S-a aprobat regulamentul de organizare și funcționare al sălilor de sport din Tălmaciu

S-a aprobat regulamentul de organizare și funcționare al sălilor de sport din Tălmaciu

Deși sunt construite în proximitatea unor structuri școlare și au ca destinație principală găzduirea activităților sportive (ore de sport, competiții sportive școlare, antrenamente etc) la care participă elevii respectivelor școli, cele două săli de sport din Tălmaciu aparțin domeniului public al orașului și pot fi folosite, în baza unor solicitări de închiriere, și de alte persoane, cluburi, asociații etc.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Condițiile de acces sau închiriere ale sălilor de sport, precum și alte informații utile, sunt prevăzute în Regulamentul de organizare și funcționare al sălilor de sport din orașul Tălmaciu, document aprobat recent de Consiliul Local Tălmaciu, în cadrul unei ședințe ordinare.

Cele două săli de sport din Tălmaciu sunt situate în curtea Liceului Tehnologic „Johannes Lebel” Tălmaciu, respectiv în curtea Școlii Gimnaziale Tălmaciu.

Conform prevederilor menționate în regulamentul amintit, obiectivele sunt destinate, în principal, serviciului de învățământ preuniversitar oferit de Liceul Tehnologic „Johannes Lebel” Tălmaciu și ale celorlalte unități de învățământ aflate în subordinea acestuia, constituind parte din baza materială a învățământului preuniversitar și, în subsidiar, bază sportivă aflată la dispoziția comunității locale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În sălile de sport din Tălmaciu se pot desfășura exclusiv activități cu caracter sportiv ori cultural – artistic. Prin excepție, Consiliul Local al orașului Tălmaciu, ori alte autorități competente, pot aproba și desfășurarea altor categorii de activități, dacă interesul public o cere.

Prin serviciile pe care le pot oferi, sălile de sport din Tălmaciu vin în sprijinul activității cluburilor și asociaților sportive ce își au sediul pe teritoriul unității administrativ – teritoriale Oraș Tălmaciu, în procesul de educație și formare sportivă a preșcolarilor, elevilor și tinerilor. De asemenea, pot găzdui activități de interes local, județean sau național, aprobate de Consiliul Local al Orașului Tălmaciu sau de alte autorități competente (în această categorie pot intra activități sportive, caritabile, sanitare, culturale sau sociale).

Sălile de sport din Tălmaciu au un program de funcționare (stabilit în funcție de programul școlar) și condiții de acces și folosire ce trebuie respectate de orice utilizator. De respectarea acestora este responsabil administratorul sălii, care este angajatul orașului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pentru utilizarea sălilor de sport, persoanele fizice și juridice, altele decât preșcolarii, elevii și cadrele didactice de la instituțiile de învățământ din oraș, trebuie să achite o taxă în cuantum de 100 lei/oră/sală, banii încasați constituind venit la bugetul local, cu destinație acoperirea cheltuielilor de întreținere și funcționare a acestora. Taxa pentru utilizarea sălilor de sport se actualizează în condițiile art. 491 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Cei interesați, pot studia hotărârea Consiliului Local Tălmaciu și anexele acesteia, la sediul administrației publice locale sau accesând pagina de internet oficială a orașului.

Autor - Dan FRÂNCU
19 februarie 2025 la 12:15
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 56 minute
Dr. Aurelia Stanciu, medic primar ATI, despre urgențele obstetricale care pot pune în pericol mama și fătul
Dr. Aurelia Stanciu, medic primar ATI și coordonator al Compartimentului ATI Obstetrică-Ginecologie din cadrul SCJU Sibiu, explică faptul...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 2 ore
Mesaj din Sibiul de acum 200 de ani. O relatare din 1926, despre ce conține capsula timpului din Turnului Sfatului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
Juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu, 70 de goluri în victoria cu LPS Alba Iulia şi salt pe primul loc. Juniorii 3, înfrângere la Bistriţa
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu urcă pe primul loc în clasamentul Seriei...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 17 ore
Pompierii au avut nevoie de peste 90 de ore pentru stingerea incendiului de la Șura Mică. 4.500 de tone de deșeuri au ars
Incendiul izbucnit la stația de sortare a deșeurilor din Șura Mică a fost lichidat după aproximativ 90 de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 17 ore
Semaforizarea inteligentă din centrul Sibiului, oprită după doar două ore. Primăria anunță când va fi repornit
Sistemul de semaforizare inteligentă introdus pentru testare în centrul Sibiului a funcționat aproximativ două ore, după care a...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 18 ore
Sibiu: Ultima dezinsecție împotriva căpușelor din acest an, în 7 și 8 octombrie
În municipiul Sibiu va avea loc, în 7 și 8 octombrie, ultima acțiune de dezinsecție împotriva căpușelor programată...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 19 ore
VIDEO | Autostrada Sibiu-Pitești: lucrările pe secțiunea Cornetu-Tigveni au ajuns la 18,89%. Se pregătește montarea primei freze-gigant pentru un tunel rutier din România
Lucrările pe secțiunea Cornetu-Tigveni a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 18,89%, potrivit unei...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 19 ore
PUMA aduce noi medalii pentru orașul și județul Sibiu. O studentă la Medicină și fiul unui preot, pe podiumul Cupei Mondiale la taekwon-do din Spania
Ștefania Văcariu, studentă în anul I la specializarea Balneofiziokinetoterapie și Recuperare din cadrul Facultății de Medicină a Universității...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 ore
Festivalul Egalității de Gen începe mâine la Sibiu. Sănătatea reproducerii, tema ediției din acest an
Festivalul Egalității de Gen revine la Sibiu în perioada 7-10 octombrie, cu o ediție dedicată sănătății și drepturilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 20 ore
Șase bărbați au fost reținuți într-un dosar de proxenetism. Percheziții la Sibiu și Roșia
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au efectuat, duminică, nouă percheziții domiciliare într-un dosar penal de proxenetism. Acțiunile...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 20 ore
Elevi sibieni, lecție despre natură în Munții Făgăraș. Drumeția face parte dintr-un proiect al Consiliului Județean Sibiu
40 de elevi și profesori de la Școala Gimnazială „Andreiană” din Sibiu au urcat la peste 2.000 de...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 20 ore
Advertorial PSD: Organizația Femeilor Social Democrate a Municipiului Sibiu a organizat o activitate educativă dedicată celor mici
Sibiu, 5 octombrie 2026 – Cartea, poveștile și imaginația au fost în centrul unei întâlniri dedicate copiilor, organizată...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.