Medicul internist, în linia întâi a deciziei medicale. Dr. Oana Claudia Moșteanu: „Fiecare minut contează”

Medicul internist, în linia întâi a deciziei medicale. Dr. Oana Claudia Moșteanu: „Fiecare minut contează”

În spatele deciziei de internare, transfer la Terapie Intensivă sau externare se află, de multe ori, evaluarea rapidă și complexă a medicului internist de gardă. Dr. Oana Claudia Moșteanu, medic specialist Medicină Internă și medic rezident Nefrologie în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, vorbește despre rolul acestei specialități în gestionarea urgențelor medicale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În Unitatea de Primiri Urgențe, prima evaluare și stabilizare a pacientului sunt realizate de medicii de urgență. Medicul internist intervine atunci când starea pacientului, severitatea unei decompensări sau prezența mai multor boli asociate impun internarea pe una dintre secțiile medicale.

„Principala mea responsabilitate în gardă este să analizez riguros fiecare caz trimis spre internare, să stabilesc prioritățile în funcție de gradul de instabilitate și să mă asigur că pacientul primește investigațiile imperios necesare și tratament țintit chiar din UPU”, explică dr. Oana Claudia Moșteanu.

În situațiile în care sunt mai multe solicitări simultane, prioritate au pacienții instabili din punct de vedere hemodinamic sau respirator și cei cu risc mare de deteriorare. Comunicarea cu medicul de gardă de pe secție rămâne esențială pentru ca internarea și tratamentul să continue fără întârzieri.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Stabilizarea pacientului și căutarea cauzei, în același timp

Un pacient care ajunge la Urgențe cu dificultăți severe de respirație, tensiune arterială scăzută și stare generală alterată reprezintă o urgență medicală majoră. După inițierea măsurilor de suport vital, medicul internist evaluează sistemic cazul și stabilește strategia terapeutică.

„Nu așteptăm să avem toate analizele de laborator pentru a acționa. Stabilizăm pacientul și căutăm cauza simultan, pentru că prioritățile noastre sunt siguranța și viața omului din fața noastră”, arată medicul.

În primele minute, echipa medicală urmărește corectarea deficitului de oxigenare, restabilirea unei presiuni de perfuzie adecvate, efectuarea analizelor și a investigațiilor rapide, inclusiv ecografia, atunci când este necesară. În funcție de gravitate, pacientul poate fi transferat direct la Terapie Intensivă sau internat pe o secție medicală, sub supraveghere.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În cazul durerii toracice însoțite de modificări sugestive la electrocardiogramă, prioritatea este stabilizarea pacientului, monitorizarea funcțiilor vitale și recoltarea rapidă a analizelor necesare, inclusiv a troponinei. Consultul cardiologic este solicitat de urgență atunci când există suspiciunea de sindrom coronarian acut, mai ales dacă pacientul este instabil.

„Ancheta” diagnosticului diferențial

O altă provocare este reprezentată de pacientul cu stare de conștiență alterată și multiple afecțiuni cronice, atunci când cauza nu este evidentă de la început. După excluderea urgențelor chirurgicale, neurologice sau neurochirurgicale, începe ceea ce medicul numește „ancheta” de diagnostic diferențial.

Sunt evaluate echilibrul gazometric, hidroelectrolitic și acidobazic, istoricul bolilor, tratamentele urmate, posibile erori de dozaj sau interacțiuni medicamentoase, precum și semnele unei infecții. Informațiile oferite de aparținători pot fi, de asemenea, decisive pentru a stabili cum au apărut simptomele.

Decizia privind externarea, internarea pe secția de Medicină Internă sau transferul la Terapie Intensivă se ia în urma unei evaluări integrate. Medicii urmăresc stabilitatea tensiunii arteriale, pulsului și saturației de oxigen, starea generală, răspunsul la tratamentul administrat, rezultatele analizelor, ale electrocardiogramei și, după caz, ale investigațiilor imagistice.

Un pacient poate fi externat atunci când este stabil clinic și poate continua în siguranță tratamentul la domiciliu. Internarea pe o secție medicală este indicată atunci când sunt necesare tratament, investigații suplimentare și monitorizare. Terapia Intensivă devine necesară în situațiile severe, cu instabilitate hemodinamică sau respiratorie, disfuncții acute de organ, alterarea importantă a stării de conștiență ori nevoie de suport avansat.

„Medicina internă rămâne una dintre specialitățile fundamentale ale medicinei moderne, prin capacitatea de a integra datele clinice și paraclinice și de a privi pacientul în ansamblul său, nu doar prin prisma unei singure afecțiuni”, subliniază dr. Oana Claudia Moșteanu.

Potrivit acesteia, dincolo de investigații și protocoale, medicina internă înseamnă discernământ clinic, responsabilitate și capacitatea de a lua decizii corecte într-un timp în care fiecare minut poate conta.

Autor - Ștefania VESA
03 octombrie 2026 la 16:01
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 minute
Aproape 6 din 10 apeluri la 112, în Sibiu, nu au fost urgențe. Poliția cere folosirea responsabilă a numărului
Aproximativ 14.000 dintre cele 23.700 de apeluri primite prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
Asfalt nou pe bulevardul Vasile Milea. Lucrările pe carosabil încep în noaptea de duminică
Lucrările de reparații de pe bulevardul Vasile Milea din Sibiu au avansat, iar trotuarele de pe partea cu...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
Sibiul l-a aplaudat pe Adrian Ordean, la aniversarea a 55 de ani de carieră
Sala Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu a găzduit, vineri seara, concertul aniversar „55 de ani de muzică...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Expoziție de imaginație în Piața Mică, în weekendul Nopții Albe a Galeriilor
Orașul Artiștilor aduce, în acest weekend, în Piața Mică din Sibiu o expoziție care pune sub semnul întrebării...
Actualitate
• 2 min de citit
„Am pornit motoarele. Care sunt următoarele proiecte?” După infuzia PNRR, constructorii reclamă predictibilitate, în timp ce BNR avertizează asupra dependenței dăunătoare de bugetul de stat
Statul vorbește despre deficit, prioritizarea investițiilor, constructorii cer facturi achitate la termen, în timp ce consilierul guvernatorului BNR...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
Turist din București, mort după o cădere de aproximativ 200 de metri în zona Iezerul Caprei
Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din București, și-a pierdut viața vineri, după ce a alunecat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 17 ore
A1 Sibiu – Boița se închide de luni pentru aproape trei luni. Restricțiile ar putea fi prelungite
Autostrada A1 va fi închisă, începând de luni, 5 octombrie, între nodurile rutiere Cisnădie și Boița. Restricțiile sunt...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 20 ore
Semaforizarea smart intră în funcțiune în trei sensuri giratorii importante din Sibiu
De marți, 6 octombrie, de la ora 10, traficul din trei dintre cele mai aglomerate intersecții ale Sibiului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 ore
(ACTUALIZARE) Interul câştigă al treilea meci consecutiv şi urcă pe locul secund. Urmează marele derbi, cu Corona
Interul obţine, în această seară, al treilea succes consecutiv în campionat, 2-1 cu CSO Teleajenul, pe "Municipal". În...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 23 ore
Târgul de Toamnă al Producătorilor, sâmbătă, la Obor
Pieţe Sibiu SA reaminteşte că sâmbătă, 3 octombrie, Târgul de Toamnă al Producătorilor este deschis în incinta Târgului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
”Călăreţii roşii” pierd amicalul cu Corvinul, ultimul meci desfăşurat pe stadionul din Hunedoara
Echipa din Şelimbăr a cedat cu 2-0 în meciul de verificare susţinut vineri după-amiază, la Hunedoara, cu prim-divizionara...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 06.10.2026 SIBIU, Cale...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.