiii respiră mai bine, se simt mai bine și se joacă cu mai multă poftă de viață. Terra Salis este locul unde sănătatea devine o experiență plăcută și unde fiecare vizită se transformă într-o amintire frumoasă.

Autor - ADVERTORIAL
29 septembrie 2025 la 16:39
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 48 minute
CRISTIAN: S-a asfaltat tronsonul de drum dintre srăzile V şi XVI
Primăria Comunei Cristian informează cetățenii că au fost executate lucrări de asfaltare a carosabilului pe tronsonul de drum...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 1 oră
Muzeul ASTRA susține memoriul pentru dezvoltarea satului românesc
Muzeul ASTRA susține memoriul pentru dezvoltarea satului românesc. Documentul propune actualizarea cadrului legal pentru gospodăria țărănească tradițională, astfel...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 3 ore
România a câștigat procesul pentru Roșia Montană. Sibianul Ion Ariton a fost ministrul care a sprijinit România în arbitraj
România a câștigat definitiv procesul cu compania canadiană Gabriel Resources privind proiectul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 5 ore
Recomandarea săptămânii | Cătălin Neghină: „Poezia lasă urme”
Actor al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, poet, dramaturg și fost jurnalist cultural, Emil Cătălin Neghină este...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Au mutat tabăra în toiul nopții și au alergat pe munte: cum au ajuns cadeții AFT pe podium la Mountain Challenge Competition
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 19 ore
Demers artistic inedit: „Oraşul Imprimat”
Expoziția „Orașul Imprimat” a adus un suflu nou în viața culturală a Sibiului. Evenimentul reprezintă rezultatul primului proiect...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 21 ore
Sibiul se iluminează în albastru de Ziua Mondială a Diabetului
Ziua de 14 noiembrie este dedicată luptei împotriva diabetului zaharat la nivel internațional. A fost marcată pentru prima...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 21 ore
Dan Perjovschi și elita mondială a artelor vizuale, în dialog la Forumul Medierii Culturale 2026
Cluj-Napoca, în spațiul regenerat al Pavilionului Tinerilor (Parcul Feroviarilor), găzduiește cea de-a VIII-a ediție a Forumului Medierii Culturale,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 ore
Voleibalistele de la CSU Sibiu obţin al treilea succes consecutiv şi urcă pe locul secund
Echipa sibiană s-a impus, sâmbătă, în Sala ”Transilvania”, cu 3-1 în faţa formaţiei CS Mara Baia Mare, în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 23 ore
ACS Mediaş pierde derbiul cu Corona, la revenirea pe Stadionul ”Gaz Metan”. 4.000 de spectatori în tribune
Echipa din Mediaş a cedat cu 2-0 în faţa Coronei Braşov, cele douăechipe făcând rocada în fruntea clasamentului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 23 ore
Interul câştigă în mocirla de la Săcele şi rămâne pe loc de play-off
Echipa din Sibiu s-a impus, în aceatsă după-amiază, cu 2-1 la Săcele, în etapa a XIII-a a Ligii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Cinematograful „Pacea” ar fi împlinit anul acesta 90 de ani sau pe când sibienii mergeau la film la „Corso”
Tot nimerind momente aniversare mai puțin omagiate și mai puțin promovate cu tam-tam-ul aferent, ne-a ieșit că anul...
Actualitate
• 13 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.