Am început să obosesc de când începe și nu se mai termină un război promis. Direct, din partea unor beligeranți "bilingvi". Discreți ca termitele, rușii s-au obosit de când promit că nu vor să se extindă în afara obsesiei naționalizate prin repetiție istorică. Invers, e ca o oboseală cu variante: unde și când vom avea ignoranța imaginației de dincolo de Prut? Dincoace de
Siret, nici granițele nu sunt între maluri. E o viclenie. Să-i spunem, obsesie sau variantă între dorințe și agresiunea, sub formă de ignoranță…

Obosesc, pentru că la vârsta cuvintelor nici nu cred că Rusia este ceea ce ar vrea să fie – dar nici Ucraina nu este "fecioară" resetată. Toți sunt ruși, dinainte să afle că se dușmănesc după ce a început "desființarea variantei" fără variantă: americanii erau ignoranți, când Europa era o hartă tristă, aproape (ideologic) slavizată. Am observat că obosim, când obsesiile se identifică și se suprapun: nu există istorie între coperțile Rusiei. Dacă ne mai gândim, s-ar putea să obosim, ca într-o obsesie, devenind, și noi, o dorință în varianta impusă și fără imaginație de perspectivă.

Obosim, pentru că ne place să ne repetăm obsesiile…

***

Obosim – și ni se pare că existăm, datorită efortu lui de a rămâne în viață. Sau invers, de parcă viața nu e obsesia ignoranței – și ni se pare că existăm fără efort sau oboseala în care se identifică modelele și aspirațiile agresiunii simple: umane și naționalistă, cu ADN-ul istoriei repetate, în virtutea vicleniei memoriei, la fel de agresivă ca ignoranța sub forma obsesiei de sub masca mortuală (sau mortuară?) a diplomației ca variantă. După ce obosim, o luăm de la celălalt capăt, doar să ne exprimăm și, câteodată, să vorbim în locul tăcerii – agresivă și ea, dar mai pe înțelesul înțelepciunii din ultima noapte de priveghi…

***

Obosesc – doar când mă gândesc câte s-au întâmplat, fără să știm de câte ori nu ni s-au împlinit obsesiile. Sau, poate da. De  pildă: jumătate din Ucraina se mai gândește și nici Rusia nu mai stă pe gânduri, pentru că o costă. Toți sunt obosiți, dinainte să-și confrunte obsesiile sau motivațiile existențiale.

Obosim și ne place să avem obsesiile altora, dacă se poate în reluare și cu încetinitorul…