Străzile Lupeni și Rovinari primesc o nouă înfățișare, la Mediaș

Străzile Lupeni și Rovinari primesc o nouă înfățișare, la Mediaș

Procesul de modernizare a cartierului Vitrometan din Mediaș este în plină desfășurare, două dintre străzile din această zonă, Lupeni și Rovinari, fiind în această perioadă beneficiare ale implementării programului pe care primăria îl are încheiat cu societatea Terra Building.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Conducerea municipiului a predat amplasamentul în primăvara acestui an și au fost începute lucrările de reabilitare a sistemului rutier pe cele două străzi.

Introducerea acestor străzi în programul de întreținere a devenit o necesitate deoarece în zona respectivă nu au fost realizate lucrări de amenajare/reabilitare a drumurilor de foarte mulți ani. Mai mult, în zonă au fost efectuate intervențiile operatorului S.C. Apa Târnavei Mari S.A. la rețeaua de apă (desfășurate prin Programul Operațional Infrastructură Mare), precum și reabilitarea canalizării pluviale de către municipalitate (prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”), lucrări ce au afectat structurile rutiere.

Pe cele două străzi au fost executate lucrări de reabilitare a sistemului rutier, a trotuarelor, a parcărilor de domiciliu și a căilor de acces către imobile. Fondurile necesare efectuării acestor lucrări sunt asigurate din bugetul local al municipiului.

Aceste lucrări au fost incluse în programul municipal de întreținere a drumurilor și au fost realizate cu fonduri alocate de la bugetul local.

„Cartierul Vitrometan este, așa cum am promis, într-un plin proces de modernizare. Sunt străzi pe care acum intervenim la înlocuirea rețelelor de apă și canalizare, dar sunt și străzi așa cum sunt Rovinari și Lupeni, unde am ajuns la etapa finală și anume la refacerea trotuarelor și a sistemului rutier. Pentru toate aceste lucrări este nevoie de răbdare și de încredere. Nu pot decât să le mulțumesc tuturor oamenilor care locuiesc aici pentru faptul că ne-au acordat șansa să ducem la bun sfârșit această lucrare importantă pentru cartier”, transmite primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dan FRÂNCU
17 iunie 2025 la 15:39
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 11 minute
CRISTIAN: S-a asfaltat tronsonul de drum dintre srăzile V şi XVI
Primăria Comunei Cristian informează cetățenii că au fost executate lucrări de asfaltare a carosabilului pe tronsonul de drum...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 1 oră
Muzeul ASTRA susține memoriul pentru dezvoltarea satului românesc
Muzeul ASTRA susține memoriul pentru dezvoltarea satului românesc. Documentul propune actualizarea cadrului legal pentru gospodăria țărănească tradițională, astfel...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 ore
România a câștigat procesul pentru Roșia Montană. Sibianul Ion Ariton a fost ministrul care a sprijinit România în arbitraj
România a câștigat definitiv procesul cu compania canadiană Gabriel Resources privind proiectul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 4 ore
Recomandarea săptămânii | Cătălin Neghină: „Poezia lasă urme”
Actor al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, poet, dramaturg și fost jurnalist cultural, Emil Cătălin Neghină este...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
Au mutat tabăra în toiul nopții și au alergat pe munte: cum au ajuns cadeții AFT pe podium la Mountain Challenge Competition
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 19 ore
Demers artistic inedit: „Oraşul Imprimat”
Expoziția „Orașul Imprimat” a adus un suflu nou în viața culturală a Sibiului. Evenimentul reprezintă rezultatul primului proiect...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 20 ore
Sibiul se iluminează în albastru de Ziua Mondială a Diabetului
Ziua de 14 noiembrie este dedicată luptei împotriva diabetului zaharat la nivel internațional. A fost marcată pentru prima...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 20 ore
Dan Perjovschi și elita mondială a artelor vizuale, în dialog la Forumul Medierii Culturale 2026
Cluj-Napoca, în spațiul regenerat al Pavilionului Tinerilor (Parcul Feroviarilor), găzduiește cea de-a VIII-a ediție a Forumului Medierii Culturale,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 21 ore
Voleibalistele de la CSU Sibiu obţin al treilea succes consecutiv şi urcă pe locul secund
Echipa sibiană s-a impus, sâmbătă, în Sala ”Transilvania”, cu 3-1 în faţa formaţiei CS Mara Baia Mare, în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 ore
ACS Mediaş pierde derbiul cu Corona, la revenirea pe Stadionul ”Gaz Metan”. 4.000 de spectatori în tribune
Echipa din Mediaş a cedat cu 2-0 în faţa Coronei Braşov, cele douăechipe făcând rocada în fruntea clasamentului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 ore
Interul câştigă în mocirla de la Săcele şi rămâne pe loc de play-off
Echipa din Sibiu s-a impus, în aceatsă după-amiază, cu 2-1 la Săcele, în etapa a XIII-a a Ligii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 23 ore
Cinematograful „Pacea” ar fi împlinit anul acesta 90 de ani sau pe când sibienii mergeau la film la „Corso”
Tot nimerind momente aniversare mai puțin omagiate și mai puțin promovate cu tam-tam-ul aferent, ne-a ieșit că anul...
Actualitate
• 13 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.