Am intrat în ultima săptămână de școală a elevilor din clasa a XII-a, așa că prin oraș, prin parcuri poți simți emoțiile și presiunea pe care examenul de maturitate le picură în mintea și sufletul multor candidați. Nici elevii care vor susține Evaluarea Națională nu stau mai liniștiți, primul mare „hop” din viața lor plasându-i într-o stare emoțională aparte. 

Îmi trimisese cineva, zilele trecute, postarea unui dascăl, care lansa un apel către părinți, rugându-i să nu-și judece aspru copiii, dacă nu vor lua note mare la evaluări, amintind că un elev talentat la muzică, la sport, un adolescent cu viziune antreprenorială nu trebuie să exceleze la toate materiile. Lectura postării mi-a amintit de un coleg din școala generală, foarte talentat la fotbal, nu strălucit la învățătură. Parcă îl văd și acum pe terenul de sport, vrăjind mingea „de 35 de lei” sau „Artex”-ul, înscriind din orice poziție, driblând, preluând perfect fiecare centrare. Sandu, căci așa îl chema, nu era prea interesat de matematică, istorie, română sau geografie, driblând mai bine pe terenul de fotbal decât pe la teze și lucrări de control. A ajuns fotbalist pentru că unii dintre profesori, mai puțin prevăzuți de mama natură cu orgolii, au înțeles că energicul copil e făcut pentru a da goluri, nu neapărat pentru a umple golul foii în capul căreia, de cele mai multe ori, scria doar „lucrare de control”, iar dedesubt așternea numai subiectele.  L-am reîntâlnit după mulți ani – unde altundeva? – pe facebook, locuia în Italia și antrena o echipă de copii. 

Spre deosebire de absolvenții de azi, cu medii mult prea mari la BAC, Sandu al meu, codașul clasei, scrie perfect din punct de vedere gramatical, pune semnele de punctuație unde trebuie și nu reinterpretează sensul cuvintelor. 

A avut noroc de profesori care au văzut în el un talent, de antrenori care nu l-au lăsat să se risipească pe terenul din curtea școlii sau pe cel din spatele blocului, unde Sandu era o mică vedetă. Din fericire, nici părinții n-au vrut să îl facă academician, încurajându-l să continue cu ceea ce știa el mai bine să facă, cu fotbalul. 

Această poveste s-a întâmplat demult, pe când lumea se spune că nu era atât de deschisă la minte (pardon, „open-minded” ca să priceapă toată lumea) și, cel puțin teoretic, azi ar trebui să li se ofere o șansă în plus și mai multă îngăduință copiilor cu anumite aptitudini, elevi ce nu excelează la toate materiile. 

Am crezut mereu și voi crede că în fiece om zace un talent, un germene de aptitudine, totul e să nu îl lăsăm doar să zacă. Și, îmi vin în minte, când spun asta, cuvintele unui sportiv talentat, Muhammad Ali: „Dacă s-a făcut penicilină din pâine mucegăită, cu siguranță şi din tine se poate face ceva”; numai că pâinea mucegăită nu se transformă singură în penicilină.