Uneori, când mă gândesc la vremurile în care ne întâlneam cu prietenii, stabilind cu o zi înainte ora și locul unde aveam să ne găsim, la telefonul public ce îți înghițea, de multe ori singura fisă din buzunar și conștientizez că acum dacă pleci fără telefonul mobil te simți gol, legat de mâini și de picioare, mă întreb cum s-a putut pierde, într-un timp nu foarte lung, deprinderea de a comunica fără o droaie de instrumente care azi ne mănâncă trei sferturi din zi. 

Se spunea, la un moment dat, că „cine nu e pe facebook, nu există” și iar te întrebi cum or fi trăit oamenii înainte să apară această minunăție a tehnologiei. Noțiunea de „prieten” a suferit mutații genetice, de când fiecare are mii de amici virtuali, fără a conta că nu i-a văzut vreodată, că nu au schimbat vreo vorbă, față în față ori la telefon. Nimic de zis, au și rețelele de socializare rostul lor, ne mai pun în legătură unii cu alții, ne oferă informații utile, însă de aici până la a deveni prizonierul lor ar trebui să fie drum lung. Aflu că norvegienii intenționează să restricționeze accesul celor sub 15 ani la rețelele de socializare și că în țări precum Ungaria sau Franța s-ar dori interzicerea telefonului mobil în școli. Și nu sunt singurele exemple de state în care s-a înțeles toxicitatea folosirii intense a acestor instrumente. 

La noi? Ei, la noi. Cum să nu-l lași pe Gigel să aibă Facebook, Instagram, Tik tok la cei 6 anișori? Că pe la 10 primăveri e deja erodat pe la buricele degetelor de atâtea like-uri și share-uri. Și cum să nu îl lași pe Gigel cu telefonul mobil, ultimul răcnet, pus de mamițica în buzunăraș, să o țină la curent cu tot ceea ce mișcă în clasă, de la vestimentația profesorilor la cea a colegilor, cu care Gigel e în competiție. E bun telefonul mobil, pentru că Gigel s-ar putea plicitisi în timpul orei, fapt ce l-ar surmena, așa că înaintea unui astfel de pericol telefonul îl poate salva. 

Nu-i vorbă sunt cazuri în care în anumite școli elevii depun telefoanele, la începutul orei, într-un dulap, dar măsura a stârnit revoltă în rândul copiilor și al părinților, că, deh, asta era problema învățământului, interdicția de a sta cu mobilul în buzunar, în timp ce deslușești rezolvarea unei ecuații. Mulți se uită cu oarecare compasiune spre țările ce vor să limiteze folosirea excesivă a telefonului și a rețelelor sociale, amăgindu-se cu permisivitatea de la noi, confundată cu o libertate absolută. Doar că ea este o libertate iluzorie și, pe deasupra, mai are și efect de bumerang.