Se pregătește o Zi a Copilului cu totul specială, la Tălmaciu

Se pregătește o Zi a Copilului cu totul specială, la Tălmaciu

1 iunie – Ziua Copilului va fi, și în acest an, nu doar un prilej de mare sărbătoare și distracție pentru cei mai tineri locuitori ai orașului Tălmaciu, ci și o ocazie de a-și îndrepta atenția și gândul spre cei mai încercați de soartă, copiii a căror copilărie e marcată de evenimente și probleme grave, din cele mai diverse categorii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La cea de-a patra ediție a evenimentului „Ziua Copilului din Tălmaciu”, Asociația Fotbal Club Tălmaciu, Asociația Raul Ștefan, Primăria și Consiliul Local Tălmaciu, Lanco SRL, în parteneriat cu Consiliul Județean Sibiu și cu sprijinul mai multor sponsori și colaboratori de suflet, vor încerca să demonstreze, din nou, că o mare petrecere pentru copii poate avea și un caracter altfel, prin ajutorul oferit copiilor mai puțin norocoși.

Cu mic, cu mare, cei ce doresc să se alăture acestui demers sunt așteptați duminică, 1 iunie, începând cu ora 13, pe Stadionul Orășenesc Tălmaciu, pentru a participa la o multitudine de activități special gândite pentru bucuria tuturor.

Organizatorii evenimentului informează că programul special va debuta cu o rugăciune rostită de preotul paroh ortodox Ilie Gusan, după care participanții se vor putea bucura de o multitudine de surprize. Nu vor lipsi concursurile și jocurile sportive, atelierele de creație adaptate vârstei, locurile de joacă, sesiunile de pictură pe față, tombola cu premii substanțiale, momentele artistice, discoteca în aer liber, terasele cu bunătăți dulci și nu numai etc.

Toate fondurile ce vor fi strânse cu această ocazie vor fi folosite pentru a finanța campanii umanitare în beneficiul a 20 de copii din Tălmaciu și Tălmăcel, cu probleme grave de sănătate.

Foto: facebook/Adrian Bârză

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dan FRÂNCU
04 mai 2025 la 15:45
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 51 minute
O săptămână până la reluarea pregătirilor. Ultimele noutăţi din tabăra ”călăreţilor roşii”
Echipa din Şelimbăr începe pregătirea pentru noul sezon luni, 22 iunie. În momentul de faţă, oficialii ”călăreţilor roşii”...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 2 ore
Accident rutier la Brateiu
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DN 14, km 59 + 600 m,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Între lege și folclor. Iulia Banciu, polițistă în timpul săptămânii, artistă în weekend
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
7 min de citit
acum 3 ore
Recomandarea săptămânii | Medicul stomatolog Oana Malea: „Clubul 5 a.m”, de Robin Sharma
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 ore
Vremea continuă să fie cum am stabilit: soare şi ploaie. Dar mai mult soare
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi apropiată de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 3 ore
Daniela Cîmpean susţine că desemnarea lui Adrian Veştea ignoră complet voinţa PNL
Daniela Cîmpean, preşedintele PNL al Consiliului Judeţean Sibiu, susţine că „sunt profund dezamăgită de ceea ce se întâmplă...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Irina VINCZE Irina VINCZE
acum 3 ore
Ce m-au învățat agenții imobiliari despre oameni
Recunosc că, la început, priveam profesia de agent imobiliar prin aceeași lentilă prin care o privesc încă mulți...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 3 ore
Revoltă în PNL Sibiu împotriva lui Nicuşor Dan şi a noului premier desemnat Adrian Veştea
Deputatul liberal de Sibiu şi liderul organizaţiei judeţene a PNL Sibiu, Raluca Turcan, a reacţionat după desemnarea lui...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 4 ore
Primarul liberal al Avrigului, Adrian David: „Președintele României urmărește ruperea PNL”
Adrian David, primarul PNL al oraşului Avrig, a comentat în termeni duri nominalizarea lui Adrian Veştea pentru postul...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 5 ore
UPDATE: Premierul desemnat Adrian Veştea are un master în administraţie la ULBS
Născut la Râșnov, județul Brașov, Adrian Veștea (52 ani) este economist de profesie, licențiat la Universitatea „George Barițiu" din Brașov,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Nu mi-e ciudă pe ce ești ci că nu te ridici la nivelul a ceea ce ești
Ciuda este una dintre caracteristicile incontestabile ale omului. De la Cain care avea ciudă pe Abel (și l-a...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 17 ore
(FOTO) Păltiniş Răşinari câştigă Cupa României după o finală cu cinci goluri în faţa vicecampioanei ACS Bradu
Echipa lui Dragoş Năstase s-a impus cu 3-2, sâmbătă seara, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive “Obor”....
Actualitate
6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.