Ochiul şi urechea: "Tristeţea nu e altceva decât o stare sufletească în declin"

Nu ştiu cât de mult i-a plăcut lui Radu Stanca Sibiul, oricum, a stat aici din 1940 pănă în 1945, cu Uni­versitatea, dar a rămas şi în continuare, până în 1961, când s-a mutat la Cluj ca prim-regizor al Teatrului Na­ţional. A fost sufletul teatrului sibian nou creat, dramaturg, regizor, actor. Actualului teatru i s-a dat pe bu­nă dreptate numele lui, dar nu înţeleg de ce nu i se pu­ne pe frontispiciul clădirii, ca la toţi oamenii normali. Spre aducere aminte, iată câteva panseuri ale unui om care ştia că moartea îl pândeşte după colţ (s-a prăpădit în decembrie 1962, la doar 42 de ani, răpus de ftizie): "Nu suntem vinovaţi că ne naştem, suntem vinovaţi pentru că murim; O femeie urmăreşte, întotdeauna, în căsnicie două lucruri: să facă din copilul ei un bărbat şi din bărbatul ei un copil; Uneori, e mult mai folositor să-ţi pierzi speranţa, decât să-ţi pierzi vremea sperând; Nu vă uitaţi numai la ziduri, oameni. Uitaţi-vă la ceea ce e înăuntrul lor; Ce multe versuri, ah! ce multe versuri/Şi totuşi ce puţină poezie". În câteva zile, bustul cântăreţului, compozitorului, dirijorului clujean Bretan Miklos, a fost adus la Sibiu şi instalat frumuşel şi voinicel, sub oblăduirea doamnei viceprimar Corina Bokor şi a dr.Constantin Chiriac, ta­man în faţa teatrului care-i portă numele lui Radu Stan­ca! Am fost singurul care a sărit de cur în sus, scriind că aşa ceva nu se poate şi că acolo este locul de drept al lui Radu Stanca. Au mai mârâit şi alţii şi, la fel de rapid, Bretan Miklos a fost mutat pe str. Nicolae Iorga, ceva mai ferit de ochii lumii, dar tot neavenit. A urmat hărţuiala la care le-am supus pe doamnele de la Primărie pentru ca bustul lui Radu Stanca, reali­zat de loan Cândea şi finanţat de ing. Ioan Tuşinean, să fie adus în scuarul vizavi de teatru. A durat ceva vre­me, dar picătura mea chinezească a învins. Bustul arată bine, într-o ambianţă adecvată. În fine, din vara anului trecut, aproape săptămânal, întreb oficialităţile admninistraţiei şi culturii locale de ce nu i se găseşte loc lui Radu Stanca pe faţada teatrului care-i poartă numele, dar nimeni nu-mi răs­punde, având preocupări mai importante şi mai…lu­crative. Cei mai mulşi bani din bugetul acestui an sunt destinaţi investiţiilor de zeci şi sute de milioane. Oare cât ar costa cele 9 litere ale numelui lui Radu Stanca? Poate voi găsi un susţinător în noul di­rector al Direcţiei pentru cultură, Dan Nanu, cu care, în anumite periode am mai colaborat. (Apropo, de ce se numeşte naţional teatrul sibian, când, de fapt, e su­bordonat Primăriei, nu Ministerului Culturii? Ar putea fi numit, cel mult "municipal".)