Să fim ”tiriști” din fragedă pruncie, să semănăm pe drumuri pericol și urgie!

Nu puține sunt accidentele de circulație provocate de adolescenți teribiliști care și-au luat permisul de conducere imediat după majorat, confundând șoseaua cu un circuit de Formula 1. Lipsa de experiență, părerea excelentă despre propriile abilități într-ale șofatului combinate cu viteza excesivă duc, de multe ori, la nenorociri. Ce poate face un astfel de adolescent cu un autoturism? Prăpăd. Ei, dar ce ar putea tot el cu o ditamai hardughia de autotren? Mai bine nu ne gândim. În inconștiența lor, ai noștri cioplitori de legi au decis ca vârsta la care cineva poate să devină pretendent la ”mâna” permisului de conducere pentru autotrenuri (denumite generic TIR-uri) să fie de doar 18 ani. Dacă limita s-ar fi menținut la 21 de ani, ar fi existat o perioadă de acomodare cu șofatul, cu traficul, de trei ani, la volanul unui autoturism. Acum, odată cu scăderea pragului, cel ce obține permisul de conducere pentru un mastodont pe roți pornește la drum fără prea multă experiență în condus. Paradoxal, pe fondul creșterii infracțiunilor rutiere, la noi se activează indulgența legislativă. Ce se poate întâmpla când la volanul unui TIR se întâlnesc lipsa de experiență, teribilismul și inconștiența? Să mai adăugăm și nițeluș alcool sau vreun oarece consum de droguri? O hardughie scăpată de sub control pe șosea poate semăna moarte în trafic, însă cei care ar trebui să pună ordine în legi sunt cuprinși de febra relaxărilor. Zice-se că măsura e consecința lipsei forței de muncă din domeniul transporturilor. Ce s-au gândit inconștienții care au găsit această soluție? Că vor rezolva problema, punând în mâinile unor adolescenți fără experiență volanul unor camioane ce se pot tansforma în pericol public. Încă o dată, cei ce propun legi au dovedit că nu se gândesc și la consecințele ideilor lor prostești, că se mulțumesc să rezolve parțial o problemă. Nimic de zis, există și printre ”tiriștii” cu experiență inși ce produc accidente grave, dar reducerea limitei de vârstă la care poți obține permisul pentru categoria respectivă e un demers periculos, riscant, care poate contribui la un climat nesigur pe șosele. Un autotren nu e un autoturism, iar impactul cu un TIR e, de cele mai multe ori fatal. Dacă -Doamne Ferește- numărul accidentelor provocate de tinerii conducători de TIR va crește, cine răspunde? În niciun caz cei care au decis că vârsta de 18 ani e numai bună pentru a te putea urca la volanul unui astfel de mastodont. Încă o măsură tâmpită, pe lângă multe altele, dar asta nu doar că ne face viața grea, ci poate să o și curme. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
27 noiembrie 2022 la 13:21
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Angajați mulți, gazetari tot mai puțini
Pe nesimțite. Așa a trecut un an de când am vorbit pentru ultima oară cu bunul meu prieten...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 3 zile
Șampanie și ură
Nu am fost și nu voi fi niciodată un fan al lui Ion Iliescu, pentru că îl asociez...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 zile
Să ținem cultura vie, cu câte-o paranghelie!
Știm că lumea se trage tot mai mult la umbra celor facile, că preocupările sunt tot mai superficiale,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 6 zile
Proști ca gardul, dar îți umflă cardul
Uneori, politicienii români seamănă leit cu niște maneliști care își cântă succesele financiare obținute prin virtuți denumite generic...
Editorialul zilei
3 min de citit
acum 1 săptămână
Marile schimbări: alte șosete, alți nădragi, alte țepe
Am constatat încă o dată că nu se face gaură în cer dacă te deconectezi pentru câteva zile...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Oroarea de a avea angajaţi de o anumită vârstă
Am înţeles, din investigaţiile mele şi din ascultatul poveştilor de/din viaţă ale altora din liga 40 +, că...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Veşnicele generaţii de sacrificiu care strâng cureaua în vreme ce alţii prosperă
Aşa cum bogaţii sunt cei mai tari sfătuitori în materie de "vai ce bine e să fii sărac",...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
“Omagiu”, volumul doi, dar cu alt preşedinte
Citesc postarea unui membru al guvernului. Începe superb cu "În deplină consonanță cu poziția Președintelui Nicușor Dan...". Şi...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Cine „am câștigat”?
Boala băgatului capului în poză pare să se țină scai de noi. În contextul războiului din Ucraina, e...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Niște băieți pacifiști: n-ar da în corupție, nici măcar cu o floare
Marea luptă împotriva corupției a început bine: CCR a declarat neconstituțională obligativitatea publicării declarațiilor de avere pentru soți,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Când o iei în freză, schimbi coafura și ești ca nou
Avem o veste proastă pentru cei ce au mestecat iluzia unui alt mod de a se face politică...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
O încălzire globală, pusă la rece
Sunt momente în care regret că m-am grăbit cu schimbul de haine groase și mi-am băgat ghetele la...
Editorialul zilei
3 min de citit