"Prefer mărturia conştiinţei mele"

n Marcus Tullius Cicero a rămas în istorie ca unul dintre cei mai renumiţi oratori, filozofi, politicieni romani (106-43 î.e.n.), un homo universalis care a influenţat literatura latină şi politica epocii. A fost senator şi consul, a avut momente de glorie şi de decădere (exilat în Grecia). A sfârşit tragic, ucis de oamenii lui Marcus Antonius, pe care iniţial îl sprijinise. Multe cuvinte memorabile ne-a lăsat Cicero şi vă redau câteva de ţinut minte:"Adesea, omul îşi este singur cel mai mare duşman; Ce-ţi poţi dori mai mult decât să ai pe cineva cu care să poţi vorbi ca şi cu tine însuţi?; Prefer mărturia conştiinţei mele tuturor cuvân­tărilor ce se pot ţine despre mine; Dacă nu ne e ruşine să o gândim, n-ar trebui să ne fie ruşine s-o şi spunem; A face pe prostul la timpul potrivit este cea mai mare înţelepciune" (Cu o condiţie: să ştii care e acel timp potrivit-n.i.d.) n Nicolae Manolescu are dreptate când spune: "Am condus eu însumi suficient de multe teze de doctorat ca să ştiu că e imposibil ca un coordonator să nu recunoască un eventual plagiat al candidatului, oricât de superficial ar citi teza". Nu ne spune şi câte doctorate a apro­bat ştiind asta! n "Toată lumea pare de acord în a fixa minunatul (sic) an 1989 drept mo­ment de răscruce al istoriei când-în câteva luni de zile-toate ţările numite "socialiste"au încetat să existe ca ţări socialiste devenind ţări normale, adică ţări ca toate celelalte".Citesc şi râd, mai ales că tâmpeniile astea le scrie unul Mihai Zamfir, născut în 1940, care în facultate i-a avut profe­sori pe Tudor Vianu şi Pierre Guiraud, la Universităţile din Bucureşti, respectiv Nisa, şi-a luat doctoratul cu Şerban Cio­culescu, a fost profesor univer­sitar prin ţări de limbă portugheză etc. In perioada 1970-1972 a fost consilier în Ministerul Învăţă­mântului…Publică aceste "gân­duri" în presa românească, fără pic de jenă, el, care a beneficiat de toate "nenoro­cirile" socia­lismului. Iar ca acest cameleon bătrân mai sunt sumedenie.n Apropo, în urmă cu câţiva ani, am publicat o carte intitulată "Nu toţi am fost jigodii". Mă simt dator să adaug: "Nu toţi, dar o mare parte".n L-am întrebat pe un magistrat vechi dacă putem vorbi despre o neîncredere a oa­menilor în justiţie,în cei care aplică legea. M-a luat pe ocolite, cu americanii, care vorbesc de o criză în acest domeniu de vreo 30 de ani, de situaţia din ţările UE şi alte verzi şi uscate. In final, mi-a spus ce, de fapt, ştiam: "Politica se identifică, în cazul partidului de guvernământ, cu statul, iar statul a fost întotdeauna deasu­pra legii, pe care o face conform intereselor lui". Nu vă mai relatez ce mi-a răspuns când l-am întrebat, vorba lui Lenin:"Ce-i de făcut?" n Poeta Nora luga pare că se bucură că în 4 ianuarie viitor va împlini 92 de ani:"Nu ştiu dacă suma asta mai încape în calendar – ori e numărătoarea inversă – cum adică? Mă gân­deam pe altă planetă!…Sunt foarte mândră că mă iubesc nemţii. Fiindcă mai toţi sunt bărbaţi!(…)". Nora luga, deşi născută în Bucureşti, este foarte legată sufleteşte de Sibiu şi de sibieni, fiind profesoară de limba germană şi venind cu plăcere aici de câte ori este invitată, în pofida vârstei înaintate. Este de o vivacitate debordantă (semă­nând cu mama): "Nu pot să scap de mine, mă iubesc atât de mult, încât, de câte ori vorbesc cu creierul meu, vorbesc cu un iubit. "Ferice de cei care pot fi aşa până la final".