"Otrava e dată ca hrană mulţimilor"

* Trăind în două ţări diferite, România şi Franţa, în două societăţi diferite, scriind în două limbi diferite, la un moment dat dramaturgul Eugen lonescu a trebuit să opteze, să nu mai stea cu curu-n două bărci, cum se zice pe la noi. Citind paginile jurnalului său, îţi poţi da seama că nu i-a fost uşor să aleagă să trăiască, să scrie şi să moară în Franţa, pentru mulţi rămânând "scriitor român de limbă franceză". Dar aşa cum sângele apă nu se face, Eugene lonesco n-a putut să taie toate rădăcinile care-l legau de patria-mamă, să renunţe la prietenii din tinereţe şi să urmărească evenimentele. Însă, citindu-i însemnările şi opera, înclini să crezi că n-a fost un om fericit, în pofida celebrităţii şi onorurilor de care a avut parte (fiindcă nu-i la îndemâna oricui să fie primit membru al Academiei Franceze.) "Cum ar putea să nu fie adevărat – notează el – dacă s-a scris în ziare, e îngrozitor să ştii că totul este ordonat de un mic grup care comandă, că tot ce se scrie în ziare e dirijat conştient, apoi reluat inconştient de ceilalţi, că otrava e dată ca hrană mulţimilor." Câteva pagini mai departe: "Dacă aş putea să mă desfac de această viaţă. Graţia şi iubirea sunt moarte. Ar trebui să le smulg din inimă şi inima împreună cu ele. Dumnezeu sau sinuciderea. Nu va mai fi primăvară." * Cam aceeaşi lehamite o simt şi la mulţi români din România de azi. Singuri şi nedrepţi cu noi înşine, avem "darul" de a ne căciuli în faţa tuturor valorilor şi non-valorilor străine, poate dintr-o anumită teamă de a nu fi consideraţi naţionalişti şi xenofobi. În vreme ce noi ne ferim şi de umbra noastră, acceptând globalizarea ca pe o binefacere, alţii afişează un patriotism cu evidente valenţe naţionaliste. În acest sens, francezii sunt renumiţi: refuză să cumpere alte maşini decât Renault, Peugeot, Citroen, alte brânzeturi decât ale lor (celebrele Camenbert, Brie, Cheddar, Emmental, Roquefort etc.), mâncărurile lor fac parte din patrimoniul UNESCO, moda se inventează la Paris, un Turn Eiffel, un muzeu Luvru, o Catedrală Notre-Dame de Paris nu găseşti în lume, castele ca pe Loara, nici atât. Nici englezii nu se lasă, ei care au stăpânit un adevărat imperiu, au reuşit să salveze monarhia, fostele colonii continuă să se afle în zona de influenţă britanică…Nemţii nu dau doi cenţi pe alte maşini decât ale lor (Mercedes, BMW, Audi, Volkswagen, Porsche), se fălesc cu industria lor, cu berea lor, cu cultura lor etc. Şi, dacă privim în jurul nostru, toţi: sârbi, unguri, polonezi, ruşi, ucraineni au mândria lor, îşi apără libertatea şi independenţa lor. În vremea asta, noi şi ai noştri conducători suntem gata să renunţăm la tot ce-i autentic românesc, ca să arătăm că ne-am integrat şi suntem europeni, în primul rând şi abia apoi români! N-am reuşit să convingem pe nimeni, în schimb am pierdut respectul multora. Am ajuns până acolo încât nici sărbătorile naţionale importante nu mai sunt tratate cu fastul cuvenit, personalităţi şi eroi ai neamului nu mai sunt omagiaţi decât rar şi cu infinite precauţii "să nu deranjăm" sensibilităţi de-ale evreilor, ungurilor, americanilor (Horthy, Stalin, Tito au statui în ţările lor, la noi Mareşalul Antonescu este interzis, Avram lancu are câte un bust ascuns prin curţile unor instituţii, Octavian Goga riscă să nu mai fie prezent în manualele de literatură). Nu sunt nici şovin, nici xenofob, dar, continuând cu această politică, riscăm să ne pierdem identitatea ca popor. Să nu ziceţi că nu v-am spus.