Foto: Arhiva Tribuna
Candidații care vor să obțină permisul de conducere în județul Sibiu ajung să aștepte aproximativ două luni pentru susținerea probei practice. Instituția Prefectului anunță că principala cauză este deficitul de personal de la Serviciul Permise și Înmatriculări, unde doar patru examinatori susțin, lunar, circa 1.000 de examinări.
Potrivit instituției, serviciul funcționează, din luna iulie, cu aproximativ 75% dintre posturile prevăzute în schemă ocupate. Situația afectează atât activitatea de înmatriculare a vehiculelor, cât și programarea candidaților pentru examenul auto.
Astfel, în perioada următoare, examinatori din județul Alba vor sprijini activitatea serviciului din Sibiu, pe o perioadă de două săptămâni, pentru a permite preluarea unui număr suplimentar de candidați și reducerea întârzierilor acumulate.
În paralel, au fost inițiate demersuri pentru completarea schemei de personal prin încadrarea unor absolvenți ai instituțiilor de învățământ de specialitate. Această soluție vizează consolidarea capacității serviciului pe termen mediu și lung, în funcție de procedurile legale și de disponibilitatea posturilor.
„Știm că pentru mulți dintre cei care au terminat școala de șoferi, două luni de așteptare până la examen înseamnă un inconvenient real. În același timp, trebuie să ținem cont că avem doar patru examinatori care asigură aproximativ o mie de examinări în fiecare lună. Este un efort considerabil, dar insuficient pentru volumul actual de solicitări.
Am căutat soluții care să producă efecte cât mai repede. Sprijinul colegilor din Alba ne va permite să suplimentăm numărul examinărilor în următoarele două săptămâni și să reducem din presiunea asupra programărilor. În paralel, lucrăm la soluții pentru completarea personalului, astfel încât să nu ne confruntăm permanent cu aceeași problemă.
Oamenii au nevoie de servicii publice care funcționează într-un termen rezonabil, iar responsabilitatea noastră este să găsim soluții, nu să ne limităm la a constata dificultățile”, a transmis Andra Albu, subprefect al județului Sibiu.
Ștefania VESA
Nekta Ioana DEDU
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT