Precum în cer, așa și pe pământ: „Fierăria albastră” – Raiul cu nicovală din Apoș

Dacă e miercuri, e povestea săptămânii, ca de obicei „culeasă” de pe pagina de socializare a președintei CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.

„În capătul Apoșului, acolo unde se sfârșește asfaltul, încep să se audă sunetele sacadate ale unei nicovale. Soarele dogorește deasupra fierăriei și a lanului de porumb învecinat care anunță belșug pentru cei puțin peste 300 de locuitori ai satului.

Ovidiu Miclea are 46 de ani și este unul dintre prea puținii fierari ai județului Sibiu. Cât este ziua de lungă, bate fierul până-i cald: „Este mare nevoie de scoabe, chei de îmbinare, cuie, mânere sau balamale de poartă pentru casele care se reabilitează pe Valea Hârtibaciului. Am comenzi inclusiv de la „Ambulanța pentru monumente” sau de la diverși artiști”, spune bărbatul atent la bucata de metal ce-și schimbă forma văzând cu ochii.

În ziua în care l-am vizitat, fierarul din Apoș făcea scoabe: „Sunt pentru îmbinarea grinzilor. La final, le dau cu o ceară de albine și gata, nu mai ruginesc”.

Omul aproape că s-a lipit de nicovală în urmă cu 40 de ani, bunicul fiind cel care i-a pus ciocanul în mână. „Îl chema Octavian, iar lumea-l știa de Moș Tovian. A fost fierarul din Ighișul Vechi și a muncit până la 80 de ani. La început m-a învățat să fac „opturile” de înnodat lanțul și tot felul de cârlige. Eram fascinat de tot ceea ce știa să facă”.

Din Ighișul Vechi, sat al comunei Bârghiș, Ovidiu Miclea a ajuns să fie fierar la doar câțiva kilometri distanță, în Apoș, după ce a urmat o cale lungă, printre  străini: „Am muncit în construcții, am fost și îngrijitor la cai, în Austria. M-am întors acasă, că tot aici este mai bine.”

Fierarul nu este omul care să se întindă la taifas. Cărbunele sfârâie sub suflul aerului împins de compresor, iar bucățile de fier sunt trase cu cleștele din jar și puse pe o nicovală zdravănă, cocoțată pe un trunchi de stejar noduros. Fiecare lovitură a ciocanului face ca fierul să scuipe scântei pe podea, iar locul să răsune a toacă metalică.

Este un ritual precis, în care fiecare lucru are locul și sensul său. „Acesta este cleștele lui Moș Tovian. Mai am de la el câte unelte”, spune meșterul cuprinzând în palmele bătătorite fărâma de moștenire. Până la urmă, precum meseria-i brățară de aur, așa și dragostea pentru fierul încins a fost cel mai de preț lucru pe care bătrânul fierar l-a putut lăsa nepotului său.

„Eu am o fată de 18 ani. Este elevă la Liceul de Arte din Sibiu, îi place mult să picteze. Ea nu mă va moșteni ca meserie, dar sper să am nepoți pe care să-i învăț”, mai mult murmură omul văzându-și de treabă.

Fierăria din Apoș a ajuns să păstreze viu meșteșugul de pe Valea Hârtibaciului și datorită banilor europeni. „Am avut un proiect de dotare de vreo 50.000 euro. M-a ajutat foarte mult domnul Mihai Barbu, căruia îi mulțumesc”, spune fierarul care are o colaborare continuă cu proprietarul hergheliei „Villa Abattis” din localitate. Un ciocan pneumatic, o mașină de găurit cu coloană sau un aparat de sudură se află printre noile dotări ale fierăriei, utilaje care l-ar fi făcut să pălească de invidie pe Moș Tovian, care toată viața a îmblânzit fierul doar cu forța propriilor brațe și priceperea minții.

Pe Ovidiu Miclea l-am lăsat cufundat în munca în care crede aproape cu sfințenie. Știe că pe el se bizuiesc constructori, arhitecți, artiști și mai toată suflarea din acea parte a Văii Hârtibaciului.

Clinchetul sacadat, ca de clopot al nicovalei, se preumblă prin tot locul, iar timpul stă în loc, vrând parcă să cruțe tot și toate.

Pe peretele clădirii stă scris „Fierăria albastră”, culoare în care a fost zugrăvită întreaga casă, împrumutată parcă din seninul cerului. Înăuntru trudește Ovidiu Miclea, fierar în satul Apoș din județul Sibiu, cel cu oameni și locuri de poveste!”.