Meciurile de fotbal ale Naționalei nu sunt doar un spectacol sportiv urmărit cu sufletul și sticla de bere la gură, cu alune, semințe și popcorn frământate în căușul palmei, ci și un barometru al stării de spirit ce domnește printre români. E de ajuns ca ai noștri să câștige un meci, că ne și vedem finaliști, campioni europeni, posibili campioni mondiali, iar pentru că lumea asta e prea mică pentru năzuințele și împăunările noastre, ar trebui inventată o competiție intergalactică, cu turneul final pe Marte, întrecere pe care suntem siguri că o putem câștiga. Înainte de Euro, făceam glume despre cum vom fi ciuca bătăilor și cât de repede se vor repatria tricolorii, toate într-un exces de autoblamare, specific unei părți importante a națiunii. Victoria împotriva Ucrainei ne-a azvârlit, cât colo, pe piscurile îmbățoșării, declarându-ne candidați demni de luat în seamă la finala competiției. Aproape că le-am transmis belgienilor să facă iute cale-ntoarsă și să nu se mai prezinte la meci, dacă nu vor să pățească rușinea rușinilor. Cum fotbalul se joacă pe goluri, echipa „dracilor purpurii” nu s-a împotmolit în declarațiile făloase românești și ne-a dat o bătăiță care ne-a readus în tinda realității.

Oscilăm între vocația subaprecierii și cea a lăudăroșeniei, refuzând cu încăpățânare calea precauției și a obiectivității. Ba ne considerăm niște ponei costelivi incapabili să tragem o șaretă, ba ne vârâm în pielea zmeilor atotputernici, o piele sub care nu se regăsesc osatura și musculatura creaturii de basm. S-a întâmplat ca la meciul dintre Croația și Albania să mă nimeresc la o terasă cu niște albanezi. I-am admirat pentru felul în care au trăit finalul partidei, așa cum i-am admirat și pe albanezii din teren care au stat călare pe croați până în ultimul minut, reușind să egaleze. Când au condus cu 1-0 ai lor, albanezii de pe terasă au privit încordați meciul, fără să se manifeste precum unii care și-au văzut sacii în căruță.

Pe noi ne fură orice succes de etapă, ne îmbătăm cu apă rece după primul gol, iar când pierdem dăm vina pe orice și oricine, de la teren, până la ghicitoarele în cărți sau cafea. Acum, ne ține de cald declarația căpitanului Belgiei care a spus că România sigur se va califica după un rezultat bun cu Slovacia.

Ce mai, nici nu e nevoie să intre băieții în teren, devreme ce am primit asigurări taman de la căpetenia „dracilor”. Facem prea des salturi mortale între agonie și extaz, neîncercând și simțămintele firești dintre cele două stări extreme. Iar toate astea le resimțim în traiul de zi cu zi.