Acum 20 de ani pe vremea asta era destul de cald, dar nu chiar ca acum, pentru că nu progresasem îndeajuns. A fost un iunie ploios, spre bucuria celor din presa centrală care se isterizau în direct că e “România sub ape”, că a venit potopul şi altele din meniul de a atrage vizionări. În iunie 2005, Teodor Tulpan pornea să cucerească vârful Huascaran din Peru. Preşedinte era Traian Băsescu, premier era Călin Popescu Tăriceanu, în faţa căruia se ploconea pe atunci cam toată lumea, că ne ducea în Europa. Primar era Klaus Iohannis care era pe panta ascendentă a gloriei sale, iar preşedinte la Consiliul Judeţean era Martin Bottesch. Sibiul continua să înceapă să se fardeze gros pentru momentul glorios din 2007, dar locurile vechi şi pitoreşti încă predominau. Spaţiile verzi erau la ele acasă, deşi în fundal se ascuţeau drujbele…

Deci, acum 20 de ani pe vremea asta…

…”Podul Neculce” arăta fix ca în imagine. O punte din lemn, pavată cu scânduri, “modernizată” cu nişte stâlpi de iluminat. Pe atunci era suficientă pentru trafic, nefiind nici măcar înghesuială de pietoni pe ea. Chiar dacă are, pardon avea un aspect fragil, nu-mi amintesc să se fi rupt vreodată, singurele reparaţii, şi ele când şi când, fiind la “pavajul” lemnos, când mai ceda câte o scândură. Nu că ar fi fost un obiectiv nemaipomenit de istoric, dar avea şi puntea asta pitorescul ei.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

…Tribunalul de pe Victoriei, zis “Palatul de Justiţie”, nu era o ruină monumentală cu vechime în serviciul ei de ruină, ci 100% funcţional şi plin de viaţă. Mai ales în zilele când se judeca pe penal, de veneau dubele de la Aiud (de la Aiud?) pline de “băieţi”. Erau aşteptaţi acolo de familii şi prieteni, strada primind un farmec aparte în acele momente. Şi chiar dacă, teoretic, inculpaţii erau aduşi “prin spate”, tu, de pe Justiţiei, vedeai “din faţă” sau în fine, din lateral. Ce m-a frapat atunci a fost că băieţii din dube se întreţineau destul de colocvial cu păzitorii lor, nu cum vedeam în “prison-movies”-urila americane.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

…Casele din capătul Căii Guşteriţei erau demolate pentru a face loc viitoarei şosele de centură, menită să mai decongestioneze din traficul intern al Sibiului. Şi pentru că după aceea era prea decongertionat el, traficul, au venit localnicii mai vechi şi mai noi cu maşinile proprii, pentru a-l recongestiona.

Tot atunci, străzile Abrud şi Viitorului – parţial încă nu erau asfaltate deci nu contribuiau vara la încălzirea global-locală. N-o fi fost civilizaţie, o fi fost praf, dar mai respira şi pământul ăla.

Plus că îţi dădea o senzaţie de margine de Sibiu destul de romantică.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

…Piaţa Huet îşi redescoperea mormintele vechilor sibieni. Era normal asta că doar acolo era cimitirul oraşului. A fost cel mai larg şantier arheologic din Sibiu, dacă nu mă înşel, şi s-au descoperit multe lucruri interesante care acum nu mai interesează pe nimeni pentru că asta e nostalgie iar nostalgicii (se ştiee!!!) sunt nişte putinişti. Cert este că era plin de arheologi, studenţi, schelete, casete şi secţiuni săpate, lucruri găsite, de mi-a fost ciudă că nu am dat la istorie. Chiar dacă unii dintre “lucrători” se uitau ciudat la mine că făceam poze.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

… Încă mai exista staţia de autobuz de pe Mihai Viteazu, din faţă de la Telefoane. Urmele ei se văd şi acum în asfalt. La fel, pasajul de la gară era un loc pentru care “jalnic” era cel mai mare compliment posibil. În imagine avem ruinele chioşcului care era acolo prin anii ’70, de unde îţi puteai lua nişte mărunţişuri de-ale gurii înainte de a urca în tren. Era singurul din zonă.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

…”Budi Bar”-ul din Sub Arini era în plină faimă, mai ales seara. Era perioada când nu plăteai de trei ori preţul berii (sau îl plăteai dar nu se observa asta la portofel), când oamenii erau aşa de înapoiaţi încât vorbeau unul cu altul la masă în loc să stea cu nasu-n smartfon iar găştile animau atmosfera. Dacă stau să mă gândesc, generaţia noastră şi imediat următoarea i-a spus “Budi-Bar”. Se numea de fapt “Student” (că era lângă cămine), bineînţeles că nimeni nu-i zicea “Student”, iar numele neoficial îi venea pentru că aici fusese WC-ul public al parcului.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

…La capătul dinspre gară al străzii Lupeni încă mai exista firma “Tutungerie” pe chioşcul ce era înainte de barieră. Aşezat strategic, ca toţi ceferiştii din staţie să se poată aproviziona de acolo. Acum, na, şi cârciuma “Zorile” era aşezată la fel de strategic… Locul s-a transformat în magazin cu articole de pescuit şi în ultima vreme îl văd tot închis. DE remarcat balconul original la clădirea din dreapta (acum e altceva acolo)

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

…Liceul Pedagogic plus şcoala din incinta lui erau funcţionale, cu elevi şi profesori în el. De fapt, făcusem poza asta ca material “critică” pentru stâlpii aceia cu lanţuri care ba erau, ba nu erau, ba unul era căzut pe jos, numai bun de dus la fier vechi de către profesioniştii genului. Acum asta a ajuns o imagine document, de când clădirea s-a distrus prin retrocedare, felicitări proprietarilor, mai puteţi?

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

…Troleibuzele făceau legea în transportul sibian. Interesant este că erau vehicule electrice, deci numai bune pentru propaganda energetică de acum, dar au fost desfiinţate. Aici eram într-un T2: Gară- capăt Rahovei, iar “troleul” era cel roşu, primit second-hand de la elveţieni, care care era foarte cochet şi funcţional. Se vede şi compostorul cu buton vechi de decenii. Apropo, câţi bani or fi făcut atunci când au dat jos cablurile? Şi mai ales la cine or fi ajuns banii ăia?  (va urma)

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ