Comuna sibiană în care poți alerga cu preotul și primarul în aplauzele tuturor. În plus, poți câștiga o bucată de brânză

Comuna sibiană în care poți alerga cu preotul și primarul în aplauzele tuturor. În plus, poți câștiga o bucată de brânză

Dacă e miercuri, e despre oameni sau locuri de poveste. De această dată, le avem pe amândouă, într-o postare a președintei CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„La 30 kilometri de Sibiu se află Râu Sadului, o comună revendicată în egală măsură de Munții Lotrului și Munții Cindrelului, loc numai bun pentru crescătorii de oi. Aici de dospește de ceva vreme, la foc molcom, o nouă ediție a unui concurs menit să închege comunitatea și să atragă atenția lumii asupra acestui colț verde de rai. Pe potecile înguste ale celor două grupe de munți, primarul și preotul celei mai mici comune din județul Sibiu se antrenează de zor și de cu zori pentru o nouă ediție a concursului în care marele premiu este meșterit la stână și îți lasă gura apă.

În urmă cu șase ani, la Râu Sadului se năștea „Burduf Challenge”, concurs de alergare montană organizat în „Țara Colibelor”, zonă de un farmec aparte amplasată pe înălțimile din jurul comunei. Pentru cine nu știe „coliba” este un adăpost din lemn aflat la o altitudine între 1.000 și 1.400 de metri, peste această cotă primind denumirea de  „stână”.

Între cei care vor alerga în 19 iulie a.c. pe potecile folosite odinioară exclusiv de crescătorii de animale, se află primarul comunei, Daniel Minea: „Am reluat antrenamentul și, atunci când am timp, alerg în zona Secături. Îmi place sportul, iubesc zona și oamenii locului și cred că acest concurs este un prilej excelent de a promova „Țara Colibelor” și un stil de viață sănătos, în aer liber”.

Iar edilul nu aleargă singur. De multe ori îl are alături pe preotul Ioan Bratu. „Și mie îmi place să fac sport: alerg, merg cu bicicleta sau joc fotbal alături de prieteni. Am participat și la Maratonul Internațional de la Sibiu, am fost la două ediții ale concursului organizat la noi în comună, iar acum mă pregătesc pentru ediția din acest din Țara Colibelor”, spune preotul care anul trecut a lipsit motivat – „Era sărbătoarea Sfântului Ilie, am avut slujbă”.

Pasiunea pentru alergare a tânărului preot din Râu Sadului este molipsitoare, doi băieți de altar urmând să i se alăture luna viitoare în cursa cu premii în brânză de burduf.

În echipa organizatorică se află Cristian Cismaru, cunoscut promotor a ecoturismului din „Țara Colibelor”. L-am întâlnit în timp ce dădea o mână de ajutor la prepararea premiilor: muta un ceaun plin cu lapte de oaie pus la închegat.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„O să avem două curse. Prima este cea de cros, pe14 kilometri, cu o diferență de nivel de plus 1.000 metri altitudine. Se pleacă din Beberani – Ciupari – Secături – Creasta Cindrel – Dosul Albului – Valea Popii și se încheie tot în Beberani. Apoi, mai avem traseul de semimaraton, în lungime de 22 kilometri, cu o diferență de nivel de plus 1.500 metri altitudine. Acesta urmează traseul de cros până la Dosul Albului, de unde se desprinde și merge spre Apa Cumpănită – Culmea Vârgojii – Fundătura Râului – Ștrec (fosta linie de mocăniță) – Beberani”, spune Cristian Cismaru în timp ce brânza prinde cheag.

În curtea familiei Cerciu din Râu Sadului, Georgeta și fiul său Crăciun, transformă laptele de oaie în bunătăți pentru care sibienii sunt convinși că merită să bată tot drumul de la oraș și până aici. „Am încălzit puțin laptele și l-am închegat. Facem telemea sau caș, iar din zerul rămas facem urdă. Ca să facem burduf, lăsăm cașul la maturat 3 săptămâni, apoi îl coasem în bășică de porc sau în piele de oaie, unde mai stă alte 3 săptămâni”, spune femeia în timp ce feciorul apasă zdravăn o bucată imensă de caș. „Hai că nu-i chiar mare, are doar vreo 15 kile”.

„Burduf Challenge” nu este doar despre alergare și brânză, ci și despre salvarea faimoaselor colibe risipite pe culmile care înconjoară Râu Sadului. „40% din taxa de înscriere este folosită pentru restaurarea colibelor. În fapt, concurenții ajung la colibele deja reabilitate, unde au puncte de hidratare, iar ultimul este tocmai la coliba pe care o salvăm în acest an. Așa, oamenii văd cum prin contribuția lor colibele primesc o nouă viață”, a mai spus Cristian Cismaru, arătând că înscrierile sunt încă deschise pe platforma racehub.ro

Pe 19 iulie ac, în comuna împărțită frățește de Lotru și Cindrel, primarul Daniel Minea va da tradiționalul start scuturând zdravăn dintr-o talangă. Tot după regula concursului, va lepăda cojocul ciobănesc și, alături de preot, băieți de altar, săteni și concurenți veniți de pe te miri unde, va alerga pe potecile mărginite de iarbă verde și flori multicolore, bucuros că încă mai sunt oameni care-și doresc un petec de rai, fie și pentru câteva ore.

Cocoțați pe butuci din lemn în chip de podium, câștigătorii vor primi câte un burduf de munte, meșterit de familia Cerciu, gustul victoriei fiind unul dulce-sărat și ușor iute, specific „Țării Colibelor”, mândru colț de rai al județului Sibiu, cel cu oameni și locuri de poveste!”

18 iunie 2025 la 20:36
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 11 ore
Fotbalul judeţean porneşte la drum. În weekend sunt programate meciurile primei etape din SuperLigă şi Liga a IV-a
După o pauză de mai bine de două luni, fotbalul judeţean se pune din nou în mişcare. La...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 14 ore
Planuri mari la vicecampioana ACS Bradu pentru noul sezon. Transferuri de la FC Hermannstadt, Şelimbăr şi Inter
Ocupanta locului secund în sezonul precedent al SuperLigii Sibiu, ACS Bradu, are planuri mari pentru noua ediţie de...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 15 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 04.09.2026 SELIMBAR, SELIMBAR,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 19 ore
ADVERTORIAL PSD Mureșul și Bistrița-Năsăud au spitale noi, Sibiul NU!
Atunci când ai o președintă a Consiliului Județean incompetentă, arogantă și lipsită de viziune, care dorește doar să...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Fetele de la Interstar s-au întors victorioase de la Braşov. “O experienţă frumoasă şi multă motivaţie”
Tinerele fotbaliste de la AS FC Interstar au participat, zilele trecute, la un turneu de pregătire în localitatea...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
“Panterele” au câștigat “Muscel ARO Cup”. ACS Champions pregăteşte în cele mai mici detalii noul sezon al Campionatului Naţional
Voleibalistele de la ACS Champions continuă pregătirea noului sezon al Campionatului Naţional, participând, zilele trecute, la turneul “Muscel...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Patrick Florea, felicitat de clubul care l-a format pentru debutul la seniori, în tricoul Interului. “O nouă oportunitate”
Unul dintre under-ii echipei sibiene FC Inter, Patrick Florea, a debutat în tricoul “bleu-albaştrilor” la seniori în meciul...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Jucătorul care a plecat cu scandal de la FC Hermannstadt se întoarce în Superliga. Va fi coleg cu un fost mijlocaş al sibienilor
UTA Arad este a şaptea echipă din România la care va juca în acest sezon fostul mijlocaş al...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul Poli Timişoara – Rapid de pe „Municipalul” sibian: între 30 şi 60 lei
Stadionul “Municipal” din Sibiu va găzdui, joi seara, 3 septembrie, meciul dinte divizionara secundă Ştiinţa Poli Timişoara şi...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Septembrie începe cu vreme frumoasă de august
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi călduroasă. Disconfortul...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Acum 20 de ani, în august 2006
Acum 20 de ani pe vremea asta, dacă răsfoiam presa națională, aflam că România putea să scape de...
Actualitate
8 min de citit
acum 3 zile
Interul împarte cu echipa a doua a lui Sepsi primele două locuri după prima etapă. Victorie la scor, la Breaza
Echipa sibiană s-a impus, în această seară, cu 4-0 pe terenul prahovenilor de la Tricolorul Breaza, în prima...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.