Pornind de la un răspuns: oricum am întoarce-o, mâzgălelile "grafitti" sun ilegale

Pornind de la un răspuns: oricum am întoarce-o, mâzgălelile "grafitti" sun ilegale

A făcut ceva valuri mici (dar nu suficient de mari) faptul că o patrulă a Poliţiei Locale a surprins două fete, minore, care mâzgăleau chestii prin Sibiu şi le-a amendat cu  2 x 1.500 lei. Unii, printre ei chiar o gazetă de Bucureşti, le plângea de milă că uite, na, Poliţia Locală nu are altceva de făcut decât să vâneze minori şi că a trecut de la băbuţele cate vând pătrunjel la colţul străzii la sărmanii copii care desenează şi ei pe unde pot. Au mai fost unii care au zis că mai bine s-ar amenaja talentaţilor vandali ai Sibiului locuri speciale unde să-şi desăvârşească talentul, doar ajung şi ei în 3-400 de ani să facă o artă murală din care inţelege fiecare ce are chef, ca la SISAF – Festivalul de artă stradală. Uitând desigur că au panouri prin parcuri, dacă-i chinuie rău talentul  
Totuşi, opinia generală a fost că amenda a dat bine dar insuficient şi mai ales că ar fi meritat şi ceva muncă la locul faptei, adică dacă tu ai mânjit, tu să cureţi. Cert e că "arta" asta care umple pereţii Sibiului este ilegală, oricum am întoarce-o.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Am dat şi noi ştirea cu amenda, iar Primăria Sibiu anunţa aşa pe pagina ei de facebook: "O patrulă a Poliției Locale a surprins două minore cu vârsta de 16 ani în timp ce scriau cu marker pe stația de autobuz de pe Calea Dumbrăvii din zona clădirii CEC, pe zidul acesteia, pe piciorul unui stâlp de afișaj stradal, pe pereții de lângă trotuar și pe indicatoare rutiere. ”Aventura” tinerelor îi va costa scump pe părinți. Polițiștii locali vor aplica amenzi în valoare de 1500 de lei fiecare, cuantumul maxim al amenzii prevăzut de legislația în vigoare fiind de 3000 lei.” Acum să vedem mai departe.

"Grafitti" de începâtori
 
Am vaga impresie, până la proba contrarie, că de fapt făptaşul principal a fost unul, cealaltă fată fiind mai mult însoţitor şi ţinător de şase decât "artist". De ce? Pentru că, aşa cum arată pozele făcute de Poliţia locală, se vede frecvent un "tag": "ALEXUŢA" celalălat, "CIURLICA" (?)  fiind doar într-un singur loc.  

"Tag"-uiala asta e cea mai nocivă din tot grafitti-ul. E de fapt o versiune mâzgălită a unei semnături, deşi unii au impresii că e artă că mamă,c e efort este să-ţi faci o "identitate" dina sta. E o mostră de vandalism îmbuibat, făcut doar aşa, ca să fie, fără nimci rebel în el de vreme ce tot la căldurica de la mămica ajung "facdăsistemii" cu sprayuri şi markere dupăc  efac pe eroii prin oraş. Părerea mea este că aici am avut parte de începători, că începătorii sunt de regulă (sur)prinşi aşa, de patrule, celialţii fiind şi mai rapizi, şi mai abili, acţionând prin locuri mai ascunse. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cei buni fac, într-adevăr artă, dar Sibiul este exclus aici de pe hartă, el fiind încă în epoca de piatră cu tot festivalul acela cu tot, care e un fel de expoziţie de fragitti "cuminte", de artă "pro-sistem". Grafferii care într-adevăr vandalizează "profesionist" nu prea sunt prinşi ori pentru că la cum spune gura burgului, ori sunt copiii unor persoane prea, cum să zic, prea, ori că sunt prea abili, ori că efectiv trebuie o muncă prea multă ca să fie prinşi iar treaba se lasă la mila camerelor de supraveghere. NARV şi LTS nu prea cred că sunt tangibili, de şi o parte din "crew" a fost identificată odată pe Gh Lazăr..  Mai noul "7Click" a fost parcă prins o dată. Restul şi covârşitoarea majoritate, wannabisme şi teribilism pubero-adolescentin, care profită de toleranţa şi ignoranţa autorităţilor.

Câteva întrebări ca care (nu) aşteptăm răspuns

Apărătorii curentului ăstuia distructiv sau spălătorii de imagini de Sibiu aşa-zis occidental, au texte la ei că maramite şi la Berlin şi în marile capitale europene e la fel. Dar că la Berlinn şi implicit în marile capitale europene există udneva baze de date cu aceste "tag"-uri. La Sibiu s-a auzit măcar de aşa ceva? Tot aşa, sunt curios dacă rarii prinşi asupra faptului au fost amendaţi doar pentru ce au focut în acel moment sau pentru TOT ce au mâzgălit în oraş? Asta ca să ştim cât să râdem când aflăm răspunsul. Apropo, cum se face că anumite clădiri NU SUNT "desenate", deşi cele din jur sunt? 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ce spune legea?

Legea e clară. E vandalism. Uite, Legea nr. 554/2003 "privind măsuri pentru asigurarea aspectului estetic al Capitalei şi al altor localităţi", este cât se poate de clară:  
Articolul 1: "Înscrierea sau aplicarea pe ziduri, pe fatadele imobilelor proprietate publică sau privată, pe monumente istorice şi de arhitectura sau pe orice alt tip de construcţii a inscriptiilor neautorizate, prin utilizarea de vopsele, sprayuri şi alte asemenea materiale care murdaresc sau produc deteriorarea ori distrugerea bunurilor în cauza, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5 milioane lei la 25 milioane lei". (atunci era în milioane,a dică 500-2.500 lei, n.n.) Articolul 2: "Persoanele sancţionate contraventional pentru faptele prevăzute la art. 1 au şi obligaţia de a suporta cheltuielile pentru refacerea aspectului estetic al bunului în cauza, a căror contravaloare se achită în termen de 5 zile de la data rămânerii definitive a procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, potrivit documentelor emise de prestatorii de servicii autorizaţi."

Articolul 3: "În cazul în care faptele sunt săvârşite de minori, amenda contravenţională şi cheltuielile prevăzute la art. 2 sunt suportate de către părinţii sau tutorii acestora." Constatarea faptelor şi aplicarea amenzilor se fac "de către personalul împuternicit de la consiliile locale" şi de către organele de poliţie, iar "sumele încasate se constituie venit la bugetul autorităţii locale pe teritoriul căreia s-a comis contravenţia".

Dacă s-ar da amenzi pe câte graf-uri ar avea Sibiul, am fi mai tari ca Dubaiul la putere financiară şi am dicta economic SUA şi Chinei, ce mai… 
Deci lefe avem, mai aşteptâm cu drag ca ea să fie aplicată, că de aia vă plătim. 

O scrisoare şi un răspuns

"Bună ziua, vă scriu din partea asociației Mihai Viteazu nr. 1 Şelimbăr, în imobilul nostru situat la adresa menționată mai sus sunt exact aceleași desene, enorme, am chemat firma de curățenie, n-au reușit să le şteargă. Mă întreb dacă aveți cumva contactul patrulei comunitare care a înregistrat acest incident. Am dori și noi ca asociație sa facem plângere.  Mulțumesc!".

Aici e mai complicat. Pentru că e vorba de un loc vandalizat din Şelimbăr, dar făptaşii par a fi din alt "UAT", din Sibiu. Păi, conform legii, trimiteţi plângere la Primărie şi la poliţia locală. Nu ştiu cât şic e se va rezolva. În cazul dv, aş spune ca să fie trimisă plângere şi pe adresa Poliţei Locale Sibiu, care a prins în flagrant făptaşii. Şi ar fi bine ca  proce proprietar sau asociaţied e proprietari, cu zidurile devastate de mâzgălelile acestea să bombardeze autorităţile cu reclamaţii, plâgeri, petiţii, etc. La fel şi presa. Trimiteţi domnule câteva vorbe cu poze şi facem şi noi ce putem, cât putem. Că vorba aia suntem în războiul ăsta de multă vreme şi ne-au înjurat destui că nu înţelegem "arta" asta. Dar morala ar fi că lucrurile nu pot fi lăsate baltă şi că sunt legi care reglementează aceste aspecte. Trebuie însă sunat mai des "deşteptarea" pe la cei răspunzători.   

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
10 mai 2023 la 19:31
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
Sound Explorers aduce muzica clasică mai aproape de copiii din județul Sibiu
Muzica clasică se transformă într-o aventură interactivă pentru copiii din județul Sibiu. În perioada 6–13 octombrie 2026, proiectul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Design Day aduce la Sibiu designeri de interior și consultanță gratuită pentru participanți
Design Day, eveniment dedicat designului interior, revine la Sibiu sâmbătă, 10 octombrie 2026. Manifestarea va avea loc la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 22 ore
Octombrie continuă cu vreme frumoasă. apoi se va răci
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, remea va fi predominant frumoasă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 22 ore
Ca să fii de-al locului, trebuie să cunoști denumirile locului. Un fel de ghid pentru turiști și nou-veniți
Cunoști că un localnic e... localnic, după mai multe elemente. O dată, se mișcă lejer prin localitate, fără...
Actualitate
• 16 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferenţă de două posesii, la debutul în noul sezon. ”Fouss” şi MJ înscriu aproape două treimi din punctele ”galben-albaştrilor”
Baschetbaliştii sibieni au fost învinşi, sâmbătă seara, la Piteşti, cu 90-86 în runda inaugurală a noului sezon al...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 1 zi
ACS Mediaş, al treilea succes consecutiv în Liga 3. Meci cu şapte goluri la Săcele
Echipa lui Cosmin Vîtcă a obţinut, sâmbătă după-masă, al treilea succes consecutiv în campionat, după cel de la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Sibiul l-a aplaudat pe Adrian Ordean, la aniversarea a 55 de ani de carieră
Sala Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu a găzduit, vineri seara, concertul aniversar „55 de ani de muzică...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Expoziție de imaginație în Piața Mică, în weekendul Nopții Albe a Galeriilor
Orașul Artiștilor aduce, în acest weekend, în Piața Mică din Sibiu o expoziție care pune sub semnul întrebării...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
• acum 2 zile
„Am pornit motoarele. Care sunt următoarele proiecte?” După infuzia PNRR, constructorii reclamă predictibilitate, în timp ce BNR avertizează asupra dependenței dăunătoare de bugetul de stat
Statul vorbește despre deficit, prioritizarea investițiilor, constructorii cer facturi achitate la termen, în timp ce consilierul guvernatorului BNR...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(ACTUALIZARE) Interul câştigă al treilea meci consecutiv şi urcă pe locul secund. Urmează marele derbi, cu Corona
Interul obţine, în această seară, al treilea succes consecutiv în campionat, 2-1 cu CSO Teleajenul, pe "Municipal". În...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Târgul de Toamnă al Producătorilor, sâmbătă, la Obor
Pieţe Sibiu SA reaminteşte că sâmbătă, 3 octombrie, Târgul de Toamnă al Producătorilor este deschis în incinta Târgului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
”Călăreţii roşii” pierd amicalul cu Corvinul, ultimul meci desfăşurat pe stadionul din Hunedoara
Echipa din Şelimbăr a cedat cu 2-0 în meciul de verificare susţinut vineri după-amiază, la Hunedoara, cu prim-divizionara...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.