Foto: Dumitru CHSIELIŢĂ
Când i-am spus unui prieten că merg să fotografiez elefanţi, a fost foarte încântat. A crezut că ori au adus aşa ceva la grădina zoologică, ori că a venit iar circul prin oraş. Eroare, elefanţii în cauză nu erau nici noi achiziţii de la zoo şi nici de circ. Erau, adică sunt, altfel de „elefanţi”. Dintre care unul chiar întreg.
Unde găseşti elefant la Sibiu? Păi erau, pe vremuri în parcuri. Tobogane în formă de elefant foarte populare printre copiii vremii (nu la fel de populare ca Marele Tobogan de pe locul actualului loc de dat cu skate-ul de pe bd. Coposu, dar pe aproape), în ciuda faptului că era cam jenant să explici că intri prin fundul elefantului ca să te dai pe trompă. Unul dintre acestea încă mai e funcţional, în Sub Arini. Erau mai multe prin parcurile din cartiere dar au dispărut, cu timpul, nu am idee de ce, nici nu mai contează. Poate mai sunt, pe undeva, dar încă nu am cercetat. Dar există, la Sibiu, un fel de cimitir al elefanţilor. Sau al toboganelor de beton. Acolo am fost eu,r ecent.
Toboganul elefant, o istorie rapidă
Orice copil sibian cunoaşte acest model de tobogan. Făcut din beton armat, era de forma unul elefant. Nu era spectaculos, dar era util şi aspectuos pentru locurile de joacă fără pretenţii, pentru copii fără pretenţii ai unor părinţi fără pretenţii din vremurile fără pretenţii.

Foto: Dumitru CHSIELIŢĂ
Ideea construirii lui a apărut, cred eu, în 1979, când copiii de la cercul de ceramică și modelaj de la Casa Pionierilor au realizat cu prilejul Anului Internaţional al Copilului, un concurs de idei practice pentru îmbunătăţirea „mobilierului” din parcuri şi locuri de joacă, după preferinţele şi necesităţile principalilor beneficiari – copiii..
Erau îndrumaţi de artistul plastic Kurtfritz Handel care i-a încurajat şi ajutat ca să realizeze machete a ceea ce doreau ei „să găsească la locurile lor de joacă din parcuri, dintre blocuri, de la grădiniţe şi şcoli”. Un fel de concurs de proiecte. Printre acestea apar şi „tobogane zoomorfe”. Toate acestea au fost realizate sub formă de machete şi expuse în cadrul expoziţiei „Proiecte ale copiilor pentru spaţiile de joacă”, vernisată la începutul lunii martie 1979 (ştirea este din 7 martie), la galeria de artă „Sirius”, de pe Bălcescu.
Pe 28 noiembrie 1979 este menţionat ca existent în teren şi ca punct de atracţie, elefantul-tobogan din Parcul „Sub Arini”, care stârnea „mare interes” în rândul copiilor. Tot atunci se pomeneşte şi numele iniţiatorului (şi mai mult ca sigur proiectantul principal): acelaşi Kurtfritz Handel.
Dat fiind succesul, lumea s-a pus pe treabă şi, în varianta elefant sau altele, „zoomorfe” sau nu, până în noiembrie 1982 sunt menţionate nu mai puţin de 37 de „tobogane şi figurine din beton” montate in parcurile sibiene. La 21 februarie 1985, ca „dotări ale spaţiilor civice”, sunt trecute 149 de jocuri pentru copii, 11 tobogane (sl. ns.), 335 de vaze decorative, 20 figurine din beton, 172 jardiniere, 32 obiecte de artă decorativă şi două vitralii.
Urmează perioada de declin şi izbelişte a anilor ’90 -2000, când multe dacă nu majoritatea, „instalaţiilor” de joacă sunt ori defecte, ori vandalizate, ori distruse complet, ori… furate.
Un exemplu apărut în presă este chiar al unei tentative de furt al unui… tobogan din beton. La 23 iunie 1994, citim în Tribuna că, la locul de joacă şi terenul viran din spate de la „Cireşica (Hipodrom IV), „…într-una din seri, sub balconul meu (al celui care relata, n.n.), aud voci bărbăteşti. Puneau la cale cum să încarce toboganul (din beton, cântărind peste o tonă) şi să-l ducă la ţară, la unul dintre ei. Le-am strigat că ce vor să facă este o crimă. Au plecat”.
Oriucm, o inventariere a toboganelor, sub formă de elefanţi sa nu, din locurile de joacă ale Sibiului este o idee fezabilă pentru o viitoare plimbare…

Foto: Dumitru CHSIELIŢĂ
La „Cimitirul elefanţilor (şi al toboganelor)
Acum câţiva ani, pe Google Maps, puteai să observi, undeva în zona maidanului de la capătul străzii Preot Bacca, un loc care arăta aparte, în genul „strange things on Google Maps”. De sus se vedeau, undeva, într-un loc abandonat şi invadat de vegetaţie, nişte forma albe, care, la un zoom mai puternic, se dovedeau a fi… tobogane abandonate. Nu îmi e clar nici acum dacă acolo a fost cumva o „fabrică” de tobogane şi de alte obiecte de mobilier stradal, sau dimpotrivă, un loc unde erau depozitate acestea după „evacuarea” lor din parcuri. Oricum, locul era ciudat şi pe jos greu spre deloc accesibil, din motivele pe care ţi le poate oferi orice loc aflat la margine de Sibiu.
Mai târziu, după ce s-a edificat (cum s-a putut şi precum se vede) Parcul Belvedere, undeva, dincolo de terenurile de golf cu mochetă şi zona de fitness unde mai cad stâlpi, vedeai, de pe alee, nişte construcţii din beton care îţi aminteau de chestii gen civilizaţii dispărute, extratereştrii preistorici şi atracţii turistice „in situ”. Unele dintre ele aducând a tobogane. Tobogane chiar „elefant”.
Până m-am decis să merg fix acolo, am tatonat terenul ca să nu fie prezenţe ostile pe acolo: homeleşi, indivizi agresivi, câini agresivi sau indicator din acela cu „Proprietate privată. Acces interzis”. În afară de câţiva liceeni care ori stăteau romantic printre ruine ori doar stătesu, nu am observat altceva, aşa că m-am decis, într-o zi, să încep explorarea. La câteva luni după decizie, zilele acestea am şi pus-o în practică.

Foto: Dumitru CHSIELIŢĂ
Cum e acolo? Zici eă eşti ori într-un decor post-apocaliptic ceva model lumea după un dezastru planetar – natural, război global şi nuclear, invazie extraterestră, călătorie în timp, ori pe undeva pe urmele unei civilizaţii dispărute, descoperind rămăşiţele a ceea ce a fost cu mult timp înainte. În stânga şi în dreapta, resturi de construcţie din beton, mai „originale” sau mai aduse din altă parte că, e cartier nou şi rezidenţial şi se munceşte de zor. Există şi un drum, din pământ, care şerpuieşte până la destinaţie.
În dreapta, din vegetaţia spontană de aici, vezi răsărind, în picioare, trântite sau aruncate la modul anapoda, tot felul de mobilier urban folosit sau nu, făcut din beton armat. Cel mai impresionant este, evident, toboganul elefant. 100% întreg şi funcţional, exceptând murdăria şi grafitti-ul. În jurul lui, alte tobogane, mai mici, în formă de peşte (alte clasice ale parcurilor din Sibiu) sau de forme mai abstracte. Ceva mai încolo, o colecţie întreagă de glastre şi jardiniere care au apucat sau nu să fie umplute cu pământ şi să găzduiască flori frumoase. Mari şi mici, întregi sau doar postamentul, ele sunt aici şi există. Şi peste tot ţoi inevitabil, grafittiul. Aici s-au nimerit să fie o brigadă de dinamovişti, după mesaje şi culori.
Nu te poţi despărţi aici de sentimentul că te afli într-un loc care, înainte era Ceva. Poate (spre sigur?) o „fabrică” de mobilier urban. Pe (nu aşa de sigur) un loc unde se aruncă mobileirul urban după vreo „reabilitare” a unui parc sau loc de joacă. Poate aceste construcţii erau împrăştiate pe o suprafaţă mai largă şi au fost îngrămădite aici doar în urma amenajării parcului din vecinătate. Peste toate, ai aici o senzaţie, interesant, de linişte şi de depărtare-distanţare faţă de tot ce e agitaţie şi nebunia unui oraş care a „evoluat” înghesuindu-se şi agitându-se haotic. Este un loc chiar, să spunem, rămăşiţă a naturalului de margine de oraş, cu toate betoanele acelea întregi sau sparte din decor, iar atmosfera aceea de „civilizaţie dispărută” este puternică.
Locul ar merita să fie inclus ca anexă la Belvedere fix aşa cum arată, fără vreo modificare, „reabilitare” asfaltare sau alte chestii, oricum artistic valorează enorm, istoric asemenea, iar turistic nu cred că e mai prejos decât alte locuri unde îţi faci selfie ca să arăţi că ai fost la Sibiu. I-am putea spune „Cimitirul elefanţilor”. Sau al toboganelor.
Până atunci, merită să dai o tură pe acolo, cu condiţia să nu strici ceva, să mâzgăleşti ori să vandalizezi. Şi până daţi o tură, vă ofer(im) ceva imagini de la faţa locului.

Foto: Dumitru CHSIELIŢĂ

Foto: Dumitru CHSIELIŢĂ
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Dumitru CHISELIȚĂ
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Dumitru CHISELIȚĂ
Ovidiu BOICA
E o omerta in presa sibiana sa scrieti despre parcul de la Dioda? Alt loc cu elefant
La ce mai e loc pentru comentarii, daca nu se pot posta?!