Oricât s-ar strădui unii să atârne pe pereții tuturor școlilor din România table inteligente, putregaiul de la baza sistemului nu se va da dus și nu va cădea sub farmecele tehnologiei avansate. Între copiii care sunt duși până în buza școlii cu limuzine de zeci de mii de euro și micuții ce străbat o pădure, pe întuneric, prin frig și zăpadă, pentru a ajunge la școală, poți găsi asemănări dar și o mulțime de deosebiri care întrețin prăpastia nedreaptă dintre aceste ființe, nici unele vinovate pentru că părinții le-au putut sau nu le-au putut oferi condiții bune pentru învățat. Nimic de zis, există în România o mulțime de școli puse la punct, dotate cu toate cele necesare, cu dascăli bine pregătiți, dar ce ne facem cu unitățile de învățământ denumite pretențios școli, unde apa, canalizarea sau toaleta civilizată rămân un mister. În ultimul sfert de veac învățământul românesc a fost reformat de i-au mers fulgii și nici dacă cineva și-ar fi propus să-l pună pe butuci nu i-ar fi ieșit atât de bine cum le-a reușit navetiștilor ce s-au perindat pe la Ministerul Educației. O știre aparent hazlie, pe care am auzit-o ieri, definește cu fidelitate situația învățământului românesc. Într-un județ din România (nu mai țin minte care, oricum nu contează) un învățător care voia să-i aranjeze soției un post de suplinitor s-a înfățișat la un inspector școlar cu tot ce trebuie: o cutie de bomboane, 200 de euro, 15 kg de brânză și un pește de 12 kg. Aflând că soția nu a promovat examenul, a trecut la nivelul următor, deschizând cu capul ușa altui inspector, la picioarele căruia a depus 12 kg brânză, un pește de 11 kg, 100 kg de varză, un porc și, cireașa de pe tort, 3 baloți de paie. Mă rog, tărășenia a ieșit la iveală, urmează o anchetă, nu se știe cine va pune la murat varza, brânza la saramură și porcul la pârlit, trebuie să ne mulțumim doar cu ofertanta radiografie a unei situații care pune umărul la producția de analfabeți funcționali. A dus și omul ce a putut, ce a avut prin bătătură, numai să-și vadă consoarta habarnistă, vorba aceea, în câmpul muncii. Că duduia nu reușise să-și salte cunoștințele nițel peste genunchiul broaștei, unde trona nota de trecere, e un amănunt care nu mai interesează pe nimeni. De altfel, în fiecare an, în sezonul examenelor pentru ocuparea posturilor din învățământ, ne îngrozim de procentajul mare al candidaților care nu au obținut notă de trecere, dar care vor preda pentru că, deh, e lipsă de personal. Cu sau fără soți/soții care să descarce porci asomați, putini cu brânză, munți de varză sau pești de dimensiuni impresionante, candidații care nu au un minim bagaj de cunoștințe vor continua să se joace de-a predatul, amăgindu-se că-i vor învăța ceva pe copii. Da, nu se întâmplă așa ceva în școlile bine cotate din marile orașe, dar și cele de la țară fac parte tot din România aceea care se vrea educată nevoie mare. Și acei copii din satele uitate de lume (nu și de 4G) ar avea dreptul să fie instruiți de profesori de la care să aibă ce învăța. Până când nu se subțiază rândurile celor ce nu iau un amărât de 5 la examenul pentru post și mai umblăm cu varza, baloții de paie, porcii și alte atenții, nu are rost să ne mai pierdem vremea vânzând pielea Educației din pădure.