Cete de colindători de pe Valea Hârtibaciului au vestit Naşterea Domnului

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Concursul a fost orga­nizat de Protopo­piatul Agnita în parteneriat cu Asociaţia Valea Hârti­baciului şi cu sprijinul Primăriei şi al Casei de Cultură din Agnita.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Preotul Protopop Andrei Iancu a salutat prezenţa celor şapte cete, care în frunte cu preoţii, au venit din Bârghiş, Bruiu, Chirpăr, Coveş, Hosman, Ighişu Vechi şi Retiş să aducă în Agnita vestea Naşterii Domnului.

Criteriile concursului au fost: autenti­citatea colin­delor, interpretarea lor şi ţinuta colindătorilor, criterii menite să ducă la păs­trarea şi promovarea valorilor spiri­tuale ale poporului român, valori cultivate acolo unde s-a născut veşnicia.

Cu toate emoţiile, mai ales ale celor care participau prima dată la concurs, colin­dătorii au reuşit să transmită spectatorilor frumuseţea serii magice în care păstorii şi magii au văzut şi s-au închinat la pruncul venit să salveze lumea.

În aşteptarea rezulta­telor concursului, spec­tatorii au fost încântaţi ascultând colindele Co­rului de preoţi al Protopo­piatului Agnita, condus de preotul Adrian Toacşe, cu un vast repertoriu de colinde clasice, ale gru­pului vocal al Casei de Cultură „Flori Hârti­bă­cene”, pregătit de profe­soara Doina Părău şi al corului „Sfântu Nicolae” din Agnita, dirijat de profesoara Ioana Varga. De asemenea publicul
i-a aplaudat pe solistele Ioana Bogdan, Sanda Lupşa, Adela Oros, Paula Moldovan şi pe tânărul elev în clasa VI-a Sebas­tian Hoaghea, care i-a încântat cu frumuseţea colindelor şi pricesnelor.

După deliberare, juriul format din preotul Mihai Naicu, profesoara Doina Părău, profesoara Lumi­niţa Feldără, profesorul Dumitru Stângaciu şi inter­pretul de muzică populară Marcel Părău, a stabilit ca locul I să fie acordat colin­dătorilor din Retiş şi Co­veş, locul II celor din Chir­păr, iar locul III celor din Ighişu Vechi. Toate cetele au fost felicitate şi au primit diplome de participare.

Concursul de colinde „De Crăciun pe Valea Hârtibaciului”, organizat în fiecare an în prima du­minică după Sfântul Ni­colae, şi-a împlinit me­nirea, colindele prezen­tate de concurenţi au do­vedit că zestrea spirituală a satelor de pe Valea Hâr­tibaciului este vie şi tră­ieşte în inimile creştinilor din această zonă.

Felicitări organizatorilor şi mai ales participanţilor!

Autor
13 decembrie 2022 la 21:21
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Din Sibiu, cu mașina, la mare. La noi, în Bulgaria, Grecia, Croația sau Italia? Care e cea mai convenabilă destinație
E vară, iar pentru cine nu și-a programat concediul, alegerea destinației reprezintă o dilemă. Cei ce preferă să...
Eveniment
4 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 săptămână
Mai multe cazuri de violență domestică în Sibiu. Cum ieșim dintr-o relație abuzivă
Multe femei aleg să tacă tocmai atunci când vocea lor ar trebui să se facă auzită cel mai...
Actualitate
8 min de citit
acum 1 săptămână
Cel mai îndrăzneț proiect imobiliar din Sibiu, The Lake Home, atractiv pentru un mare investitor de pe piață. Hubix intră în parteneriat
The Lake Home, un proiect imobiliar cu o valoare totală de 100 milioane de euro, constând în realizarea...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 săptămâni
Comuna sibiană în care poți alerga cu preotul și primarul în aplauzele tuturor. În plus, poți câștiga o bucată de brânză
Dacă e miercuri, e despre oameni sau locuri de poveste. De această dată, le avem pe amândouă, într-o...
Eveniment
5 min de citit
acum 3 săptămâni
Bat clopotele…de nuntă
Cei trecuți de vârsta tinereții știu de ce bat clopotele în turlele bisericii. Unii nu suntem familiarizați cu...
Special
3 min de citit
acum 3 săptămâni
Acum 20 de ani pe vremea asta, în iunie 2005 (I)
Acum 20 de ani pe vremea asta era destul de cald, dar nu chiar ca acum, pentru că...
Actualitate
6 min de citit
acum 3 săptămâni
FOTO: Satul gemenilor din secolul trecut. A fost făcută și o „Espoziție de copii”
În anul 1912, rășinărenii se mândreau cu faptul că în numeroasele familii existau gemeni. S-a ajuns până acolo...
Special
2 min de citit
acum 3 săptămâni
Drumeție cu stejari, ulii și bunătăți de cherhana!
Duminică, 15 iunie, iubitorii naturii și mâncării bune pot opta pentru o ieșire aparte: drumeție în familie, până...
Cultură
2 min de citit
acum 3 săptămâni
A dat lumea bună din Teheran ca să fie educatoare pentru copiii sibienilor. Are și obiceiul de a dansa pe potecile din munții noștri
Dacă e miercuri, avem o poveste specială. Azi vorbim despre un om special, un adevărat personaj de roman,...
Special
5 min de citit
acum 3 săptămâni
„Valea plângerii” și ale sale 5 întrebări pentru Primăria Sibiu
Un mesaj care aduce mai degrabă a scrisoare deschisă adresată municipalității sibiene, ne-a fost transmisă redacției de Ioan...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Am fost să vedem cum ocoleşte autobuzul din cauza lucrărilor din Zona Vest. Ocoleşte bine, dar fără mari întârzieri
Citesc - chiar la noi în ziar - că mai multe autobuze, majoritatea de pe traseele profesionale pentru...
Actualitate
7 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Câteva case ruinate – dar monument istoric – din centru. Reabilitarea lor – mai mult la nivel de intenţie decât în realitate
Sibiul are reputaţia, turistic vorbind, ca fiind unul dintre locurile de top în materie de atracţie urbană, categoria...
Actualitate
8 min de citit