Specialiști în dreptul muncii, fiscalitate și mobilitate internațională s-au reunit, marți, la Sibiu, pentru a discuta problemele cu care se confruntă companiile care trimit angajați peste hotare, derulează proiecte transfrontaliere sau lucrează cu personal din afara Uniunii Europene.
Conferința „Mobilitate Internațională: Legislație, Fiscalitate și Bune Practici pentru Angajatori”, al cărei partener media a fost Tribuna, a adus la Sibiu specialiști din domenii esențiale pentru companiile care lucrează peste granițe. Evenimentul organizat de ATOM HR, în parteneriat cu Global Mobility & Corporate Experts, a pus în discuție nu doar reguli și proceduri, ci și riscurile concrete pe care angajatorii le pot întâlni atunci când detașează salariați, lucrează cu personal din afara Uniunii Europene sau desfășoară proiecte internaționale.

Prima parte a întâlnirii a fost dedicată detașării transnaționale, legislației muncii și situației angajaților din afara Uniunii Europene. Gabriela Pleșa, consilier juridic și fondator al Global Mobility & Corporate Experts, a prezentat procedurile și obligațiile pe care angajatorii trebuie să le aibă în vedere atunci când își desfășoară activitatea în mai multe state.
Un interes deosebit a stârnit sesiunea dedicată practicilor contractuale și negocierii contractelor de servicii, susținută de avocatul Robert Trăilescu. Tema a generat numeroase întrebări din partea participanților, semn că firmele se confruntă frecvent cu situații neclare în relația cu angajații, partenerii sau prestatorii de servicii. Discuțiile au urmărit soluții concrete pentru redactarea unor contracte mai clare, prevenirea disputelor și protejarea intereselor angajatorilor în proiectele cu componentă internațională. Conferința s-a concentrat și asupra fiscalității mobilității internaționale. Consultantul fiscal Radu Derscariu a abordat aspecte legate de impozitarea angajaților, contribuțiile sociale și procedura A1, document necesar pentru stabilirea legislației de securitate socială aplicabile. Ultima temă a zilei a vizat sediul permanent și TVA-ul, subiecte prezentate de Mirela Păunescu, consultant fiscal, auditor financiar și conferențiar universitar.

Pentru companiile implicate în proiecte internaționale, aceste aspecte pot genera costuri și obligații semnificative dacă nu sunt analizate din timp. Conferința a inclus și o sesiune de întrebări și clarificări, în cadrul căreia participanții au putut discuta situații concrete cu cei patru lectori.
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Nekta Ioana DEDU
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA