Un grup de 12 studenți de la universități americane, însoțiți de cadre didactice de la Princeton University, a participat la un program de studiu desfășurat în perioada 21 iunie – 12 iulie la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS).
Seminarul de vară intitulat „A Region at the Crossroads: Eastern Europe and the Black Sea Between Russia and the West”, organizat de Princeton University prin Institutul pentru Studii Internaționale și Regionale (PIIRS), în parteneriat cu ULBS, a avut ca temă centrală explorarea istoriei comunismului și postcomunismului în Europa de Est, tranziția de la regimuri autoritare la democrații funcționale, impactul Uniunii Europene și al NATO, dar și teme actuale precum securitatea energetică și amenințările regionale.
Activitățile au fost coordonate de Prof. Grigore Pop-Elecheș, Dr. Nadia Crișan și Drd. Isabelle DeSisto (Princeton), iar la seminar au participat și doi studenți ai ULBS, alături de cei 12 americani.

Pe lângă sesiunile academice, studenții străini au beneficiat de lecții de limba română, au interacționat cu politicieni, diplomați și experți români, și au explorat viața culturală din Sibiu, integrându-se pentru câteva săptămâni în comunitatea universitară locală.
Programul este finanțat prin Beth M. Siskind Global Seminars Fund și face parte dintr-o serie de inițiative internaționale care promovează înțelegerea contextelor geopolitice complexe din regiunea Mării Negre și a Europei de Est.
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Irina VINCZE
Răzvan NEGRU
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Cosmin Pal
Ștefania VESA
Ștefania VESA