Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Tot aprofundând istoria discotecilor sibiene din perioada romantică a finelui de dictatură ceauşistă, uneori te mai împiedici fix de „locaţia” (pe româneasca normală „locul”) unde se ţinea acea sesiune de dans de câteva ore care ne mai scotea din monotonia cotidiană şi prin care coloram gri-ul unui regim neprietenos cu omul, ca individ. Dacă discoteca aceea s-a ţinu la casa de Cultură, automat trebuie să vezi şi ce a fost cu casa de Cultură. ŞLA fel cu „studenţii”. Nu poţi să tratezi discoteca de la Casa de Cultură a Studenţilor fără a vedea şi cum stătea treaba cu ea. Aşa că acum vom vedea cum era „la studenţi”: Mai exact vom continua să vedem.
1978 – anul „naşterii” oficiale al Casei de Cultură a Studenţilor
După perioada romantică a cluburilor studenţeşti din facultăţi (despre care am scris), iată că la finele anilor ’70 s-a trecut la un nivel superior: o casă de cultură a studenţilor pe formatul tipic epocii. Un loc unde studenţii beneficiau de compromisul dintre îndoctrinare şi distracţie, conform spiritului epocii. Aici beneficiai de tot ce doreai sau nu, de la apologii ale partidului şi conducătorului în diverse formate la programe de distracţie reală.

Foto: colecţia ziarului „Tribuna Sibiului”
Proiectul „naşterii” Casei de Cultură a Studenţilor a fost anunţat în ziarul Tribuna Sibiului din 19 octombrie 1977, la modul cel mai sărăcăcios: câteva rânduri într-o rubrică de „diverse”. Coloana „Dintre multe altele” anunţa, scurt, că „Fostul cămin studenţesc din str. 1 Mai Sibiu – despre a cărui stare de neinvidiat am mai scris – va deveni casă de cultură a studenţilor. Au fost alocate şi primele fonduri în acest sens, aşa că Sibiul se va îmbogăţi în perspectivă cu un nou aşezămînt de cultură”. Punct.
Lucrările care vor transforma fostul cămin studenţesc în casă de cultură debutează cel puţin teoretic în aprilie 1978. O confirmă, în presa vremii, Radu Lisenche (?, n.n.), preşedintele Asociaţiei Studenţilor Comunişti din România din centrul universitar Sibiu. Intervievat de către Radu Basarab, tov. Lisenche spune că „Cea mai mare noutate şi bucurie este legată de începerea lucrărilor la Casa de cultură a studenţilor. Cu ajutorul secretariatului Comitetului judeţean de partid, am ajuns cu devizul în forma finală. În cîteva zile vom începe execuţia. Prin munca patriotică pe care o vor presta, studenţii îşi vor aduce o însemnată contribuţie”.

Foto: colecţia ziarului „Tribuna Sibiului”
25 octombrie 1978 – inaugurarea
Nefiind nevoie ca noul edificiu să fie ridicat de la zero şi mai ales cu acea contribuţie „esenţială” a studenţilor care au coborât din înaltul studiilor abstracte la munca (patriotică) de jos, lucrările nu au durat mult, iar pe 25 octombrie noua Casă de Cultură a Studenţilor „şi-a deschis porţile”. Oficial.
În sunetul imnului studenţesc (fost cântec de băutură tot studenţesc) „Gaudeamus igitur”, noua instituţie de cultură a fost deschisă festiv, cu tot tacâmul: prezenţa secretarului judeţenei de partid Vasile Bărbuleţ, care a fost împopoţonat cu toate titlurile sale de ziceai că el e Vodă, tovarăşi de la judeţ şi municipiu, tovărăşeii de la UTC, nelipsiţii directori de fabrici şi uzine sau şefi de instituţii. Plus gazda, şeful studenţilor comunişti, Radu Lisenko (parcă era Lisenche, în fine…) .
Tov. Bărbuleţ a dat sfaturi despre cum „trebuie acţionat pentru ca noua Casă de cultură a studenţilor să devină un adevărat focar de educaţie politică şi cultură socialistă”, ASCR-istul Lisenko-Lisenche „a dat glas angajamentului studenţilor sibieni” care promit că acum se vor crea la Sibiu „noi valori ale artei şi culturii” şi că vor „face totul pentru a fi la înălţimea (…) exigenţelor politico-educative stabilite de documentele de partid, de Programul ideologic al partidului”.

Foto: colecţia ziarului „Tribuna Sibiului”
Casa de Cultură avea la inaugurare o suprafaţă utilă de 800 mp şi era compartimentată în 40 de încăperi. Ea oferea „condiţii dintre cele mai bune pentru desfăşurarea unei activităţi politico-culturale dense, pe măsura sarcinilor pe care partidul le-a dus în faţa tineretului ce se află pe băncile învăţămîntului superior.”.După vizita-plimbare oficială prin edificiu, a urmat un spectacol studenţesc unde invitaţii s-au plictisit, dar nu au arătat asta, că nu se făcea.
Primele evenimente: un campionat de ping-pong/şah şi un eveniment cultural-artistic
Unul dintre primele evenimente de la „Studenţi” a fost unul sportiv. Pe 26 noiembrie 1978 (într-o duminică) la ora 9,30, a început un campionat (studenţesc, evident) de şah şi tenis de masă. Ca participant invitat de marcă a fost candidatul maestru (pe atunci) prof. Gheorghe Răşinaru, care a susţinut un simultan la zece mese. Primul eveniment cultural menţionat în presă a fost la 21 decembrie 1978, când CCS a găzduit „o întîlnire cu arta plastică, poezia şi muzica”. Evenimentule era organizat de Biblioteca „Astra” şi de Asociaţia Artiştilor Plastici Amatori.

Foto: colecţia ziarului „Tribuna Sibiului”
Noua Casă de cultură a fost imortalizată chiar şi în vers, într-un „Pluguşor” pe stil nou, la finalul lui 1978, semnat de Gheorghe Buţiu: „Facultăţi într-una cresc / Şi noul club studenţesc / Şi alte lucruri minunate / Şi-n oraşe şi la sate”
Prima piesă de teatru jucată „la StudenţI” a fost „Insula” de Athol Fugard, John Kani şi Winston Ntshona, o piesă despre situaţia celor de culoare din timpul regimului rasist din Africa de Sud, în rolurile principale nefiind doi zuluşi (cum cerea piesa) ci doi saşi: Siegfried Siegmund şi Christian Maurer. Piesa s-a jucat în subsolul clădirii, unde s-a reuşit, spuen cronicarul, să se creeze „încă de la pătrunderea în „sală” atmosfera tensionată propice receptării unui astfel de spectacol”. La receptarea mesajului mai contribuia „decorul simplu” care „sublinia sentimentul de claustrare şi oprimare”.

Foto: colecţia ziarului „Tribuna Sibiului”
O ofertă de nerefuzat (că nu era alta)
Casa de Cultură a Studenţilor era, ca orice casă de cultură a perioadei, un adevărat incubator cultural artistic unde orice student cu un anume talent putea să se afirme, să promoveze sau să devină chiar faimos, măcar pe plan local dacă nu judeţean sau naţional. De-a lungul vremii, aici existau: un cor de cameră, o fornaţie de teatru în limba română, patru grupuri coregrafice (dansuri populare româneşti, dansuri germane, dans contemporan şi dans tematic). Existau solişti de muzică folk şi uşoară, artişti plastici, un cerc foto, un cerc turistic „Amicii Drumeţiei”. ŞI multe altele.

Foto: colecţia ziarului „Tribuna Sibiului”
Ziarele sunt pline de activităţi de orice fel care aveau loc la „Studenţi”. Ar trebui câteva volume pentru a le prinde pe toate, aşa că trecem repede peste ele. Erau expoziţii, cenaclu science fiction (faimosul „Fantascienza”), Universitatea Cultural Ştiinţifică, vizionări de filme, participări la festivaluri, spectacole cu formaţiile Casei sau cu altele, cursuri de limbi străine sau „tehnico-aplicative”, spectacole de teatru, carnavaluri, discoteci, seri distractive, concerte, evenimente sportive, participări la festivalul „Cîntarea României”, întâlniri şi întruniri. Demn de precizat e că la Casa de Cultură a Studenţilor s-a ţinut o parte din cea de-a XI-a ediţie a Festivalului de Jazz „Sibiu ’81”. Tot aici s-a deschis, în ianuarie 1987, secţia muzicală a Bibliotecii ASTRA şi tot aici funcţiona fondul de carte tehnică al aceleiaşi biblioteci.

Foto: colecţia ziarului „Tribuna Sibiului”
1989 – 1990: „Studenţii” nu mai aparţine studenţilor
Anul schimbării, 1989, aduce schimbare şi la „Studenţi”. Casa de Cultură a Studenţilor devine „Centrul de Creaţie şi Cultură „Cîntarea României“ al Tineretului din Sibiu”. Care în februarie acelaşi an făcea concursuri de selecţie „pentru completarea formaţiilor artistice, grup vocal cameral, solişti vocali şi instrumentişti de muzică populară şi uşoară, dans modern, dans tematic, grup satiric şi club de jazz”. Adică aceeaşi Mărie dar cu cântare de Românie.
Povestea sediului înstrăinat continuă în 1990, când studenţii „liberi” îşi cer sediul înapoi, Sediu devenit „Casa de Cultură a Tineretului LIBER”. După o odisee juridică ce a durat cam un an, pe 1 octombrie 1991, „Studenţii” revine studenţilor, iar pe 1 aprilie se (re)inaugura oficial Casa de Cultură a Studenţilor ŞI TINERETULUI, în prezenţa Mitropolitului Ardealului Antonie Plămădeală, a rectorului US (adică al Universităţii din Sibiu), a decanului de la Teologie (nenumit în material), a subprefectului Romeo Marius Trifu, şi a „boieri, târgoveţi, popor”, cum se scria la genericul pieselor de teatru istorice. La inaugurare vorbitorii au sibliniat, într-un frumos limbaj de lemn postcomunist, că această casă de cultură „trebuie să constituie numitorul comun pentru tineri, unde ei se pot regăsi şi întîlni într-un ideal, într-o speranţă”.
Paranteză: aici a început FITS
În 1993, Constantin Chiriac, directorul de atunci al CCS, organizează, în martie, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, Festivalul Național Studențesc de Teatru, eveniment considerat şi asumat ca fiind punctul de pornire al actualului Festival Internaţional de Teatru de la Sibiu. La prima ediție au participat reprezentanţi din doar două ţări: Republica Moldova şi România.
Pe 25 martie, Tribuna, sub titlul „Mîine începe la Sibiu Festivalul Studenţesc de Teatru”, titra: „Gîndit, conceput şi pregătit într-un timp record, Festivalul Studenţesc de Teatru va începe mîine la Sibiu, în sala Teatrului “Radu Stanca”. Ambiţia organizatorilor – Oficiul Judeţean pentru Tineret şi Sport şi Casa de Cultură a Studenţilor de a-i asigura chiar de la prima ediţie un caracter internaţional s-a lovit de diverse bariere organizatorice şi de timpul extrem de scurt. Aşadar festivalul va avea doar un caracter naţional ceea ce ni se pare a fi un exerciţiu absolut necesar în vederea pregătirii ediţiilor viitoare, într-un fel acest festival se doreşte – în concepţia actorului Constantin Chiriac, printre altele şi director al Casei de Cultură a Studenţilor – o forţare a unei mai vechi ambiţii neîmplinite a teatrului sibian de a organiza la Sibiu un festival Shakespeare”.

Foto: colecţia ziarului „Tribuna”
De la „a Studenţilor” la „Studenţească” şi retrocedarea către Biserica Evanghelică.
1995 adice o schimbare stupidă a denumirii instituţiei. În loc de „Casa de Cultură a studenţilor”, devine „Casa de Cultură Studenţească”. „Ce fel de cultură o fi aceasta?” se întreabau cititorii ziarului… şi s-au tot întrebat până prin 1999 când după un val de procese, ea a fost retrocedată.
Pe 13 ianuarie 2001 suntem informnaţi că „imobilul a revenit în patrimoniul comunităţi germane”, că aici va fi „Centrul cultural documentar “Dr. Friedrich Teutsch”, aparţinător de Biserica Evanghelică C.A.
În acest context, Casa de Cultură „Studenţească” a devenit o instituţie cu activitate „nomadă”. După ce „a fost nevoită să părăsească sediul din str. Mitropoliei nr.30 în favoarea Bisericii Evanghelice (care a revendicat şi i s-a atribuit, prin justiţie, spaţiul cu pricina)”, era să ajungă pe Hegel, unde erua pe vremuri „vizele” de la Consulatul German. Dar nu s-a putut, ea fiind sabotată în acest demers fix de către fraţii universitari, care deciseseră ca să mute aici Colegiul Universitar şi secţia de artă teatrală a ULBS. Astfel, discoteca se mută în Clubul Cotton (care încă mai e, pe Raţiu). „unde în fiecare seară de marţi se vor desfăşura „Serate studenţeşti””. Formaţia de dans cu nume de dulciuri „M&M” şi ansamblul „Ardealul” al CCS, se duc la Palatul Copiilor şi Elevilor Sibiu de pe Cosntituţiei (de unde vor zbura, tot prin retrocedare, în fundul Lazaretului) iar Clubul de jazz al CCS e cumva în aer, că afli despre el doar că „îşi va relua activitatea cu aceleaşi speranţe”.
Restul e altă istorie, care momentan nu ne preocupă.
ADVERTORIAL
Ovidiu BOICA
Răzvan NEGRU
Vlad IGNAT
Dumitru CHISELIȚĂ
Ovidiu BOICA
Mihai POPA
Ștefania VESA
Dumitru CHISELIȚĂ
Da
De Sorina, fata de la bar și de Nelly petarda discotecii, cine își mai aduce aminte?
Faine amintiri