E o vorbă în popor: despre câte oi ai, nu se spune. La fel și în cazul machetelor de mașinuțe. Sibianul Dan Popa nu se laudă cu numărul lor, ci cu calitatea. Pasionat de automobile, el colecționează machete ale celor mai scumpe și rare mașini din lume. Le îngrijește cu mare atenție, nu le lasă în mâna oricui, iar după fiecare atingere le curăță cu o pensulă. Nu sunt simple bucăți de metal, ci versiuni miniaturale ale unor modele care au făcut istorie.
Dan Popa este unul dintre puținii români care se pot lăuda că dețin astfel de machete. Pasiunea sa pentru mașini o are din copilărie, însă colecția premium a început să prindă contur abia în urmă cu patru ani. Înainte, strângea machete mai mici, obișnuite. Totul s-a schimbat după o vizită în Ungaria, când și-a dat seama că vrea să treacă la nivelul următor – chiar dacă asta însemna investiții mari.
O singură machetă poate costa de la câteva sute de euro până la câteva mii, în funcție de raritate și detalii. La expoziții, oamenii îl întreabă mereu dacă o machetă costă mai mult de 100 de lei, iar el le răspunde zâmbind că… da, costă mult mai mult.
„Când am venit acasă, mi-am vândut toate machetele mele obișnuite și am trecut la nivelul următor. Inițial, voiam să cumpăr doar una, pentru că îmi doream foarte mult un Ferrari 250 GTO – macheta mașinii lui Nick Mason de la Pink Floyd, una dintre cele mai rare și celebre din lume”, povestește Dan.
O raritate pentru România
Pentru că este o nișă aproape necunoscută la noi, oamenii sunt fascinați când văd colecția lui Dan Popa expusă la diverse evenimente. „La toate expozițiile la care am mers, oamenii se opreau, se uitau și spuneau că nu au mai văzut așa ceva. Le ziceam că nici nu vor mai vedea prea curând. E ca un tablou de Picasso: poate nu-l ai acasă, poate nu ți-l permiți, dar ai auzit de el”, povestește Dan.
Ca să-și permită modelele pe care le are acum, a vândut tot ce strânsese înainte: machete obișnuite, jucării, modele standard. A investit totul în această pasiune. Mai mult, a plătit chiar și chirie pentru sălile în care și-a expus colecția în Cluj sau Brașov, doar pentru ca oamenii să o poată vedea: „N-am făcut bani din asta. Dimpotrivă, am cheltuit. Dar merită”.

Reacțiile publicului sunt cele care îl motivează. „De la copilași până la bunici, toți înțeleg că nu e vorba de simple jucării. Și cine nu se pricepe își dă seama imediat că sunt altceva. Vin și pasionați adevărați, dar și oameni simpli. Tuturor le place să vadă detaliile – scaunele, tapițeria, felul în care e lucrat fiecare centimetru”.
În timp ce povestește despre colecția lui, Dan explică în detaliu fiecare machetă, copii fidele ale unora dintre cele mai scumpe mașini din lume. „Pe locul doi ca valoare în lumea auto este Ferrari 250 GTO, care ajunge și la 70 de milioane de euro”.
Despre Dan Popa se poate spune cu certitudine că este un om extrem de atent la detalii. Cunoaște fiecare element al machetelor, dar și al mașinilor reale. La unele modele trebuie să te chinui ca să vezi interiorul, atât de fin sunt lucrate. Ne arată, de exemplu, o oglindă pentru pasagerul din dreapta, un detaliu atât de mic, încât cu greu îl observi cu ochiul liber.
Puținele firme care produc astfel de machete realizează foarte puține bucăți, fiindcă sunt asamblate manual, piesă cu piesă. „Nu ai de unde alege prea multe modele. Fiecare vine cu o broșură, iar unele au peste 1.800 de componente. Asta, de exemplu, e o machetă de curse – și tot e considerată simplă”.
Ferrari, Mercedes sau Porsche plac tuturor
Machetele au aceeași vopsea folosită pe mașinile reale, în același strat extrem de subțire. Dacă ai grăsime pe mâini sau folosești un demachiant puternic, vopseaua se duce. De asta trebuie ținute în vitrine speciale, cu protecție UV. Nu le poți lăsa la soare, în praf sau în umezeală.
Publicul reacționează diferit, în funcție de marca machetei. „Dacă duc un Opel, se uită doar cei care au Opel. Cei cu Mercedes sau BMW nici nu se apropie. Dar dacă duc un Ferrari, Mercedes sau Porsche, plac tuturor. Am avut și modele Lancia, dar nu s-a uitat nimeni la ele”, povestește râzând.
Chiar și copiii recunosc brandurile celebre. „O fetiță de trei ani a arătat spre un Ferrari și a exclamat: <Uite căluțul!>. Sunt simboluri pe care toată lumea le știe”.

Colecționarii adevărați sunt însă foarte stricți. Unii nici măcar nu scot machetele din cutie. Le țin exact cum au venit. Colecționarul sibian preferă le expune și le duce la târguri, la expozițiile de 1 iunie sau la alte evenimente, pentru că-i place să le vadă lumea.
A participat cu machetele lui la numeroase expoziții și a observat diferențe mari între publicul din alte țări și cel din România. „Nemții cumpără Porsche și Mercedes, italienii vor Ferrari, iar japonezii sau asiaticii cumpără orice, atâta timp cât calitatea e bună. Ei se uită la produs, nu la marcă. La noi, dacă ai BMW, nu te uiți la Mercedes, și invers. Chiar dacă o machetă BMW este superbă, unii nu o apreciază doar pentru că nu ține cu marca lor. E un stereotip”.
Machetele premium sunt produse în serii foarte mici. Firma scoate, de exemplu, trei modele numerotate, 1, 2 și 3. „Dacă o astfel de mașină costă 150.000 de euro și tu mergi la producător să ceri să îți mai facă una, chiar dacă plătești 100.000 de euro, nu o mai fac. Ce s-a produs, s-a produs. Nu se repetă”.
Fără acte, valoarea mașinii scade
Și piesele de schimb sunt controlate strict. „Dacă eu pierd un ștergător, pot cere altul, pentru că macheta e pe numele meu și apare în acte. Dar dacă o vând și tu pierzi o roată, producătorul nu ți-o trimite. Nu ai dovadă că piesa îți aparține. Fiecare machetă are identitatea ei, iar fără acte, valoarea scade imediat”.
Fiecare machetă vine cu acte și certificat propriu, iar fără ele valoarea scade dramatic. Dacă pierzi o piesă, cum ar fi căpăcelul de la rezervor, nu o vei mai găsi niciodată. Dacă pierde o piesă, Dan Popa poate cere alta, pentru că macheta este pe numele lui, are seria 002 și apare în evidențele producătorului. „Mi-o trimit, chiar dacă piesa costă, să zicem, 100 de euro. Dar dacă o vinzi și noul proprietar pierde o piesă, nu are nicio șansă. Fără acte, nu mai pot comanda nimic”.
Certificatul este esențial. „Dacă pierzi hârtia asta, valoarea machetei scade la jumătate. Certificatul reprezintă, practic, jumătate din prețul ei. Este identitatea ei”, explică Dan Popa.
Dumitru CHISELIȚĂ
Vlad IGNAT
Teodora NAN
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Adrian POPESCU
Ștefania VESA
Adrian POPESCU
Vlad IGNAT