Peste 800 de sancțiuni în trei zile pe șoselele din Sibiu. Șoferi prinși băuți și fără permis

Peste 800 de sancțiuni în trei zile pe șoselele din Sibiu. Șoferi prinși băuți și fără permis

Polițiștii sibieni au constatat 13 infracțiuni rutiere și au aplicat aproape 800 de sancțiuni, în valoare de peste 263.000 de lei, în urma controalelor desfășurate în perioada 28–30 august. Printre cei opriți în trafic se numără șoferi care au condus sub influența alcoolului sau fără permis.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În cele trei zile, polițiștii au reținut 11 permise de conducere și au retras 57 de certificate de înmatriculare. Dintre sancțiunile contravenționale, 52 au fost aplicate pentru depășirea vitezei legale, iar 73 pentru nepurtarea centurii de siguranță.

Scuter neînmatriculat, fără permis și cu 0,81 mg/l alcool

În noaptea de 28 august, în jurul orei 23:30, polițiștii au oprit pe strada Valea Caselor din Turnu Roșu un tânăr de 24 de ani care conducea un scuter.

Potrivit Poliției, acesta nu avea permis de conducere, iar scuterul era neînmatriculat. Testarea alcoolscopică a indicat 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost dus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

Polițiștii din Tălmaciu au deschis dosar penal pentru conducere fără permis, conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducere sub influența alcoolului.

Situație asemănătoare la Agnita

În 29 august, în jurul orei 00:30, un bărbat de 29 de ani din Agnita a fost oprit pe strada Cloșca. Polițiștii au constatat că acesta nu avea dreptul de a conduce, iar autoturismul era neînmatriculat.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În plus, aparatul etilotest a indicat 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, iar polițiștii continuă cercetările.

În noaptea de 30 august, în jurul orei 00:10, polițiștii au oprit pe strada Verzeriei din Sibiu un autoturism condus de un sibian în vârstă de 36 de ani.

Testarea alcoolscopică a indicat 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

La 17 ani, prins la volan în Mediaș

Tot în 30 august, în jurul orei 00:10, polițiștii au oprit pe Șoseaua Alba Iulia din Mediaș un autoturism condus de un tânăr de 17 ani din Târnăveni. Acesta nu avea permis de conducere, iar mașina îi fusese încredințată de un alt tânăr, de 18 ani, tot din Târnăveni.

Autor - Ștefania VESA
31 august 2026 la 13:00
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 37 minute
BIERTAN: Valoarea proiectelor trase de Primărie a depășit 25 milioane de euro | Interviu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 9 ore
CSU Sibiu câştigă în overtime, pe terenul Rapidului, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph = 47 puncte
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 11 ore
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 13 ore
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
Weekend perfect pentru gazde şi doar două goluri marcate de formaţiile vizitatoare, în SuperLiga Sibiu. Rocadă pe podium
Toate cele patru meciuri din etapa a VII-a a primului eşalon judeţean au fost câştigate de gazde, după...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 14 ore
TURNU ROȘU: Pășunatul după 26 octombrie îi poate lăsa pe crescătorii de animale fără despăgubiri
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 15 ore
Prefectul Sibiului, Mircea Crețu, și-a depus demisia. Decizia intră în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial
Prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu, și-a scris și și-a depus luni, 19 octombrie, demisia la Cancelaria Guvernului, au...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 15 ore
DSP Sibiu: Telemeaua servită la nunta de la Avrig infestată cu stafilococ. Ancheta a fost finalizată
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Sibiu a închis ancheta epidemiologică privind îmbolnăvirile apărute după o nuntă organizată în...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 15 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 21.10.2026 OCNA SIBIULUI,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 15 ore
RĂȘINARI: Dispensarul medical va fi reabilitat cu fonduri europene. Contractul de finanțare a fost semnat
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 16 ore
CRISTIAN: Cursuri de dans și canto pentru copiii din comună
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 16 ore
BOIȚA: Dansatorii ansamblului „Mândre Plaiuri Boicene” au plecat în turneu în America
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.