Să știe tot telespectatoru’, ce perfidă armă e desfăcătoru’!

Săptămâna trecută, timp de două zile bătute pe muchie, televiziunile de știri au difuzat thrillere la mâna a doua. La început, a fost fata care a intrat cu patru gloanțe în Parlament. Toată lumea s-a învolburat, a început să-și dea cu presupusul, „specialiștii” au fost băgați în priză, s-au emis scenarii demne de filmele de acțiune și ni s-a spus că acest caz e în continuare cercetat. Nu s-a grăbit nimeni să ofere o informație elementară: era vorba despre niște gloanțe folosite, bune de transformat în breloc sau ele puteau fi utilizate, reprezentând un pericol? E un amănunt pe care l-ar fi putut identifica anchetatorii în doi timpi și trei mișcări și s-ar fi pus capăt isteriei, dar cum să ții caldă atenția telespectatorului vrăjit de misterul complotului pus la cale în instituția fundamentală a țării? Nu comentăm atitudinea duduii, care ar fi trebuit să-și imagineze că nu poți intra în Parlament cu gloanțele alea fără să atragi atenția, dar nu are rost să ne dăm în vorbă despre cât pricep unii din reguli instituționale sau de bun simț. Nici n-apucă să se răcească ciulamaua televizată, în care fuseseră aruncate cele patru gloanțe, că alte două amenințări se loviră frontal de atenția publicului. Doi inși, de această dată participanți la un seminar despre Revoluția din 1989, au fost depistați purtând asupra lor cuțite. Mă rog, unul dintre ele avea și desfăcător de sticle, ceea ce ne duce cu gândul că putea fi un briceag. Luați la întrebări, tipii s-au arătat nemulțumiți că nu pot intra în Parlament cu șișul în buzunar, ca în birtul din cartier. Unul dintre ei le-a spus celor care îi controlau că are acasă și o grenadă, ceea ce s-a transformat într-o știre, de răsunet național. Carevasăzică, un tip care umblă cu briceagul la el și bălmăjește ceva despre o grenadă pe care ar avea-o acasă e echivalentul unui terorist. Asta după ce am auzit o zi întreagă vorbindu-se despre patru gloanțe care puteau fi trase, nu știm cu ce, poate chiar cu o praștie. Cele două întâmplări ar fi putut face subiectul unor știri de can-can, însă ele au fost dezbătute, analizate, în lung și-n lat, timp de două zile. Da, pentru patruzeci și opt de ore, acestea au fost marile probleme ale României: o fată care voia să intre in Parlament avea asupra ei patru gloanțe, despre care nu ni s-a spus imediat dacă erau sau nu folosite și doi inși care mergeau la un seminar, având la ei un cuțit și un briceag cu desfăcător de sticle (poate dădeau organizatorii o bere și nu se făcea să o desfacă la clanța ușii). Abordările halucinante ale transpiraților din televiziuni, ce asudă pe altarul exagerării, sunt un barometru ce exprimă al naibii de bine halul în care funcționează societatea românească. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor
14 mai 2023 la 11:57
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 15 ore
Benzinăriile și firmele de pompe funebre. Ești „tuns” și viu, și mort
Din ianuarie trăim cu sabia majorărilor de preț și dări deasupra capului. La început amenințările au fost timide,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Angajați mulți, gazetari tot mai puțini
Pe nesimțite. Așa a trecut un an de când am vorbit pentru ultima oară cu bunul meu prieten...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 4 zile
Șampanie și ură
Nu am fost și nu voi fi niciodată un fan al lui Ion Iliescu, pentru că îl asociez...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 6 zile
Să ținem cultura vie, cu câte-o paranghelie!
Știm că lumea se trage tot mai mult la umbra celor facile, că preocupările sunt tot mai superficiale,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 6 zile
Proști ca gardul, dar îți umflă cardul
Uneori, politicienii români seamănă leit cu niște maneliști care își cântă succesele financiare obținute prin virtuți denumite generic...
Editorialul zilei
3 min de citit
acum 1 săptămână
Marile schimbări: alte șosete, alți nădragi, alte țepe
Am constatat încă o dată că nu se face gaură în cer dacă te deconectezi pentru câteva zile...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Oroarea de a avea angajaţi de o anumită vârstă
Am înţeles, din investigaţiile mele şi din ascultatul poveştilor de/din viaţă ale altora din liga 40 +, că...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Veşnicele generaţii de sacrificiu care strâng cureaua în vreme ce alţii prosperă
Aşa cum bogaţii sunt cei mai tari sfătuitori în materie de "vai ce bine e să fii sărac",...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
“Omagiu”, volumul doi, dar cu alt preşedinte
Citesc postarea unui membru al guvernului. Începe superb cu "În deplină consonanță cu poziția Președintelui Nicușor Dan...". Şi...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Cine „am câștigat”?
Boala băgatului capului în poză pare să se țină scai de noi. În contextul războiului din Ucraina, e...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Niște băieți pacifiști: n-ar da în corupție, nici măcar cu o floare
Marea luptă împotriva corupției a început bine: CCR a declarat neconstituțională obligativitatea publicării declarațiilor de avere pentru soți,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Când o iei în freză, schimbi coafura și ești ca nou
Avem o veste proastă pentru cei ce au mestecat iluzia unui alt mod de a se face politică...
Editorialul zilei
2 min de citit