Englezii au o vorbă: sunt prea sărac pentru a-mi cumpăra un lucru ieftin. Românii spun, în același registru, despre cârpaci că sunt „scumpi la tărâțe și ieftini la făină”. Mulți dintre noi am experimentat, cel puțin o dată în viață, iluzia economisirii prin cumpărarea unui produs ieftin, care s-a stricat imediat și am fost nevoiți să achiziționăm altul, ajungând, la final, la un preț mai mare decât am fi plătit, de la început, pentru un obiect de calitate. Și dacă acasă cârpeala e o metodă de economisire a cărei consecință o simțim doar noi, când vorbim despre administrația publică, mâncatul de sub unghii se răsfrânge asupra întregii comunități. E arhicunoscută povestea covoarelor asfaltice de proastă calitate, turnate la prețuri mici, pline de găuri și crăpături, după doar câteva luni.

Am tot vorbit despre buruienile care au luat avânt în unele zone din oraș, din cauza expirării contractului existent pentru cosirea vegetație și a prelungirii licitației. Pe scurt: s-a simplificat caietul de sarcini, s-au eliminat condiții precum experiența, numărul de angajați și de utilaje, pentru a da posibilitatea cât mai multor firme să se înscrie la licitații. E o practică des întâlnită în administrațiile locale românești, practică prin care se urmărește creșterea concurenței, care generează, implicit, obținerea unui preț mai mic. Foarte bine, e normal să fii chibzuit cu banul public. Doar că, în acest caz, încredințarea directă a serviciului de cosire a vegetației la un preț mai mic (ieftin nu înseamnă, întotdeauna, calitativ) s-a dovedit o afacere nu tocmai profitabilă. 

După cum știți, acum două duminici, motocoasele tundeau de zor buruienile în Parcul Belvedere, încă de dimineață. O grabă și o hărnicie care și-au arătat și efectele adverse: trunchiurile mai multor arbuști au fost ciopârțite, poate din cauza neatenției, poate din lipsă de experiență. Nu știm ce costuri va presupune (dacă va presupune) replantarea copacilor sau oblojirea acestora, cert e că buna intenție a unei economii s-a transformat într-o situație cu bătăi de cap suplimentare. 

Sibiul nu e chiar o comună săracă, excedentul bugetar fiind motiv de mândrie pentru administrația locală. E normal să încerci să reduci cheltuielile, dar vorbim totuși despre un oraș cu pretenții, o urbe a cărei imagine trebuie păstrată la anumite standarde. Cârpelile de genul „Coasem șoseta în călcâi și o mai purtăm două luni” nu își au rostul atunci când avem bani pentru ciorapi noi. Nu de alta, dar cusătura ne poate face bătături (tratarea lor costă), plus că ne mai și facem de minune, dacă ne descălțăm pe undeva. „Scumpul mai mult păgubește” nu e o vorbă în vânt, ci o zicală înțeleaptă.