"Sunt artistă şi cunosc bine importanţa unei frumoase ieşiri din scenă"

* Line Renaud (născută Jacqueline Ente la 2 iulie 1928) este o celebritate în Franţa ca actriţă şi cântăreaţă. A început să se afirme în 1945 la music-hall-ul Folies-Belleville, apoi cântând la Radio Luxembourg duminica dimineaţa. În 1946 a debutat în cinema. La Moulin-Rouge a fost remarcată de renumitul Bob Hope, care i-a oferit un contract în Statele Unite, dansatoare şi cântăreaţă de cabaret. Acolo a stat în perioada 1954-1966 (atrasă de televiziune şi de casele de discuri), revenind în Franţa în plină glorie şi cu o bogată experienţă în domeniul spectacolului în stil american. În paralel a activat şi în plan social şi umanitar, fiind răsplătită cu Legiunea de onoare. De ce vă spun toate acestea, fiindcă într-un recent interviu din revista Paris Match se arăta hotărâtă susţinătoare a morţii asistate, aşa ca şi alţi actori, scriitori, artişti plastici renumiţi. "Să nu vă gândiţi că vreau să mor acum, căci mai am spectacole de onorat, dar, ca artistă, cunosc bine importanţa felului cum părăseşti scena şi vreau să las prietenilor şi spectatorilor o imagine agreabilă." Până în prezent doar l0 ţări permit tratamente pentru pacienţii care doresc să scape de suferinţă (nu şi România, la noi eutanasierea fiind pedepsită): Austria, Belgia, Canada, Germania, Spania, Luxemburg, Olanda, Elveţia, Noua Zeelandă, Australia. Probabil că, treptat, în tot mai multe ţări se vor permite sinuciderea asistată şi eutanasierea. * Pun pariu că nu aţi auzit de Frederic Ogden Nash (1902-1971), poet american cunoscut la vremea lui. Am reţinut din spusele lui o butadă: "Oamenii care muncesc pe scaun sunt plătiţi mai bine decât cei care muncesc în picioare." Şi chiar are dreptate. * Un om de ştiinţă englez şi-a luat doctoratul cu o teză despre "complexitatea sisternului neuromuscular al braţelor de caracatiţă". Dar asta nu e totul: poetul proletcultist Mihai Beniuc a fost, de fapt, specialist în biologie, doctor cu teza "Învăţare şi inteligenţă la animale. Formarea drumului indirect la peştele combatant", fiind primul nostru specialist în psihologie animală comparată. A avut şi versuri bune, dar i-a lipsit caracterul. * Am citit că la Chişinău, tinerii proaspăt căsătoriţi, de la Starea civilă, merg cu tot alaiul la statuia lui Ştefan cel Mare, unde se fotografiază, domnitorul fiind considerat "făuritorul statului moldovean". Fiecare îşi face istoria care-i convine. * De David Frost (1939-2013), jurnalist de televiziune, actor, scriitor englez, aţi auzit cu siguranţă. El a zis, în cunoştinţă de cauză: "Televiziunea este o invenţie care-ţi permite să fii distrat în propriul tău dormitor de oameni pe care nu i-ai primi niciodată în casă." Se potriveşte şi la noi. * Când cineva i-a reproşat că stă cam mult şi bea la cârciumă, filozoful Diogene i-a răspuns candid: "Ce-i rău în asta? Ciudat ar fi să beau la bărbier şi să mă tund la cârciumă". Logic, nu? * Recitesc cu încântare pagini din volumul "Icoane de lemn" de Tudor Arghezi, inegalabil în tot ce a scris: "(…) Capetele monahilor au căpătat o stranie înfăţişare. Unul seamănă cu un cal convins, înhămat la povară. Altul aminteşte hipopotamul din cartea de citire. Fraţii, cu pletele mai scurte decât ceafa şi cu comanacul vârât ca o baniţă până la urechi, amintesc, în picioare, ciocanele de tinichigiu, iar când vor să se scoale de jos, extatici, pentru a li se remarca visul căutării, ridicată la ceruri, ei aduc cu oile melancolice şi cu nişte viţei fervenţi (…)" Cine mai scrie azi ca el? Se screme Mircea Dinescu, dar traiul bun l-a cam moleşit.