Ochiul şi urechea: "Te poţi împodobi cu penele altuia, dar nu poţi zbura cu ele"

Ochiul şi urechea: "Te poţi împodobi cu penele altuia, dar nu poţi zbura cu ele"

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cu oarecare jenă vă mărturisesc că Lucian Blaga nu s-a numărat printre poeţii mei de căpătâi, poate fiindcă prea a amestecat poezia cu filozofia şi în­ vers. Asta nu înseamnă că nu l-am apreciat, notând, spre aducere aminte, unele din spusele şi scrisele sale: "O nicovală dobândeşte cu timpul tăria tuturor cioca­nelor care au bătut-o; Soarta e o prăpastie în care cădem numai dacă privim prea mult în ea; Nimic nu e la fel de tare ca trecutul. Pe acela nimeni şi nimic nu-l poate schimba; Unora le place numai ce înţeleg, alţii înţeleg numai ce le place; Filozofia iederei: numai târându-te te poţi înălţă; Omul – un vierme ce se tran­sformă în lumină când iubeşte; După ce apune soarele, orice licurici crede că el îi e locţiitorul". Aşa-i şi în lumea oamenilor.* Aţi auzit de Lavinia Spandonide şi de editura ei din Bucureşti "Spandugino" care, după spusele lui Andrei Pleşu, "promovează autori importanţi, dar oarecum uitaţi, ai culturii naţionale, stimulează receptivitatea pentru consistenţi autori contemporani, cultivă interesul cititorilor pentru teme etern actu­ale". Ce nu ne spune A.P. – esenţial – că doamna respect­ivă face parte dintr-o bogată familie de greci ma­cedoneni, stabilită în România de multă vreme. Familia are descendenţi nu doar în România ci şi în Grecia, Italia, Elveţia şi Franţa. Lavinia Spandonide apare în catalogul "100 cele mai puternice femei din business", la 57 de ani "pasând" afacerea Grupului Trade Euro Inter (importator, distribuitor Volvo) fiilor săi Bogdan şi Andrei Huidan. Averea Laviniei este estimată la 15 milioane de dolari. * Fiindcă veni vorba de bani, cei mai înstăriţi fotbalişti români sunt: Gh. Hagi 35-40 milioane dolari, Mircea Lucescu 28-30 milioane, Gh. Popescu 25 milioane, Anghel lordănescu 13-15 milioane, Ad. Ilie 14 milioane, Dan Petrescu 10-12 milioane, Ilie Dumitrescu 9-10 milioane, Viorel Moldovan 9-10 milioane, Ad. Mutu 6-7 milioane, Cristian Chivu 5 milioane. Eu aş zice că au mai mulţi bani, dar nu-s proşti să spună! * Aflu că în Bucureşti s-a deschis "Bragageria Bogdania” prima după multă vreme. Când am ajuns şi eu în Capita­lă, prin anii '70, vara şi i-am văzut pe mitici stând la coadă să capete un pahar cu bragă, m-am pus şi eu în rând. Nu vă spun că era să-mi vărs maţele după prima înghiţitură din acel lichid căcăniu. * Zice că discursul cel mai scurt îi aparţine lui Avram lancu, atunci când i-a adu­nat pe moţi să-i belească pe grofi: "No, hai!" Eu vă spun că am asistat la cel mai scurt dialog, în salon, la Împă­ratul Romanilor, în urmă cu mulţi ani, la masă stând Avram Besoiu "Tristu" cu Miş Petri, primul, actor, al doilea, impresar la Agenţia teatrului. Băutura lor era ţuică două prune cu gheaţă, la o cană de jumate de li­tru. Nu vorbeau nimic, fiecare cu gândurile lui. Când au isprăvit carafa, Miş: "Domnu Besoiu, mai bem o ţuică?" Tristu: "Îhî!" Radu le-a mai adus un rând de ţuici şi cubici de gheaţă, iar ei au continuat să… tacă! * "Mai persistă mitul că americanii ne-au vândut ruşilor, însă fără sprijin sovietic, România ar fi avut azi formă de seceră" (Caterinca Valente). Zi să mori tu! Dacă ne mai "sprijină” ruşii ca în 1945, ajungem ca mongo­lii. Bine ar fi să învăţăm să ne sprijinim singuri, nu să ne sabotăm între noi ca proştii.

 

Autor - N. I. DOBRA
30 iunie 2022 la 18:27
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 10 ore
AVRIG: Seară de stand-up comedy cu Marius Gheorghiu și Cristi Voicu. Intrarea este liberă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Celebrul cor Staats-und Domchor Berlin ajunge pentru prima dată la Sibiu și Mediaș. Concerte cu intrare liberă
Unul dintre cele mai renumite coruri de băieți și bărbați din Germania, Staats-und Domchor Berlin, va susține două...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Zilele Maghiare din Județul Sibiu continuă până în 25 octombrie. Spectacole, concerte și evenimente culturale
Cea de-a XXVIII-a ediție a Zilelor Maghiare din Județul Sibiu a debutat la Mediaș și continuă până duminică,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
Filmul „ENESCU, jupuit de viu”, proiectat gratuit la Sibiu. 500 de locuri disponibile
Sibienii sunt invitați la o proiecție gratuită a filmului „ENESCU, jupuit de viu”, regizat de Toma Enache. Evenimentul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” la Muzeul ASTRA. Ateliere, explorări în natură și vânători de comori pentru elevi
Muzeul ASTRA din Sibiu a pregătit o serie de activități educaționale pentru elevii care participă la programele „Școala...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
VIDEO | Revine Săptămâna Gastronomică la Sibiu. Lista celor 32 de restaurante care pregătesc meniuri la 50 de lei
Sibienii vor putea încerca meniuri speciale la 32 de restaurante din oraș, în perioada 2–8 noiembrie, în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Oana Pellea și Marius Manole joacă „Oscar și Tanti Roz” la Sibiu, pe 19 octombrie
Actorii Oana Pellea și Marius Manole vor juca luni, 19 octombrie, de la ora 19:00, spectacolul „Oscar și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
JINA: Spectacol de circ, astăzi, la Căminul Cultural
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Creative Buzz organizează un târg de Crăciun în Piața Aurarilor din Sibiu
Creative Buzz organizează în 5 și 6 decembrie 2026 o nouă ediție a evenimentului dedicat creatorilor locali, de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Invitație la vals”, spectacol de sărbătoare la Sala Thalia din Sibiu, cu tenorul Ștefan von Korch
Spectacolul „Invitație la vals” ajunge la Sibiu pe 8 noiembrie, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Maratonul Resuscitării revine la Sibiu. Participarea este gratuită, pe 17 octombrie
Maratonul Resuscitării va avea loc sâmbătă, 17 octombrie 2026, la Shopping City Sibiu, între orele 11:00 și 21:00....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Povestea bisericuței de lemn din curtea Spitalului Județean Sibiu, construită de meșteri din Maramureș
O bisericuță din lemn, construită de meșteri populari din Maramureș, se află în curtea Spitalului Clinic Județean de...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.