Retragerea personalității juridice a Liceului Tehnologic Mârșa „pune pe jar” comunitatea locală

Retragerea personalității juridice a Liceului Tehnologic Mârșa „pune pe jar” comunitatea locală

În scopul aplicării prevederilor Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal bugetare și conform procedurii referitoare la reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar de stat în anul școlar 2025 – 2026, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Sibiu propune reorganizarea rețelei școlare a orașului Avrig, ca urmare a pierderii personalității juridice a Liceului Tehnologic Mârșa și arondarea acestei instituții de învățământ Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Adresa prin care s-a transmis decizia IȘJ Sibiu a fost trimisă, încă de la finalul lunii iulie, Consiliului Local al orașului Avrig și spre atenția primarului Adrian Dumitru David, cu precizarea că „reorganizarea rețelei școlare a fost realizată în funcție de arealul geografic, de numărul formațiunilor de studiu și al numărului preșcolarilor/elevilor din unitățile de învățământ”. Prin același document, s-a solicitat și un punct de vedere privind reorganizarea rețelei școlare a orașului Avrig pentru anul școlar 2025 – 2026.

De altfel, adresa IȘJ Sibiu a fost prezentată membrilor Consiliului Local al orașului Avrig în cadrul ședinței ordinare desfășurate în 31 iulie, la punctul Diverse, dar nu a fost luată nicio decizie referitoare la această chestiune, cei mai mulți aleși locali considerând că e nevoie de mai mult timp pentru studierea acestei chestiuni. Totuși, la dezbaterile pentru acest subiect, părerile au fost oarecum împărțite, unii dintre consilieri chiar s-au abținut în a emite un punct de vedere, în timp ce primarul Adrian Dumitru David a ținut să menționeze că a purtat mai multe discuții pe această temă și a insistat asupra faptului că o decizie referitoare la această chestiune sensibilă nu este neapărat de competența autorităților administrației publice locale.

 

Alături de „școala lor”

 

Cum era și normal, propunerea IȘJ Sibiu de reorganizare a rețelei școlare avrigene, prin arondarea Liceului Tehnologic Mârșa ca structură școlară a Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig a ajuns și la comunitatea din Mârșa și la cadrele didactice și personalul auxiliar de la liceul mârșean, iar reacțiile de nemulțumire și dezaprobare nu s-au lăsat așteptate. Oamenii s-au mobilizat, și-au transmis nemulțumirea față de aceste decizii și propuneri printr-o petiție și mesaje trimise conducerii Primăriei Avrig, iar miercuri, 6 august, s-au prezentat la dezbaterea convocată pentru Consiliul Local Avrig cu această ordine de zi, pentru a solicita să li se prezinte punctul de vedere al autorității executivului și deliberativului administrației publice locale, dar și pentru a li se permite să-și exprime opiniile referitoare la această chestiune.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La întâlnirea găzduită de sala de ședințe a Primăriei orașului Avrig s-au prezentat 30 – 40 de mârșeni (cadre didactice de la liceu, angajați din rândul personalului nedidactic, părinți ai copiilor ce frecventează această unitate de învățământ, reprezentanți ai consiliului de administrație al școlii), care au ascultat expunerile reprezentanților Primăriei și Consiliului Local Avrig referitoare la această chestiune și au ținut să-și arate nemulțumirea față de propunerile IȘJ și soluțiile de acceptare a acestor propuneri exprimate de majoritatea aleșilor locali ce au luat cuvântul.

 

„Legea trebuie respectată…” – primarul Adrian Dumitru David

Dezbaterea a debutat cu o prezentare a situației – contextului adoptării Legii nr. 141/2025 și a principalelor prevederi ale acesteia, susținută de primarul orașului Avrig, Adrian Dumitru David.

În expunerea sa, primarul a explicat că, în conformitate cu prevederile respectivei legi, instituțiile de învățământ preuniversitar de stat a căror număr de preșcolari/elevi arondați nu depășește 500, își vor pierde personalitatea juridică, urmând a fi arondate altor instituții din aceeași unitate administrativ -teritorială. (Prevederile legii au și anumite excepții, dar care nu influențează situația ce s-a aflat în dezbatere.) Ca urmare, fiind singura unitate din orașul Avrig cu un număr mai mic de 500 de elevi și/sau preșcolari (409, conform datelor oficiale), Liceul Tehnologic Mârșa „cade” sub incidența acestei legi și ar urma, conform propunerii șefilor județeni ai învățământului, să devină structură școlară arondată Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig. Adrian Dumitru David e explicat că este vorba de prevederile unei legi, „care trebuie respectată și atât”, și a dorit să liniștească oarecum spiritele „inflamate” ale comunității din Mârșa menționând că întreg procesul educativ se va desfășura în același loc, dotările și absolut toată baza materială a liceului tehnologic va rămâne la Mârșa, cadrele didactice vor avea același loc de muncă, iar toate proiectele în care este implicată instituția de învățământ vor fi continuate. Primarul a menționat totuși că liceul mârșean va pierde postul de director și ștampila, activitatea principală urmând a fi coordonată doar de la nivelul conducerii liceului din Avrig, unitatea de învățământ cu personalitate juridică.

 

Deocamdată, fără soluții pe placul mârșenilor…

 

La rândul lor, mârșenii prezenți au încercat să afle de ce nu se pot face anumite demersuri astfel încât Liceul Tehnologic Mârșa să-și păstreze personalitatea juridică, una dintre propunerile expuse fiind aceea de a prelua o unitate școlară arondată unei alte școli cu personalitate juridică din oraș, astfel încât să fie îndeplinit criteriul numărului minim de preșcolari/elevi arondați. De asemenea, au fost expuse și alte idei și propuneri, care, în opinia cetățenilor din Mârșa, ar putea anula procesul de desființare juridică a liceului, dar argumentele și răspunsurile oferite de reprezentanții primăriei și consiliului local nu au fost deloc pe placul mârșenilor.

După aproape două ore de discuții, întâlnirea s-a încheiat într-o atmosferă destul de încărcată și tensionată, cu un grup al mârșenilor nemulțumiți și mâhniți de situație și majoritatea reprezentanților autorităților administrației publice locale care opinează că, oricât ar părea de dură și injustă, pierderea personalității juridice a Liceului Tehnologic Mârșa reprezintă o problemă pe care unii și-o doresc mult mai umflată decât este și e normal să fie, mai ales că prevederile legilor în vigoare sunt foarte clare, iar contextul economic și politic actual este destul de sensibil.

 

Asigurări și speranțe

 

La doar câteva minute după dezbatere, pe contul de facebook al Primăriei orașului Avrig a fost postat mesajul „Precizări privind viitorul Liceului Tehnologic Mârșa”, care cuprinde următoarele informații: „În contextul îngrijorărilor exprimate de comunitatea din Mârșa, cu privire la situația Liceului Tehnologic, dorim să vă informăm că Primăria orașului Avrig tratează această situație cu maximă seriozitate și responsabilitate.

Ce se întâmplă concret

Liceul Tehnologic Mârșa va fi arondat, începând cu anul școlar 2025 – 2026, Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig. Aceasta este soluția propusă de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu și are la bază cadrul legal în vigoare (Legea nr. 198/2023), care impune un număr minim de 500 de elevi pentru menținerea personalității juridice a unei unități de învățământ.

Ce înseamnă arondarea

Nu înseamnă închiderea liceului. Liceul din Mârșa își păstrează locația, elevii, profesorii și activitatea didactică. Schimbarea este doar administrativă. Conducerea va fi asigurată de liceul de bază. Toate proiectele în derulare, dotările, laboratoarele și resursele rămân în folosința elevilor din Mârșa.

Vă asigurăm că activitatea educațională nu va fi afectată, siguranța și calitatea actului educațional rămân prioritare, toate proiectele finanțate din fonduri europene și naționale continuă fără modificări.

Suntem convinși că, prin înțelegere și colaborare, vom depăși această situație, în beneficiul elevilor”.

Pe de altă parte, la finalul întâlnirii reprezentanții delegației din Mârșa au dorit să-și exprime nelămurirea în legătură cu modalitățile prin care autoritățile administrației publice locale avrigene își îndeplinesc obligațiile menționate în Procedura privind reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar de stat și constituirea formațiunilor de studiu în învățământul preuniversitar de stat, în anul școlar 2025 – 2026, ca urmare a măsurilor adoptate prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri bugetar – fiscale? În opinia cetățenilor din Mârșa, de atitudinea, punctul de vedere și demersurile întreprinse de autoritățile locale se leagă speranța ca Liceul Tehnologic Mârșa, instituție de învățământ cu personalitate juridică, să-și continue activitatea.

 

 

 

Autor - Dan FRÂNCU
06 august 2025 la 22:09
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. motanul garfield

    Ce liceu are Marsa? Ce liceu e ala in care nimeni nu ia bacul? Nici macar la Giurgiu…

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 oră
CRISTIAN: S-a asfaltat tronsonul de drum dintre srăzile V şi XVI
Primăria Comunei Cristian informează cetățenii că au fost executate lucrări de asfaltare a carosabilului pe tronsonul de drum...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 1 oră
Muzeul ASTRA susține memoriul pentru dezvoltarea satului românesc
Muzeul ASTRA susține memoriul pentru dezvoltarea satului românesc. Documentul propune actualizarea cadrului legal pentru gospodăria țărănească tradițională, astfel...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 3 ore
România a câștigat procesul pentru Roșia Montană. Sibianul Ion Ariton a fost ministrul care a sprijinit România în arbitraj
România a câștigat definitiv procesul cu compania canadiană Gabriel Resources privind proiectul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 5 ore
Recomandarea săptămânii | Cătălin Neghină: „Poezia lasă urme”
Actor al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, poet, dramaturg și fost jurnalist cultural, Emil Cătălin Neghină este...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Au mutat tabăra în toiul nopții și au alergat pe munte: cum au ajuns cadeții AFT pe podium la Mountain Challenge Competition
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 19 ore
Demers artistic inedit: „Oraşul Imprimat”
Expoziția „Orașul Imprimat” a adus un suflu nou în viața culturală a Sibiului. Evenimentul reprezintă rezultatul primului proiect...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 21 ore
Sibiul se iluminează în albastru de Ziua Mondială a Diabetului
Ziua de 14 noiembrie este dedicată luptei împotriva diabetului zaharat la nivel internațional. A fost marcată pentru prima...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 21 ore
Dan Perjovschi și elita mondială a artelor vizuale, în dialog la Forumul Medierii Culturale 2026
Cluj-Napoca, în spațiul regenerat al Pavilionului Tinerilor (Parcul Feroviarilor), găzduiește cea de-a VIII-a ediție a Forumului Medierii Culturale,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 ore
Voleibalistele de la CSU Sibiu obţin al treilea succes consecutiv şi urcă pe locul secund
Echipa sibiană s-a impus, sâmbătă, în Sala ”Transilvania”, cu 3-1 în faţa formaţiei CS Mara Baia Mare, în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 23 ore
ACS Mediaş pierde derbiul cu Corona, la revenirea pe Stadionul ”Gaz Metan”. 4.000 de spectatori în tribune
Echipa din Mediaş a cedat cu 2-0 în faţa Coronei Braşov, cele douăechipe făcând rocada în fruntea clasamentului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 23 ore
Interul câştigă în mocirla de la Săcele şi rămâne pe loc de play-off
Echipa din Sibiu s-a impus, în aceatsă după-amiază, cu 2-1 la Săcele, în etapa a XIII-a a Ligii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Cinematograful „Pacea” ar fi împlinit anul acesta 90 de ani sau pe când sibienii mergeau la film la „Corso”
Tot nimerind momente aniversare mai puțin omagiate și mai puțin promovate cu tam-tam-ul aferent, ne-a ieșit că anul...
Actualitate
• 13 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.