Săptămâna a şaptea a anului 2022

Săptămâna a şaptea a anului 2022

Cuvântul Părintelui Arsenie: "Prietenul vameşilor şi păcătoşilor, Iisus. Vameşii vremii de atunci şi vameşii vremii noastre în aceleaşi ape necurate sunt, nu se satură nici de-ar fi înghiţit lumea toată, pentru că nu lumea aceasta este lumea noastră, de vreme ce noi de la Dumnezeu am venit  în lume, nu vom avea odihna sufletului nostru până ce iarăşi la Dumnezeu ne-am întoarce, izvorul vieţii noastre.  Dumnezeu este dorul şi foamea noastră. Dorul lui Dumnezeu după cel mai mare păcătos  este mai mare decât dorul celui mai mare Sfânt după Dumnezeu". Dar între rugăciunea făţarnică a fariseului şi rugăciunea smerită a vameşului, ce zicea umilit: "Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!".
Am intrat cu Duminica Vameşului şi a Fariseului într-o nouă perioadă liturgică, numită cea a Triodului, după cartea "Triod" în care se cuprind toate slujbele ce ne duc spre ziua Învierii Domnului. Duminica 12 februarie a intrat în săptămâna primă dinaintea Postului Mare, cea a Vameşului şi a Fariseului. Vor urma două săptămâni şi apoi începem Postul Paştilor de 40 de zile.
Dintre Sfinţii din această săptămână amintim: Patriarhul Florian Constantinopolului, bătut şi exilat din scaun de către ereticii ce nu voiau să accepte că în Persoana lui Hristos sunt două naturi, două voinţe şi două lucrări. Moare în anul 449. Către Florian a scris din Roma, Tomosul hristologic Papa Leon cel Mare, a cărui formulare hristologică – Două naturi unite în Persoana lui Hristos – a fost preluată şi introdusă în Dogma Unirii Ipostatice (persoană este în greacă postas). Leon l-a întâmpinat în sfintele veşminte pe Atilla al primilor şi l-a înduplecat cu daruri şi vorbe blânde să nu dea pradă armatelor lui Roma.
A murit în anul 461.
Trebuie să-i amintim şi pe cei doi Teodori, foşti generali în armata romană, care au fost omorâţi pentru credinţa lor în Iisus Hristos.
În 17 februarie îl avem pe Teodor Tiron, era de neam sirian, din Cetatea Amasia. Armatele romane erau conduse de un general pornit contra creştinilor, pe nume Vringa. Acesta a ordonat ca toţi ostaşii să jertfească idolilor păgâni. Mulţi au mărturisit că sunt creştini şi au refuzat. În fruntea lor şi-a mărturisit credinţa creştină şi Teodor. În ciuda faptului că era comandant de legiune romană, a fost supus la chinuri şi aruncat în temniţă. Aici a venit din cer în realitate însuşi Iisus Hristos care l-a îndemnat să nu bea din cele ale idolilor pentru că El îi va da o altă mâncare în Împărăţia sa. Au venit cete de îngeri care cântau minunat şi erau îmbrăcaţi în haine albe strălucitoare. Toţi care erau în temniţe au văzut această minune. Creştinii s-au încurajat, iar unii dintre ostaşi au cerut să fie botezaţi creştini. Au vrut să-l pironească pe butuci în semn de batjocură la adresa lui Hristos. Dar Teodor i-a oprit, ei l-au ascultat pentru că era cu grad mare. Atunci au ridicat un rug şi i-au dat foc urmând să-l arunce pe Teodor, dar el le-a
luat-o înainte şi a intrat cu curaj în foc. Focul ca prin minune a luat forma unei flăcări de lumânare şi nu a ars trupul sfântului. Mulţi au strigat că cred în Hristos. O femeie bogată pe nume Eusebia s-a încreştinat îndată, apoi a cumpărat cu bani grei trupul Sfântului nears şi l-a dus la Regiunea Evhaita unde l-a îngropat, iar când s-au domolit persecuţiile a ridicat o biserică în cinstea lui Teodor.
Multe minuni a făcut Sfântul în toate timpurile arătându-se celor credincioşi aievea. În vremea Împăratului Iulian Apostatu, cel care s-a lepădat de credinţa creştină şi-a reluat persecuţiile, Sfântul s-a arătat Episcopului din Constantinopol. Din porunca Împăratului s-au aruncat cărnuri şi sânge care au fost jertfite idolilor peste alimentele din pieţe. Creştinii nu aveau ce mânca, atunci Teodor l-a învăţat pe Episcop să fiarbă grâu cu miere şi să le dea de mâncare "colivă".
Sfinte Teodor, roagă-te pentru noi!

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor -
17 februarie 2022 la 21:00
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 8 ore
CNAS scoate la concurs postul de director al Casei de Sănătate Sibiu
Casa de Asigurări de Sănătate Sibiu se numără printre cele 20 de case județene pentru care Casa Națională...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 8 ore
CSC Şelimbăr ratează calificarea în grupele Cupei României. FC Botoşani, o ”nucă” prea tare
Echipa din Şelimbăr a fost învinsă, în această seară, de FC Botoşani, în play-off-ul Cupei României, ratând calificarea...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 10 ore
A murit soprana Ileana Cotrubaș, una dintre marile voci ale operei românești
Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante personalități ale artei lirice românești și internaționale, a murit la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 11 ore
„Toată mânuța lui era cât unghia mea”. Povestea emoționantă a tripleților născuți la Sibiu
Trei băieței, trei plânsete diferite și o mamă care, pe masa de operație, nu își dorea decât să...
Actualitate
3 min de citit
acum 11 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 22.08.2026 MEDIAS, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 11 ore
SADU: Va fi demarată cea mai amplă acţiune de cadastru imobiliar
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 12 ore
Interul debutează în deplasare, în noul sezon al Ligii 3. Mediaşul joacă acasă
Federaţia Română de Fotbal a stabilit programul sezonului 2026/27 al Ligii 3, eşalon în care judeţul Sibiu are...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 12 ore
Biblioteca ASTRA va putea păstra jumătate din banii obținuți din chirii. Ce schimbare a făcut Consiliul Județean Sibiu
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu va putea păstra 50% din veniturile obținute din închirierea spațiilor pe care le are...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 12 ore
Primul WikiClub din România organizat într-o bibliotecă publică, lansat la Biblioteca ASTRA Sibiu
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a lansat WikiClub ASTRA Sibiu, prezentat drept primul WikiClub din România organizat într-o bibliotecă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 12 ore
Spitalul Județean Sibiu caută bani de avocat pentru un dosar penal deschis de polițiștii de la Economic. Ce verifică anchetatorii
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu vrea să angajeze servicii juridice specializate în drept penal pentru a fi...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 12 ore
CSC Şelimbăr, încă un transfer de la FC Hermannstadt. ”Călăreţii roşii” acoperă cu un singur jucător posturile unde sufereau
Oficialii grupării sibiene declarau, recent, că urmăresc transferul unui fundaş de bandă şi a unui mijlocaş central, în...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 12 ore
Șoferul autobuzului implicat în accidentul din Mediaș, alcoolemie de 1,26 mg/l. A lovit 12 mașini. Patru persoane au ajuns la spital
Polițiștii au oferit noi informații despre accidentul grav produs joi pe strada Mihai Eminescu din Mediaș, în apropierea...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.