Dacă tot s-a agățat pandemia în cui, am trecut la burdușit statistici cu rezultatele analizelor legate de utilizarea telefoanelor, tabletelor și calculatoarelor, în perioada școlii on line. Și să te ții motiv de bucurie: cică stăm bine la folosirea smartphone-urilor și tabletelor, de zici că nici nu știm ce e ăla veceu în fundul curții. Iar dacă tot suntem premianți la tehnologie, cârmuitorii și-au pus în gând să presare în toate școlile din Românica table inteligente, interactive. Că în foarte multe școli din mediul rural rețelele de apă și canalizare sunt un adânc mister ori că privata din curte supraveghează mut procesul educațional, e un amănunt în care nu se vor împiedica cei ce duc în cârcă tablele alea inteligente ce vor fi montate pe pereții coșcoviți ai sălilor de clasă. Sistemului de învățământ chelbos îi lipsea această tichie de mărgăritar sub formă de tablă interactivă. N-ar fi fost chiar rău să fi rezolvat înainte niște probleme precum toaletele civilizate, apa curentă, încălzirea sălilor de clasă, bașca deplasarea la școală a acelor copii ce străbat păduri, dealuri și văi, pe ger și crivăț pentru a ajunge la cea mai apropiată școală. Pentru micuții care nu au cu ce se încălța, tablele acelea sunt numai bune, pentru că sigur vor putea reda imagini la o calitate de excepție, cu ghete îmblănite, geci călduroase ori alte obiecte ”de lux” precum o chiuvetă sau un vas de veceu. Nu ne opintim ca niște catâri când e vorba să pășim într-o etapă tehnologizată, însă, în multe școli din România până la tabla interactivă te mănâncă latrina din curte și țiglele vechi de pe acoperiș, ce stau să cadă în orice moment. Și în acest caz am ars câteva etape esențiale, vrând să circulăm în limuzine de lux fără să fi construit drumurile în prealabil. Nu există vreo viziune pe termen mediu și lung, vreun plan sănătos de dezvoltare durabilă, sistematică. Tragem de clopotnița aia ce sună a gol, pe care am scris ”România educată”, uitând că educația pornește de jos în sus, de la spălatul pe mâini în condiții civilizate, la utilizarea tablei interactive, nicidecum invers. E un drum de câteva decenii între haznaua încă funcțională din curtea școlii și tabla inteligentă aflată la doi pași, în sala de clasă, pe care multe comunități din România nu l-au parcurs cu adevărat. E adevărat, sună bine când auzi că toate școlile patriei au asemenea minunății pe zidurile vechi mâncate de ani și ignoranță, dar împăunarea nu va rezolva, ca prin minune, restul neajunsurilor; din tablele inteligente nu vor izvorî nici rețele de apă și canalizare, nici conducte de gaz, drumuri asfaltate, dispensare funcționale ori alte banalități cu statut de minune în multe localități din țară. Dar nu ne băgăm, o fi și povestea asta cu tablele interactive o inițiativă profitabilă. Pentru unii.