Târg de Florii şi Paşti, la Cârţişoara

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În sâmbăta Floriilor, începând cu ora 11, la Centrul Cultural "Preot Radu Farcaşiu" (fosta Biserică Romano – Catolică) din Cârţişoara se va desfăşura ediţia 2022 a Târgului de Florii şi Paşti. Acţiunea este organizată de Asociaţia Cârţişoara, cu scopul promovării micilor producători şi artişti – artizani din localitate şi din zona apropiată, dar şi pentru a asigura cadrul normal tuturor vizitatorilor ce doresc să-şi facă aprovizionarea necesară pentru marile sărbători creştine din anotimpul de primăvară.

La Târgul de Florii şi Paşti din Cârţişoara cei interesaţi vor putea achiziţiona păstrăv proaspăt sau afumat, flori şi aranjamente florale, produse de artizanat, pită şi prăjituri de casă (de post sau nu) etc.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Un element inedit al manifestării din acest an va fi prezenţa reprezentanţilor comunităţii de ucraineni găzduiţi în zonă, care pregătesc pentru acest târg o surpriză cultural – gastro­nomică. Astfel, vizitatorii vor putea achiziţiona diverse lucrări de artă realizate de ucraineni, vor fi prezentate momente artistice, iar femeile vor găti mâncare de post specifică Ucrainei.

Autor
13 aprilie 2022 la 18:44
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 12 minute
FC Inter a câștigat și Cupa României
Noua campioană județeană, FC Inter, a câștigat, în această seară, și trofeul Cupei României, faza județeană. La capătul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 ore
Zăpada încă face victime la munte. O femeie, salvată cu elicopterul din Munții Făgăraș
O femeie de 63 de ani din Brașov a cerut astăzi ajutorul salvamontiștilor sibieni, ea suferind un accident...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 ore
Mai multe parcări închise în perioada FITS. Unde și pentru cât timp nu se mai ridică bariera
Între 20 și 29 iunie în Sibiu va avea loc o nouă ediție a Festivalului Internațional de Teatru. Pentru...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 ore
Voluntarii din echipa SVSU Racovița, printre cei mai buni
Comuna Racovița se poate mândri cu cei mai buni voluntari din echipa SVSU, aceștia aducând acasă premiile obținute...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 ore
ACS Champions Sibiu are patru jucătoare convocate la naționala U18 de beach volley. ”O confirmare a muncii și a viziunii unui club care crește frumos”
Sonia Rusu, Bianca Văcar, Draga Savu și Cătălina Vasilescu vor participa la Campionatul Balcanic, în perioada 18-22 iunie. Evoluțiile...
Actualitate
4 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Video: Gest emoționant al unei proaspete absolvente de Medicină, la Spitalul de Psihiatrie Sibiu
Irina Albean, proaspăt absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, a venit alături...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 6 ore
Culmea hoției: să furi cablul electric de la tramvai și să te „curenteze” poliția. S-a întâmplat în Dumbravă
Trei bărbați, din Sibiu și Mediaș au fost prinși de polițiști în timp ce tăiau aproximativ 240 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Tamponare pe strada Câmpului din Sibiu: un tânăr a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs sâmbătă după-masa pe strada Câmpului, din municipiul Sibiu. Din cauza neacordării de prioritate,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
Petru Fehervari, cel mai activ donator din Sibiu: 136 de donații din 1999 până azi
În 2024, peste 8.000 de persoane au donat sânge, iar în baza de date sunt înscriși peste 40.000...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
Aproape 300 de elevi au animat terenurile Bazei Sportive Obor
În după-amiaza zilei de vineri aproximativ 300 de elevi din clasele V–VIII de la Școala Gimnazială nr. 13...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
Escală în literatură, istorie și artă la Aeroportul Internațional Sibiu
Spațiul „Readeron Board” din Aeroportul Internațional Sibiu s-a îmbogățit cu noi volume de carte, datorită unei inițiative susținute...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 10 ore
Foto/Video: Studentul la actorie Adrian Nicodin a emoționat publicul din Șura Mare: „Dacă oamenii nu pot ajunge la teatru, atunci să vină teatrul la ei”
Spectacolul „Ce-o fi și cu lumea asta”, inspirat din capodopera lui John Steinbeck, „Șoareci și oameni”, a strâns...
Actualitate
2 min de citit