„Pubertatea în echilibru”, atelier pentru copii despre emoții, schimbări și autocunoaștere, la Sibiu

„Pubertatea în echilibru”, atelier pentru copii despre emoții, schimbări și autocunoaștere, la Sibiu

Copiii cu vârste între 10 și 14 ani au participat sâmbătă, 26 septembrie, la primul atelier din cadrul proiectului „Pubertatea în echilibru”, organizat la Școala Gimnazială Andreiană din Sibiu. Activitatea a fost organizată de Asociația DIA.LOGOS și cofinanțată de Primăria Sibiu prin Agenda Educațională 2026.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Timp de două ore, participanții au discutat despre emoțiile și schimbările specifice perioadei de pubertate, într-un cadru în care au fost încurajați să vorbească deschis, să pună întrebări și să se exprime prin activități creative.

Atelierul a fost susținut de Simina Șonchereche, psiholog-psihoterapeut, și Andra Bucur, artist grafician. Copiii au explorat emoțiile și schimbările pe care le resimt, iar partea de autocunoaștere a fost completată prin activități artistice.

Emoțiile, exprimate prin artă

Programul a inclus jocuri de rol, momente de reflecție și exerciții de mindfulness, precum și o activitate de realizare a unui autoportret prin pictură.

Potrivit organizatorilor, exercițiul artistic i-a ajutat pe copii să își exprime prin imagini și culoare emoțiile și modul în care se percep pe ei înșiși.

Proiectul „Pubertatea în echilibru” își propune să creeze un spațiu în care copiii să poată discuta despre transformările prin care trec și să își dezvolte capacitatea de a-și înțelege și exprima emoțiile. Participarea la atelierul de sâmbătă a fost gratuită.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Vlad IGNAT
26 septembrie 2026 la 15:07
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
• acum 8 ore
Un jucător de naţională şi-a deschis academie de baschet în Mărginimea Sibiului. A jucat trei sezoane şi jumătate la CSU Sibiu. S-a dat startul înscrierilor
Pivotul de 28 de ani Rareş Uţă este fondatorul proiectului Golden Hoops Basketball Academy, care aduce în Sălişte...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 9 ore
Mircea Rednic vorbeşte pentru prima dată de implicarea la FC Inter, ”echipa adevărată a Sibiului”. ” E păcat de orașul ăsta frumos să nu reușească să promoveze anul acesta în Liga 2”
Renumitul antrenor Mircea Rednic a vorbit, în premieră, la GSP Live, despre implicarea sa la FC Inter. Fără...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 10 ore
Reforma administrativă: Rășinariul propune reunirea cu Râu Sadului. Primarul a trimis o scrisoare de intenție către Prefectură
Primarul comunei Rășinari, Bogdan Bucur, a propus reunirea administrativă a comunei cu Râu Sadului și a transmis o...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 12 ore
Aproape 500 de premii pentru elevii olimpici din Sibiu. Primăria a alocat peste 220.000 de lei
Elevii sibieni care au obținut rezultate la olimpiadele școlare în anul 2025–2026 au fost premiați joi, 12 noiembrie,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 12 ore
Razie în județul Sibiu. Amenzi de aproape 13.000 de lei și peste 62 de metri cubi de lemn confiscați
Polițiștii sibieni au desfășurat o razie în județ, pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței publice și rutiere....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 12 ore
Sibiu Jazz Competition 2026 revine în decembrie. Tinerii muzicieni se pot înscrie până pe 22 noiembrie
Sibiu Jazz Competition 2026 se desfășoară în perioada 4–6 decembrie, la Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu. Concursul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 12 ore
Sibiul se pregătește de Târgul de Crăciun. Ce măsuri au luat autoritățile pentru siguranța vizitatorilor
Târgul de Crăciun din Sibiu își deschide porțile vineri, 13 noiembrie, iar autoritățile au pregătit măsuri speciale pentru...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 13 ore
Festivalul Brave New Music revine la Sibiu. Cinci zile de concerte, jazz simfonic și evenimente dedicate inteligenței artificiale
Filarmonica de Stat Sibiu organizează, în perioada 16–20 noiembrie 2026, cea de-a VII-a ediție a Festivalului Brave New...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 13 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 13.11.2026 SELIMBAR, SELIMBAR,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 14 ore
BOIȚA: Apel umanitar pentru reconstrucția casei distruse de incendiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
Keith Stone revine la CSU Sibiu. ” Încă un pas pentru ca echipa să fie mai puternică”
Pivotul American revine la gruparea studenţească sibiană, pentru care a mai evoluat sezonul trecut. Ultima dată a evoluat...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 15 ore
Femeile vor putea avea alături o persoană aleasă în timpul nașterii. Legea inițiată de senatoarea de Sibiu, Ruxandra Cibu Deaconu, a fost promulgată
Președintele Nicușor Dan a promulgat miercuri, 11 noiembrie 2026, legea care garantează femeilor însărcinate dreptul de a fi...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.