Prevenirea, combaterea şi limitarea efectelor infestaţiei cu ţânţari

Prevenirea, combaterea şi limitarea  efectelor infestaţiei cu ţânţari

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

În plan global există mai mult de 3.000 de specii de ţânţari, fiecare având particularităţile sale, respectiv sunt specii care nu consumă sânge deloc, alţii nu preferă sânge uman, unele specii preferă să se hrănească seara, iar altele ziua.

Având sânge rece, ţânţarilor în general le este greu să trăiască la temperaturi scăzute, doar dacă iarna este blândă când unele femele reuşesc să o petreacă fără probleme, însă activitatea cea mai intensă o desfăşoară în perioada călduroasă a anului. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Un ţânţar cântăreşte în medie 2,5 mili­grame, lungimea corpului este între 3, 5 – 5 mm, corpul are o constituţie fragilă de culoare gri maronie, în torace sunt inserate trei perechi de picioare subţiri, acoperite de peri fini, o pereche de aripi înguste şi lungi, precum şi o pereche de aripi posterioare, mai reduse ca dimensiune, care servesc la stabilizarea acestuia.

Masculii prezintă nişte antene lungi, acoperite de peri aspri, trompa lor nu este făcută pentru a înţepa, iar femelele au antene mai scurte şi o trompă folosită la înţepat.

Femela ţânţar, după ce se hrăneşte cu sânge depune 150 -300 de ouă înfăşurate într-un înveliş special, lipicios, pe suprafaţa apei cu predilecţie apă stătătoare, băltoace, mocirle, iazuri sau jgheaburile acoperişurilor,.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Intregul ciclu evolutiv, cu durată de 2 – 3 săptămâni, de la faza embrionară, faza larvară până la pupă se desfăşoară exclusiv în apă, ţânţarii adulţi eclozează la suprafaţa apei şi încep imediat să zboare. În condiţii favorabile această specie tinde către o înmulţire în masă, populaţia lor cuprinzând un număr deosebit de mare de indivizi.

Femelele se hrănesc cu sânge odată la 2 -3 zile, înţepăturile lor având efecte neplăcute, prin apariţia in zona de contact de eriteme, pustii roşii şi urticarie.

Intensitatea înţepăturilor la om depind de genele fiecăruia, de faptul că îmbrăcămintea mai închisă la culoare, temperatura corpului şi mişcarea sunt lucruri care atrag ţânţarii,

De asemenea există o mulţime de compuşi emanaţi de corpul uman, din care unii au capacitatea de a respinge ţânţarii, alţii atră­gându-i, în funcţie de secreţiile şi mirosul fiecărei persoane în parte, ţânţarii având preferinţe diferite, de la specie la specie.

Ţânţarii nu provoacă pagube alimentelor sau materialelor, sunt supărători datorită zgo­motului pe care îl fac în timpul zborului, însă se regăsesc în categoria agenţilor dăunători pentru igienă şi agenţi importanţi în transmiterea unor boli, unele extrem de grave.

În general, înţepăturile de ţânţar nu pun sănătatea în pericol, însă sunt extrem de deranjante, în unele cazuri se poate ajunge la situaţii delicate prin provocarea de alergii prin iritarea zonei înţepate care provoacă dureri.

Cu toate acestea, ţânţarii sunt responsabili pentru un număr însemnat de decese înre­gistrate anual în întreaga lume, datorită bolilor răspândite de ei, cu predilecţie în zona tropicală, cum este malaria, encefalita sau febra galbenă şi virusul West Nile (pe care îl iau de la păsări şi îl transmit oamenilor, scăzând dramatic eficienţa sistemului imunitar).

Există însă pericolul datorită încălzirii globale a climei, ca speciile care  transmit aceste boli să se răspândească tot mai mult din zona tropicală spre nord.

La animale anumite specii de ţânţari sunt vectori pentru transmiterea, la rumegătoare, a Bolii limbii albastre, sau a Dermatozei nodu­lare contagioase, la câine Dirofilarioza, dar şi alte boli care produc morbiditate şi mortalitate ridicată la animale, precum şi însemnate pierderi economice.

Pentru limitarea acţiunii nocive a acestor insecte asupra stării de sănătate a populaţiei umane şi animale, se impun aplicarea unor măsuri de prevenire şi combatere de ordin general şi specifice prin care să se limiteze posibilitatea de dezvoltare şi răspândire a ţânţarilor, precum şi lichidarea lor în zonele în care habitează.

Recomandările în acest context se referă la:

– Identificarea zonelor favorabile dezvoltării şi înmulţirii speciilor de ţânţari

– Responsabilitatea autorităţilor locale şi a unităţilor specializate privind efectuarea lucrărilor de amenajare şi întreţinere a râurilor, a lacurilor şi a zonelor limitrofe acestora pentru a împiedica băltirea apelor.

– Efectuarea lucrărilor de defrişare a resturilor vegetale excesive din parcuri, zone de agre­ment cu luciu de apă, grădinile din spaţiile  intravilane, de pe suprafeţele de pajişti naturale, etc.

– Solicitarea de către autorităţile locale impli­cate, sau de către populaţia interesată,  pentru efectuarea dezinsecţiilor în zone şi spaţii unde prezenţa ţânţarilor este evidentă, prin unităţi cu activitate în domeniu, dar şi pentru asigu­rarea asistenţei de specialitate prin ingineri agronomi, medici umani, medicii veterinari,

– Respectarea procedurilor de dezinsecţie prin: folosirea de substanţe omologate din grupele de toxicitate II şi IV, care nu sunt dăună­toare omului şi animalelor şi care sunt verificate ca eficienţă; efectuarea dezinsecţiei în două etape, în prima etapă se urmăreşte extermi­narea insectelor vii, urmărind ca la 18 – 21 de zile să fie exterminate ouăle şi larvele de insecte.

– Colaborarea cu medicii veterinari pentru efectuarea acţiunilor sanitare veterinare, în special a tratamentelor antipartazitare şi a dezinfecţiilor, dezinsecţiilor şi a deratizărilor, în situaţiile în care aceste acţiuni se impun.

– Protejarea spaţiilor prin plase de protecţie şi după caz folosirea unor aparate care emit ultrasunete pentru alungarea ţânţarilor.

– Populaţia să se protejeze purtând îmbrăcăminte adecvată, să evite zonele cu băltiri, împădurite sau cu vegetaţie înaltă în special în perioada caldă a anului.

– Colaborarea permanentă cu alte autorităţi judeţene responsabile, prin informări recipro­ce şi acţiuni comune pentru realizarea măsu­rilor de prevenire şi combatere a dăunătorilor.

– În situaţii deosebite de infestaţie masivă, de înţepături cu reacţii locale evidente, în special în zona globului ocular, în stări alergice, se recomandă apelarea la medici pentru intervenţii de specialitate.

 

Dr. Penţea Ioan Viorel – Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

21 iunie 2023 la 18:55
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 25 minute
RĂȘINARI: Primarul Bogdan Bucur răspunde criticilor privind informarea publică despre proiectul MPI
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
VIDEO | Semafoarele inteligente au fost pornite în centrul Sibiului. Haos generalizat în trafic
La scurt timp după punerea în funcțiune parțială a semaforizării adaptive de pe axa de trafic Vasile Milea...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
MARPOD: Primarul, ospătar pentru o zi. 120 de vârstnici, sărbătoriți de Ziua Pensionarului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Adopții de pisici și activități pentru copii, sâmbătă, la Șura Culturală Gușterița
Sibienii sunt invitați sâmbătă, 10 octombrie, la Șura Culturală Gușterița, la cea de-a șasea ediție ZAPP – Ziua...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
Calendarul plăților sociale în Sibiu, în octombrie. Când intră alocațiile, indemnizațiile și celelalte beneficii
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Sibiu a anunțat calendarul plăților pentru beneficiile de asistență socială...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
SĂCĂDATE: Tradițiile au adus comunitatea împreună la Târgul Sâmburarilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Tren periurban pentru Sibiu: cetățenii, chemați să decidă viitoarele rute și frecvențe
Sibienii sunt invitați să își spună părerea despre modul în care se deplasează zilnic în oraș și în...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Comunicat de presa Comunicat de presa
• acum 3 ore
Mai bine de jumătate de secol de muzică pe scena. Adrian Ordean a aniversat 55 de ani de carieră printr-un concert festiv
La începutul lui octombrie a avut loc la Centrul Cultural ,,Ion Besoiu” din Sibiu Concertul Aniversar ,,55 de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Testul de la stână pe Via Transilvanica: Cum negociem cu câinii de pe traseu la atelierul „Anii Drumeției”
Programul regional de turism „Anii Drumeției” organizează duminică, 11 octombrie, un atelier practic dedicat siguranței pe traseele montane....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
Ce rămâne după PNRR în județul Sibiu. Investiții de peste 688 de milioane de lei în școli, spitale și transport
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 15 ore
Fetele de la Interstar o surclasează pe Dinamo şi preiau şefia seriei. Sibiencele, singurele cu maximum de puncte
Echipa feminină a AS FC Interstar a câştigat, duminică, pe teren propriu, cu 13-0 meciul disputat pe terenul...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 15 ore
Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu pentru funcția de premier. A patra nominalizare de la începutul crizei politice
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat luni seară pe Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, după o nouă rundă...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.