"Oraşul nu trebuie să cadă în mâna inamicului decât ruinat complet"

"Oraşul nu trebuie să cadă în mâna inamicului decât ruinat complet"

* În furia lui dementă, aşa i-a ordonat Hitler generalului Dietrich Hugo Hermann von Choltitz (1894-1966), pe care îl numise guvernator al Parisului în 9 august 1944. De Gaulle şi aliaţii se apropiau vertiginos de ca­pitala Franţei şi nemţii erau presaţi să se retragă. Von Choltitz a tratat cu francezii şi n-a distrus Parisul, în schimb salvându-şi cei 17 000 de soldaţi de sub comanda sa. "Salvatorul Parisului" nu are nici măcar o staţie de metrou botezată cu numele lui. Recunoştinţa e o floare rară. * Mulţi cred că satira are efecte benefice în a-i disciplina pe oameni. /oltaire a constatat (corect) că satira nu îndreaptă pe nimeni, ci îi înrăieşte mai tare pe proşti. Multă vreme am trăit cu convingerea că, noi, românii, suntem mai isteţi ca alţii. După cum se comportă de când sunt "liberi", îmi dau seama că m-am înşelat. Am sumedehie de exemple, dar vorbesc în van. * Biserica noastră ortodoxă a ajuns a patra putere în stat, alături de cele legislativă, executivă şi judecătorească. Mass-media a ajuns o babă cârtitoare pe care n-o bagă ni­meni în seamă. De aceea, nu m-ar deranja să-l avem pre­şedinte pe Prea Fericitul Părinte Daniel. Imaginaţi-vă ce impresie ar face cu ţoalele lui aurite la întâlni­rile cu ceilalţi şefi îmbrăcaţi în costume de morţi. * Liviu Rebreanu s-a ţinut departe de viaţa politică şi bine a făcut. În 1922, într-un interviu, declara: "Omul politic român este imbecil, barbar şi anticulural. Cine ar fi dispus să nu mă creadă, să binevoiască a asculta discursurile parlamentare sau a citi articolele de gazetă ale oamenilor noştri politici. Arta şi cultura românească nu au să aştepte decât duşmănie de la oamenii politici de azi". Mie vorbele lui mi se par adevărate şi azi. * Francois de la Rochefoucault, un nobil francez cu şcoală, a zis o vorbă care mi-a plăcut: "Există oameni cărora le e scris să fie proşti. Ei săvârşesc prostii nu doar din proprie voinţă, ci şi din voia sor­ţii". Tocmai de aceea nici pănă acum nu s-a găsit leac pentru tratarea prostiei. * În sfârşit şi-a dat seama şi Andrei Pleşu: "Oricum, ceea ce scrii n-are niciun efect decât eventual câte o înjurătură partizană din partea unora care par să-şi alimenteze talentul şi ide­ile din ura fidelă pe care ţi-o poartă". Mai bine mai târziu decât niciodată. * În Tratatul de la Trianon,  încheiat după Primul Război Mondial, acceptat şi semnat de toată lumea, la articolul 48 scrie negru pe alb: "Ungaria renunţă în ce o priveşte, în favoarea României la toate drepturile şi titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare". Numai nişte netoţi sunt în stare să dea urmaşilor urmaşilor grofilor pământurile, pădurile, lacurile, castelele, palatele. Ca şi în cazul lui Mihai, fostul rege al României, care, abdicând, a renunţat la tot ca să-şi salveze pielea, iar acum vin toate neamurile şi pârţăgoşii din Bucu­reşti le oferă tot ce pretind c-ar fi al lor. Pentru care merite?

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor - N. I. DOBRA
06 mai 2024 la 20:25
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 ore
VIDEO | Aeroportul Sibiu explică de ce unele curse apar și dispar: ce caută companiile aeriene înainte să deschidă o rută
O nouă rută aeriană nu se deschide doar pentru că Aeroportul Internațional Sibiu are infrastructura necesară. Reprezentanții aeroportului...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 5 ore
Teatrul „Gong” Sibiu deschide stagiunea cu o premieră: „Baronul din copaci”
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu deschide noua stagiune cu premiera spectacolului „Baronul din copaci” în regia...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
„Patrupezii chitariști”, vedetele de la Guitar Meeting. Animal Life a venit cu cățeii la festivalul din Muzeul ASTRA
Guitar Meeting Festival nu a avut parte sâmbătă doar de chitare, muzică și artiști, ci și de câțiva...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
Paradă cu 250 de Porsche pe Transfăgărășan. Participanți din opt țări, la noua ediție Transfăgărășan Getaway
Transfăgărășanul a fost, din nou, scena unei întâlniri dedicate pasionaților Porsche. Noua ediție a evenimentului Transfăgărășan Getaway, organizat...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
12.000 de lei strânși pentru Spitalul de Copii „Dr. Carl Wolff”, la un târg caritabil în Cisnădioara
O nouă acțiune caritabilă organizată de un grup de inițiativă a reușit să strângă 12.000 de lei pentru...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
Munții Sibiului, descoperiți pe biciclete electrice. Tură de după-amiază în „Anii Drumeției”
O plimbare de patru ore pe biciclete electrice, pe trasee off-road ușoare, este propunerea „Anii Drumeției” pentru sibienii...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
Sport, joacă și bazar, la Sibiu. O zi pentru familii, cu sport, ateliere și o cauză caritabilă
Piața Habermann din Sibiu se transformă, pe 12 septembrie, într-un spațiu dedicat mișcării, creativității și activităților pentru întreaga...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 2 zile
O juristă a croșetat mașina bunicului, după o fotografie de acum aproape 100 de ani. A fost primul Ford din Apoldu de Sus
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Ce facem în primul weekend de toamnă la Sibiu. Târgul Olarilor, concerte, teatru și drumeții
Primul weekend din septembrie vine cu o agendă bogată la Sibiu și în împrejurimi. Târgul Olarilor ajunge la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 4 zile
Cum a devenit Sibiul oraș universitar în urma unui refugiu. Istoria extraordinară a unei operațiuni de acum 86 de ani
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
10 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 4 zile
A fost construită din lemnul unor șuri vechi din satul în care biserica a fost trăsnită de două ori. Școala din Ticera a prins viață la Sibiu
˝Susură a toamnă în Pădurea Dumbrava, unde, cu pași mărunți, copacii se înveșmântează în aurul dospit de soarele...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 zile
Bicicletele nu mai au voie la Muzeul ASTRA, timp de patru zile. Restricția, impusă pentru Guitar Meeting Festival
Plimbările cu bicicleta sunt interzise în Muzeul ASTRA în perioada 3–6 septembrie, interval în care în muzeul în...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.