Prin boscheți sau pe asfalt? Cum ajungem din cartierul Magnolia în centrul orașului

Prin boscheți sau pe asfalt? Cum ajungem din cartierul Magnolia în centrul orașului

Calea Șurii Mici este deja recunoscută drept viitorul pol de dezvoltare al Sibiului. Da, va dura câțiva ani până vom avea noul bulevard și, îndrăznesc să spun, noul spital județean.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În viitor, totul va fi lapte și miere: legături între autostradă, cartiere rezidențiale, zone comerciale, 6 benzi de circulație și piste de bicicletă. În prezent, avem doar iarbă și noroi.

Am luat-o la pas pe Drumul Hoților spre Centru, ca să mă bucur, încă, de verdeață și vremea însorită. Problema a fost că n-am știut pe ce cale să o iau: calea boscheților sau a asfaltului? Pe ”trotuarele” create de alți trecători mi-a fost teamă să merg, iarba fiind destul de înaltă, nu voiam să mă întâlnesc cu vreo căpușă/șopârlă sau chiar vreun șarpe. Și pânâ la urmă, eu eram intrusul în această situație, pentru că eu le-am invadat spațiul.

Așa că am decis să merg pe asfalt. Dar cum să merg pe șosea, când sunt la doar o palmă distanță de mașinile care nu circulă chiar cu o viteză redusă și ținând cont de numărul accidentelor, parcă n-aș risca. Revin la prima variantă, cea prin iarbă. Cu ochii țintiți doar în pământ, să nu mă intersectez care cumva cu vreo reptilă, dau cu fruntea de crengile copacilor.

Partea bună e că avem autobuz. Partea proastă e că avem o singură linie, 19, și nu vine atât de des, iar dacă îl pierzi, trebuie să aștepți cam 30 de minute. Într-adevăr, dacă ești mai norocos din fire, poți lua autobuzele pentru muncitori, dar care la fel, vin rar în zonă.

Și-acum să înceapă peripeția! Într-un final, am luat-o pe „trotuarele naturii” pentru că m-a ajutat vremea. Dacă ar fi plouat, ar fi trebuit să îmi iau cizmele de cauciuc. Cei care locuiesc în zonă știu exact despre ce vorbesc, pentru că nu de puține ori era să alunec pe noroi.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Deschid Maps-ul și verific cât fac până în centrul Sibiului. 58 de minute pe ceas! Nici mai mult, nici mai puțin. Cu autobuzul facem 30 de minute, iar cu mașina, 17 minute, destul de rezonabil. Avem și varianta Sibiu Bike City, chiar la blocurile din cartierul Magnolia, dar cine ar îndrăzni să meargă cu bicicleta pe un drum unde nu există nici trotuare, d-apoi piste speciale pentru cei pe două roți? Mai ales când în Sibiu sunt atâtea accidente în care sunt implicați bicicliștii care merg regulamentar, pe piste de biciclete.

Trotuarele încep a exista abia în dreptul Bazei Sportive Pamira, adică la 2 km de blocurile din Magnolia. Până acolo, tragem aer în piept și sperăm să ajungem cu bine.

Câini şi oi

Pe lângă aceste obstacole, mai apar și altele: câinii și oile. Ați citit bine. Acum câteva luni, trecând liniștită prin zonă, am dat nas în nas cu un câine, dar din fericire, unul prietenos. Probabil nu era unul de la stână, căci, în zonă își mai fac veacul și turme mici de oi.

Revenind la trotuarele noastre, să te întâlnești cu o persoană în zonă e ca și cum te întâlnești cu un român într-o țară străină: vă leagă ceva, brusc, deveniți empatici pentru că aveți ceva în comun: disconfortul din cauza lipsei trotuarelor.

Și ar mai fi ceva. Fată și firavă fiind, nu m-aș aventura într-o astfel de aventură, mai ales noaptea, când nu există iluminat public. Așa că mai bine aleg rideshare-ul, care e o variantă ceva mai costisitoare.

Odată ajunsă la Baza Sportivă, mi se ia o piatră de pe inimă și parcă, parcă, mă simt mai relaxată: „Avem trotuare!” De aici și până în centru e o plăcere să mergi, pentru că sunt peisaje frumoase și case îngrijite. La un moment dat, în cap mi-a răsărit personajul Harap Alb care și el săracul a trebuit să treacă prin mai multe experiențe negative când a plecat de la Împărat.

Lăsând basmele deoparte, eu și restul locuitorilor din zonă, abia așteptăm cu sufletul la gură crearea Bulevardului Calea Șurii Mici. Închidem ochii și ne spunem în gând: „Acum e cum e, dar și când va fi, nu mulți își vor permite să stea aici”. Până atunci, ne bucurăm de soare și sperăm că vor fi puține ploi în acest an, ca să nu fim nevoiți să ne luăm cizmele de cauciuc. Nu de alta, dar cu siguranță am fi priviți înduioșător de alți sibieni, și nu numai.

Primăria Sibiu și Consiliul Local au aprobat investițiile majore și au identificat și sursele de finanțare, doar că totul ia timp, documentațiile sunt doar în faze de început.  Tot în această zonă se derulează mai multe proiecte: Valetta Park, Sunny Days Residential Complex, West Side Park Residence, Kastani, Magnetu Residence, etc.

„Consider că trotuarele sunt esențiale pentru siguranța pietonilor, mai ales pe timp de noapte. Atunci când lipsesc, oamenii sunt nevoiți să circule pe carosabil, ceea ce nu doar că sporește riscul de accidente, dar creează și un disconfort constant — mai ales în zilele ploioase, când trebuie să mergem prin noroi. De aceea, trotuarele bine iluminate și accesibile ar trebui să fie o prioritate”, mi-a spus A.P, un localnic din zonă.

„Pe tronsonul de pe Calea Șurii Mici nu există trotuare, ceea ce face ca deplasarea pietonală să fie extrem de dificilă și periculoasă. Suntem nevoiți să circulăm pe carosabil, printre mașini, punându-ne zilnic viața în pericol. Situația se agravează considerabil în zilele ploioase, când zona devine noroioasă și impracticabilă, mai ales pentru părinții cu copii mici care nu pot folosi cărucioare în astfel de condiții. Având în vedere aceste aspecte, vă rugăm să luați în considerare amenajarea unor trotuare corespunzătoare, care să asigure siguranța pietonilor și un minim confort pentru locuitorii zonei”, a adăugat B.L, o altă persoană care locuiește în zonă.

 

 

Autor - Ștefania VESA
12 mai 2025 la 11:51
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. Dana

    Foarte bine ati punctat problemele. De ani de zile ni se promite ca se face Calea Surii Mici, dar intre timp pietonii nu exista

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 16 ore
Ce nu s-a făcut prin PNRR în Sibiu: 60 de proiecte figurează reziliate, suspendate sau eliminate din Plan
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 1 săptămână
Cele trei daruri din strada Constituției: Miriam și ulciorul cu iertare. Fetița croitorului Iozi, devenită ofițer în Tel Aviv
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 săptămână
Cum a transformat o familie din Sibiu un brand de băuturi răcoritoare într-un succes: peste un milion de doze vândute în primul an
Înainte să devină antreprenoare, Ștefana Peev a fost însoțitoare de zbor și a călătorit în zeci de țări....
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 2 săptămâni
O fabrică distrusă, 300 de locuri de muncă salvate. Lecția de viață adusă de Daniela Cîmpean din Spania
O fabrică devastată de inundații, sute de angajați care riscau să-și piardă locurile de muncă și o decizie...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 săptămâni
Mărginimea și Valea Târnavelor, într-o singură voce: povestea lui Răzvan Năstăsescu, între cântec și uniformă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 săptămâni
A învățat meserie de la tatăl său, iar astăzi conduce propria afacere de instalații termice și sanitare: povestea lui Valentin Drăguț
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 lună
Virgil Flonda i-a spus: „Te așteptăm pe la noi” | De 20 de ani pe scena Naționalului sibian: Cristina Ragos
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 13 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 luni
Răbdarea lutului și redescoperirea încetului | Povestea „Cristina Balerina”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 12 min de citit
Autor - Dominique BOICA Dominique BOICA
• acum 3 luni
“Ouă şi Unt” în “Oraşul de jos”. Povestea a doi bucureşteni care au lăsat Capitala pentru a porni un local inedit, la Sibiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 14 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
• acum 3 luni
La „Cracii Doamnei”, cea mai mare trecere o au piticii
Cunoscută sub denumirea de „Cracii Doamnei”, intersecția DN1 cu DN7C, din apropierea localității Cârțișoara, adăpostește o vastă expoziție...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 4 luni
RÂU SADULUI: Locul unde se face cea mai bună brânză de burduf. Secretul ciobanilor şi viaţa la munte
Brânza de burduf din Râu Sadului este considerată cea mai bună din România, datorită calității aparte a gustului,...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
• acum 4 luni
Independența, Balanța, Libertatea, 13 Decembrie: publicitate în comunism | Cum și unde își făceau reclamă marile fabrici ale Sibiului
Întreprinderile renumite ale Sibiului dinainte de 1989 erau  preocupate de marketing, chiar dacă acesta  servea unor scopuri diferite celor de...
Actualitate
• 6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.